Klaus Iohannis – ​​Viziunea candidatului din afara Bucurestiului

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, si-a lansat, luni, 29 septembrie, programul de candidat intitulat „Romania lucrului bine facut”, aceasta fiind ideea centrala a ofertei sale. Marcam chiar o premiera in politica ultimilor 25 de ani: este primul program scris de un candidat din afara Bucurestiului, de un „provincial” exasperat de politicile unui „Centru” tot mai ineficient. Este, daca doriti, si o critica a „balcanismelor” si „romanismelor”, radiografia realista a esecului cvasi-total al politicii facute de „mitici”. Iohannis vine de la Sibiu cu atitudinea sasului gospodar, decis sa faca putina ordine in debandada institutionala de la Bucuresti, satul de scandaluri sterpe, de vorba lunga sau miraje propagandistice. Dar sunt toate acestea suficiente pentru a-i asigura succesul? Unde gasim, totusi, puncte slabe in masinaria germana?

La capitolul puncte forte, programul difera din start de clasicele materiale propagandistice. Cele 78 de pagini de program sunt bine scrise, intr-un limbaj clar si accesibil purtand amprenta personalitatii candidatului: mai putine lozinci si formulari bombastice, mai multa dorinta de rezultat si abordare practica.

La fel cum in pogramul lui Ponta apare obsesiv „mandria de a fi roman”, textul lui Iohannis abunda in „lucrul bine facut”. Pana si sloganul ales marcheaza diferenta de fond dintre cei doi candidati considerati favoriti: primul defineste perfect politicianul neaos flecar, vesnic umflat in pene fara un motiv anume, al doilea evoca neamtul tacut si eficient, concentrat pe rezultat, mai putin pe butaforie.

De notat ca Iohannis se abtine sa se impauneze cu Sibiul pentru a-si pune in valoare calitatile de administrator. Lipseste orice trimitere la realizarile sale de primar, ele se subinteleg. Pentru o mai buna intelegere, imaginati-va doi cantareti. Candidatul Ponta se comporta ca un manelist care improvizeaza, canta dupa ureche si cauta mereu sa-si impresioneze audienta. Candidatul Iohannis seamana mai degraba cu un organist de biserica, cam prea grav si mereu atent sa respecte partitura.

Veti gasi in programul lui Iohannis numeroase formule devenite aproape locuri comune in limbajul de zi cu zi dar care definesc perfect o stare de fapt: „Ce s-a construit sub o guvernare s-a distrus sub urmatoarea”, „respectam cu strictete legile altor tari, dar le incalcam pe ale nostre imediat ce ne intoarcem in tara, pentru ca ne-am obisnuit ca la noi sa fie <„, „Romania lucrului bine facut (…) este si tara majoritatii tacute, a celor care tac dar fac”.

Iohannis gaseste un tap ispasitor pentru toate relele ultimilor 25 de ani in personajul colectiv numit politician, incarnat fie de Basescu, fie de Ponta. „Sunt convins ca doar leadershipul politic a fost raspunzator de nevalorificarea corecta a potentialului imens al romanilor in spiritul lucrului bine facut”.

Aici vorbeste, cum spuneam, ca un candidat din afara Bucurestiului, intrat relativ recent in politica mare, care gaseste sursa raului in politica de clan de dupa 89 chiar daca azi nu este altceva decat tot „un politruc”, cum s-a autodefinit, reprezentantul a doua partide responsabile si ele pentru dezastrul constatat azi de candidatul lor.

Modelul de presedinte propus de Iohannis este ceva intre Basescu si Ponta. Are grija sa critice ambele modele pentru a propune o cale de mijloc: „Nu putem avea o societate asezata si solidara, daca cel menit a o conduce genereaza conflict, ura si scandal. Nu putem avea o societate bazata pe valori si in care oamenii pregatiti sunt promovati, daca in fruntea sa este un presedinte fals si incompetent sau o marioneta”. Iohannis se angajeaza sa fie un „factor de echilibru, mediator si integrator”.

In viziunea sa, presedintele nu trebuie sa fie „nici jucator, nici simplu spectator”, ci are datoria sa se „desprinda de zgomotul de fond, de rutina, de interesele marunte care nu aduc continut si nu contribuie la viitorul tarii, insa trebuie sa fie ferm in fata derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor si a incalcarilor intereselor nationale”.

Atitudinea de candidat din afara Bucurestiului se reflecta cel mai bine in unele solutii de ordin practic gandite de un primar care stie ce inseamna lacomia „Centrului” si obtuzitatea politicienilor ocupati cu afacerile lor din Bucuresti. Astfel, Iohannis lanseaza o idee indrazneata: modificarea legislatiei, asttfel incat „o parte din redeventele catre bugetul central sa fie reorientate catre comunitatile locale si chiar catre proprietarii terenurilor, asa cum se intampla in SUA”.

Ideea redistribuirii resurselor naturale catre comunitatile locale o gasim si in proiectul de autonomie dat publicitatii de UDMR. Kelemen Hunor, care a participat tot luni la prima sa dezbatere publica in calitate de candidat la prezidentiale, a exprimat destule idei comparabile cu cele din oferta lui Iohannis. Candidatul UDMR este, la randul sau, portavocea unor comunitati care se considera nedreptatite.

In paranteza fie spus, si Klaus Iohannis, la fel ca Victor Ponta, ignora total problemele maghiarilor, nu acorda atentie minoritatilor nationale, desi avem de-a face cu un etnic german si publicul s-ar fi asteptat, poate, la o sensibilitate sporita fata de astfel de teme. Din programul lui Iohannis lipsesc orice referinte la maghiari sau romi.

In esenta, programul sau abordeaza corect temele economice, asezate pe agenda reala si pe marile prioritati (educatie, sanatate, competitivitate) si nu prezinta vreo surpriza in ce priveste politica externa, de securitate si de aparare.

Punctele slabe le regasim mai degraba in prestatia sa de candidat, de politician venit recent din „provincie” (fara nici o nuanta peiorativa) la Bucuresti. Am urmarit cu atentie, luni seara, ca de obicei la astfel de evenimente, reactia salii, de regula un bun indicator al unui stari de spirit. In reactia salii vedem entuziasmul generat de candidat, cantitatea de energie degajata sau capacitatea sa de a mobiliza armate de partid.

Iohannis nu genereaza nici un strop de emotie, este incapabil de empatie si de minim joc actoricesc, calitati absolut necesare unui bun candidat. Se vede apoi lipsa de experienta, stangacia in abordarea altor teme mari sau delicate. Asta il face sa gafeze, cum s-a intamplat ulterior intr-un interviu televizat, unde a declarat ca i se pare normal ca serviciile secrete sa aiba acoperiti in politica si redactii. Si gafeaza cam des.

Sala l-a ascultat in tacere si a aplaudat spontan o singura data, cand a vorbit in termeni suprizator de simpli si de clari despre o eventuala unificare cu Republica Moldova: „Daca cetatenii Republicii Moldova nu doresc reunificarea, nimeni nu ii poate forta, iar daca o doresc, nimeni nu ii poate opri sa o faca”.

Or, campaniile electorale sunt intai de toate despre emotie, abia apoi despre argumente si ratiune. Iohannis nu se pricepe sa provoace vibratii, stari si sentimente. Discursul sau plat, fara suisuri si coborasuri, fara puncte culminante sau artificii retorice, este moartea audientei la TV si somnifer garantat la orice intrunire publica.

De notat absenta unei idei de forta in programul de candidat. Este, cum spuneam, bine scris, dar lipseste elementul de noutate si prospetime, de sclipire, ceva numai al lui, menit sa-l particularizeze. Totul suna rezonabil, dar parca prea sec.

Iohannis mai are apoi un dusman in interiorul partidului, la fel ca Ponta. Este pandit si el de riscul submobilizarii, din cauza unor jocuri interne din PNL si din cauza ca pedelistii nu trag la turatie maxima. Pentru prima data de la infiintarea PDL, liderul nu candideaza iar membrilor li se cere sa alerge pentru altul.

In fine, inca o bila neagra ar fi absenta umorului. Intr-o natie trista, dar plina totusi de umor, Iohannis pare sa joace totul pe cartea neamtului serios, pus pe treaba, dar asta il face sa arate cam inadecvat, din alt film si alta tara. Romanii au un fel de-a fi cumva diferit. Iubesc seriozitatea germana, dar nu se iau chiar asa in serios. Rad de toti si de toate, inclusiv de ei insisi. De pilda, primul banc cu Iohannis l-am auzit chiar in timpul lansarii de luni: „Stiti de ce nu seamana Iohannis cu Hitler? Pentru ca l-a tradat pe Antonescu.”