Klaus Iohannis a promulgat legea prin care cei cu doctorat primesc un spor de 15%
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care bugetarii care poseda titlu stiintific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de baza, dupa ce actul normativ a fost declarat constitutional, informeaza Mediafax.
Judecatorii CCR au respins in luna septembrie contestatia Guvernului pe tema acordarii catre personalul bugetar care poseda titlu stiintific de doctor a unui spor de 15% din salariul de baza, daca isi desfasoara activitatea in domeniul pentru care a obtinut titlul stiintific respectiv.
O alta modificare contestata la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate in coordonarea prim-ministrului si cele aflate sub controlul Parlamentului, in cazul in care, fie sunt structuri nou infiintate, fie contractul colectiv de munca a expirat.
Ambele prevederi, aduse prin amendamente legii cadru 284/2010 privind salarizarea unitara, au fost declarate constitutionale.
Ele au fost adoptate de Camera Deputatilor, for decizional, in 8 iunie 2016.