Sari direct la conținut

Kosovo a obținut statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

HotNews.ro
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, alaturi de premierul kosovar Albin Kurti, Foto: Francois Walschaerts / AFP / Profimedia images
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, alaturi de premierul kosovar Albin Kurti, Foto: Francois Walschaerts / AFP / Profimedia images

Kosovo a fost acceptat luni ca membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO, un organism separat de Alianţa Nord-Atlantică şi în care din anul 2014 era observator, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

„NATO este destinul Kosovo, iar această măsură va garanta că este ascultată vocea poporului cel mai pro-NATO de pe planetă”, a declarat pe platforma social media „X”, fosta Twitter, preşedinta kosovară Vjosa Osmani.

NATO se bucură de o susținere uriașă în Kosovo din cauza campaniei Alianței de bombardament împotriva Serbiei, care a oprit înaintarea forţelor sârbe în 1999 şi, în cele din urmă, a ajutat micuţa naţiune balcanică să îşi dobândească independenţa.

Adunarea Parlamentară a NATO este instituţional separată de NATO, dar serveşte ca legătură importantă între Alianţă şi parlamentele statelor membre, precum şi între NATO şi alte ţări şi instituţii. După ce Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022, autorităţile din Kosovo, provincie care s-a separat unilateral de Serbia în 2008, au cerut aderarea rapidă la NATO.

Preşedinta Parlamentului sârb, Ana Brnabic, le-a cerut duminică membrilor Adunării Parlamentare a NATO să nu acorde Kosovo statutul de membru asociat, argumentând că oferirea acestui statut ar reprezenta pentru autorităţile kosovare un premiu pentru încercările acestora de a obstrucţiona dialogul mediat de UE în vederea normalizării relaţiilor între Belgrad şi Pristina.

Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo şi consideră prin urmare că acesta nu poate fi admis ca membru în forurile internaţionale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro