Sari direct la conținut

Kremlinul spune că Germania a refuzat solicitarea ambasadei ruse de a avea acces la Navalnîi

HotNews.ro
Kremlinul spune că Germania a refuzat solicitarea ambasadei ruse de a avea acces la Navalnîi

Ministerul rus de externe a spus sâmbătă că ambasada Rusiei din Germania a fost refuzată de MAE german când a solicitat să aibă acces la Alexei Navalnîi, transmite Reuters.

Ministerul rus de externe a cerut, în același comunicat de presă, ca cei care conduc o ”campanie de demonizare a Rusiei” să se oprească.

Navalnîi a fost externat pe 23 septembrie din spitalul berlinez Charité unde a fost transportat din Siberia cu o aeronavă medicală. ONG-ul care a organizat evacuarea sa din Omsk la Berlin a declarat că Navalnîi este hotărât să se întoarcă în Rusia.

Laboratoare din Germania, Franța și Suedia au confirmat că politicianul de opoziție rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok.

Guvernul german a cerut o explicație din partea Kremlinului privind otrăvirea, dar Moscova a negat orice legătură cu incidentul și a acuzat Berlinul că obstrucționează o anchetă asupra cazului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro