Sari direct la conținut

Kievul scumpește curentul electric ca să plătească reparațiile la sistemul energetic. Pagube enorme provocate de bombardamente

HotNews.ro
Sistemul de electricitate din Ucraina are probleme, Foto: Shutterstock
Sistemul de electricitate din Ucraina are probleme, Foto: Shutterstock

Guvernul ucrainean va dubla aproape costul energiei electrice începând de sâmbătă pentru a finanța reparațiile infrastructurii energetice afectate de intensificarea bombardamentelor rusești, au anunțat oficiali de la Kiev, citați de Reuters.

Sectorul energetic ucrainean a fost grav afectat de loviturile aeriene rusești în timpul celor 27 de luni de război. În ultimele două luni, Rusia a intensificat atacurile, afectând generarea de energie termoelectrică și hidroelectrică, ceea ce a dus la pene de curent și a crescut la niveluri record importurile de electricitate.

„Creșterea tarifului este un pas dificil, dar necesar. Obiectivul este să nu rămânem fără energie, să menținem sistemul”, a declarat, vineri, ministrul Energiei Gherman Galușcenko. „Urmează o reconstrucție pe scară largă ce va cere eforturi și fonduri enorme. În acest timp, campania de reparații la instalațiile de generare, distribuție și transmisie este în curs de desfășurare”.

Ministerul Energiei a anunțat că tariful la electricitate pentru consumatorii casnici a fost stabilit la 4,32 griven (0,1 dolari) pe kilowatt-oră până la data de 30 aprilie 2025. Până acum tariful era de 2,64 grivne. Guvernul a estimat că un consumator mediu va plăti în plus cu 285 de grivne, circa 7 dolari, la factura lunară pentru energie electrică.

Creșterea tarifelor la utilități în timpul războiului a fost un subiect foarte sensibil pentru guvernul ucrainean în condițiile în care rata sărăciei a crescut considerabil, cu mulți ucraineni care și-au pierdut locurile de muncă, au fugit de acasă în căutarea unor zone mai sigure sau se confruntă cu un cost la vieții mai ridicat. Banca Mondială estimează că circa o treime dintre ucraineni trăiesc în sărăcie.

Galușcenko a spus că tariful precedent acoperea doar o treime din valoarea electricității furnizare și că guvernul nu-și mai permitea să-l menține ținând seama de amploarea pagubelor provocate de atacurile rusești, estimate la circa un miliard de dolari.

Într-o notă explicativă, guvernul a precizat că Ucraina a pierdut 6,33 gigawați din capacitatea de generare și se confruntă cu deficit de electricitate în zilele lucrătoare. Guvernul ucrainean este în criză de lichidități, canalizând majoritatea veniturilor pentru eforturile de apărare și bazându-se pe ajutorul financiar extern pentru a cheltuiele sociale și umanitare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro