Skip to content

Kremlinul: Trump nu l-a invitat pe Putin să participe la ceremonia de învestire din 20 ianuarie

Andrei Georgescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, spune că preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Nu, nu a trimis-o (n.r. invitația)”, a declarat Dmitri Peskov, în conferinţa de presă telefonică zilnică.

Declarația purtătorului de cuvânt al preşedinţiei ruse vine la câteva ore după ce postul american de televiziune CBS a dezvăluit, citând propriile surse, că Donald Trump l-a invitat pe preşedintele chinez Xi Jinping la ceremonia sa de învestire ca preşedinte al SUA.

Potrivit CBS, deşi niciun lider străin nu a fost prezent la învestirea unui preşedinte american din 1874 cel puţin, Donald Trump ar fi invitat mai mulţi lideri, precum premierul ungar, Viktor Orban.

Kremlinul a raportat, miercuri, că, în acest moment, nu este planificată vreo conversaţie între Vladimir Putin şi Donald Trump. Ultima întâlnire dintre cei doi a avut loc în iunie 2019, în marja summitului G20 din Japonia.