Klaus Iohannis si pericolul alunecarii spre populism
Presedintele Klaus Iohannis da semnale tot mai puternice ca basculeaza spre electoratul de tip Antena 3, sau electoratul USL. Vom vorbi mai jos despre calculul politic din spate. Dar de ce ne-ar interesa ce face presedintele, ce electorat curteaza? E simplu: el va actiona astfel incit sa seduca acest public. Or, aici apare marele pericol, al populismului, intr-un moment critic pentru Romania.
Klaus Iohannis e cam de la inceputul anului tinta unor ironii tot mai muscatoare, mai cu seama in mediul online. Adica acolo de unde si-a tras seva campania lui prezidentiala si unde s-a nascut valul care l-a maturat pe Victor Ponta de doua ori: la alegerile din 2014 si dupa tragedia din clubul Colectiv.
Cum au aparut aceste ironii? Ele au fost in 2015 intr-o faza incipienta din cauza stilului greoi al lui Iohannis, de luptator de sumo ratacit intr-un concurs de judo. Au inceput sa se inteteasca dupa concediul prelungit in SUA al presedintelui si absenta de la sedinta CSM. Ironiile s-au transformat in intrebari legitime dupa ce presedintele a facut contestatie in anulare la decizia definitiva a Curtii de Apel Brasov prin care a pierdut una dintre cele sase case. La fel, tot mai multi au ridicat din sprinceana cind au vazut ca presedintele a cerut stramutarea din cauza presupusei presiuni puse pe judecatori de opinia publica. Se adauga la asta si refuzul de a parasi casa pierduta in instanta.
A urmat cea mai mare lovitura data de Iohannis publicului care l-a sustinut in alegeri: declaratiile aproape incredibile legate de scandalul ANAF – Antena 3. Pozitionarea presedintelui a fost fatis pro-Antena 3, si venea in urma turneului comun Dan Mihalache – Mihai Gidea in Germania si SUA. Apoi turneul din Israel si Palestina, cu o agenda umbrita complet de declaratia aiuritoare a presedintelui, si lovitura venita din Germania, unde un articol in Der Spiegel l-a catalogat drept „Diletant”.
A devenit clar pentru Iohannis si anturajul sau ca are o uriasa problema de imagine, si raspunsul a fost o campanie de umanizare cu ajutorul televiziunilor prietene, Antena 3 si Realitatea TV. Mai intii, cele doua televiziuni l-au atacat dur pe autorul articolului din Der Spiegel, apoi au acordat spatii generoase ceremoniei in care au fost decorati Florin Piersic, Stela Popescu si membrii Cargo.
In cazul Realitatii TV nu e o surpriza. Postul l-a sustinut puternic pe Iohannis inca de la anuntarea candidaturii, iar publicul sau e unul pro-Iohannis.
Marea problema e cu mariajul Iohannis – Antena 3, de fapt o mezalianta in toata regula. De ce? Pentru ca Antena 3 l-a tocat pe Iohannis in campania electorala din 2014, dar si in 2015, iar profilul publicului sau e complet diferit de publicul pe care Iohannis s-a bazat la alegeri si in primul an de mandat.
Vedem asadar un presedinte slabit de propriile actiuni, propriile greseli facute in absenta unor adversari puternici. Un presedinte erodat prematur in rindul publicului sau (nu avem inca date privind increderea in Iohannis din decembrie incoace, e doar o observatie empirica, bazata pe evolutia unei minoritati vocale pe internet). Un presedinte care incepe sa-si incurce si propriul partid, un PNL care nu prea mai vrea sa se afiseze cu el in public.
- O scurta paranteza aici: puterea unui presedinte se bazeaza in mod egal pe legitimitate si pe prerogativele functiei. Un presedinte cu priza la cetateni, cu un public larg convins de ideile si valorile sale, da dubla greutate prerogativelor legale. Invers, un presedinte care nu mai are in spate cetatenii isi pierde din forta.
Or, vedem cum Iohannis culiseaza acum spre publicul fostului sau adversar, Victor Ponta, un public tinut captiv de Antena 3. Un public care n-are nici o pornire reformista, un public care nu te impinge spre gesturi riscante politic, dar corecte din punct de vedere al interesului public.
De ce se duce Iohannis spre acest public? Nu stim inca exact, dar exista trei variante.
- 1. Simte ca pierde publicul reformist si vrea sa il cistige pe celalalt
- 2. Vrea sa unifice cele doua tipuri de public, in vederea unui guvern de coalitie PSD-PNL dupa alegerile parlamentare si, pe termen lung, pentru realegerea in al doilea mandat. Cele doua partide pot fi unificate, dar cele doua tipuri de publicuri nu, sint complet ireconciliabile.
- 3. Din intimplare, fara calcul politic.
Eu inclin pentru varianta a doua. E in acord cu stilul complet neconflictual al lui Iohannis, in acord cu dorinta lui de a elimina profundele diviziuni din societate.
Dar in aceasta decizie exista doua riscuri.
Primul risc: alienarea publicului sau, publicului sa-i spunem reformist. Pe termen mediu, Iohannis va ramine captiv publicului anti-reformist si se va bate cu PSD pentru el, si in aceasta batalie va fi important numarul de televiziuni aliate. Asa se poate explica dansul nuptial cu Antena 3. Dar, in cele din urma, e un risc al unui actor politic, si va depinde de el sa-si gestioneze eventualele probleme la alegerile pentru al doilea mandat.
Al doilea risc insa e mult mai mare din punctul de vedere al interesului public: tentatia populismului. Dar daca va alege sa si actioneze pentru acest public, apar problemele mari, pentru ca e un public care asteapta masuri populiste, asistentiale, un public obosit (uneori pe buna dreptate) de reforme. Ce inseamna un presedinte populist? Un presedinte care nu cenzureaza legile populiste prin atacarea la CCR sau retrimiterea in Parlament. Un presedinte care nu sanctioneaza public derapajele populiste prin forta cuvintului sau, in spatele caruia stau 6,2 milioane de voturi.
Or, pentru interesul public e esential ca Iohannis sa ramina pe agenda reformista. Care e strategia lui electorala, ce public isi doreste, e secundar.
Am vazut ca presedintele Romaniei devine, alaturi de Curtea Constitutionala, o frina de ultima instanta pentru initiative populiste sau anti-reformiste. Am vazut cum insusi Klaus Iohannis a respins in 2015 doua initiative cu urias potential negativ: Codul Fiscal in varianta initiala a lui Victor Ponta si legea darii in plata.
Cind Iohannis deviaza de la aceasta conduita anti-populista, costurile se vad. Citeva exemple: el s-a tinut departe de discutii publice pe legea defaimarii sociale a lui Liviu Dragnea, si a fost nevoie de interventia ambasadei SUA pentru ca PSD sa renunte la proiectul profund daunator. La fel, Iohannis a abdicat de la agenda corecta cind s-a discutat despre marirea la pausal a salariilor bugetarilor cu 10%, lasindu-si partidul in offside. Legea a trecut, si nu va mai dura mult pina cind vom vedea efectele (coroborate cu efectele Codului Fiscal si ale altor initiative populiste).
Asadar, Iohannis e intr-un moment de cumpana. E tentat sa ia in brate publicul „antenist”, din varii motive care tin, cel mai probabil, de agenda personala. Si am vazut ca, atunci cind vine vorba de agenda personala, Iohannis e extrem de tenace: asa tacut si discret, si-a pus apropiatii sefi la SRI si SIE, si-a trecut strategia de aparare, a facut cumva si si-a vazut salariul marit considerabil.
Problema cu acest public e ca nu-l poti cultiva doar cu Florin Piersic, steaguri de Cartea Recordurilor si discurs virulent anti-Basescu. Trebuie mai mult. Acest public asteapta asistenta statului, si nu trebuie sa-l condamnam: asa l-au obisnuit generatii intregi de politicieni, acesta e reflexul creat in 25 de ani.
Mi-e teama ca presedintele Klaus Iohannis va inceta sa mai actioneze ca un cenzor al masurilor populiste care abunda in Parlament. Or, Romania e intr-un moment critic, dupa cum avertiza si Mugur Isarescu (despre asta, intr-un articol viitor). Nu cred ca Romania isi permite sa piarda un aliat al fortelor reformiste, asa ca sper ca, dincolo de inadecvarile si retractilitatea sa, Iohannis sa revina in tabara corecta.
Mai ales ca plecarea lui Klaus Iohannis de pe aceasta nisa lasa liber locul, dupa cum arata lamentarile legitime ale celor care au sustinut permanent reformele din ultimii ani. Cine il va ocupa? Dacian Ciolos e in pole-position, dar profilul sau si actiunile sale de pina acum ne indreptatesc sa nu asteptam o intrare in lupta politica. Doar daca nu cumva apare o surpriza de ultim moment. Dar Ciolos e extrem de atent cu perceptia publica legata de relatia sa cu Iohannis, omul caruia ii datoreaza pina la urma nominalizarea ca premier.