Sari direct la conținut

La Craiova a început montarea beculețelor de Crăciun: „Ne e teamă că nu vom fi gata”

Târg de Crăciun Craiova, 2022, Foto: Inquam Photos / Inquam Photos
Târg de Crăciun Craiova, 2022, Foto: Inquam Photos / Inquam Photos

​În orașul Craiova s-a început montarea instalațiilor de Crăciun, asta deși ne despart mai bine de două luni de sărbătorile de iarnă. Primarul din Bănie, Lia Olguța Vasilescu, susține că autorităților le este teamă că „nu vom fi gata până pe 17 noiembrie, când e programată deschiderea” și spune că e vorba de aproape 2 milioane de beculețe care urmează să fie instalate.

Târgul de Crăciun de la Craiova va avea loc în patru piețe din oraș: Mihai Viteazul, Frații Buzești, Doljeana și Shakespeare, la fel ca în anii trecuți, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

„Așa cum craiovenii care s-au plimbat astăzi (marți, n.r.) prin zona centrală au putut observa, am început deja să punem instalațiile pentru Târgul de Crăciun. De ce așa devreme? Pentru că avem de montat aproape 2 milioane de beculețe și chiar ne e teamă că nu vom fi gata până pe 17 noiembrie, când e programată deschiderea”, a explicat primarul.

Vasilescu susține și că „anul acesta avem un concept total nou față de anii precedenți. În Piața Mihai Viteazul totul va fi ca în povestea Crăiasa Zăpezii: lumină rece, boltă cu nori si păsări, castel de vis, oglinda imensă și cioburi, patinoar, căsuțe în culorile zăpezii și chiar Crăiasa Zăpezii, care este Alice cu alte haine și baghetă magică”.

Chiar și barurile și restaurantele vor fi împodobite în tema aleasă de autoritățile locale.

„Moș Crăciun va veni în Piața Buzești unde va fi o explozie de lumină caldă și ornamente cum nu s-au mai văzut niciodată în România. În premieră, barurile, restaurantele și hotelurile din zona centrală vor fi împodobite tot cu ornamente de lumină caldă, reprezentanții societăților dorind să dea o mână de ajutor autorităților”, conform edilului.

Lia Olguța Vasilescu este convinsă că toate acestea vor aduce Craiova în topul european al piețelor de Crăciun.

  • „La teatru vor fi alte ornamente și cea mai mare roată din România. În fine, nu vreau să divulg toate surprizele, fiindcă sunt multe și ne vor plasa, din nou, în topul european al piețelor de Crăciun, fără îndoială, dar vă prezint o fotografie cu bradul (n. red.: vezi foto mai jos) care va fi în Piața Mihai Viteazul și care va avea peste 20 de metri, pentru a vedea cam la ce să vă așteptați de la noi.
  • Cei care nu sunteți craioveni, ar fi bine să vă faceți rezervări la hoteluri, după data de 17 noiembrie, pentru că garantăm că în Bănie va fi unul dintre cele mai frumoase târguri de sărbători din Europa”, a mai scris Vasilescu pe contul său de Facebook.

În anul 2022, târgul de Crăciun de la Craiova s-a situat pe locul al treilea într-un top european, realizat de europeanbestdestinations.com. Potrivit clasamentului, primul loc a fost adjudecat de Budapesta, cel de-al doilea de oraşul Gdańsk din Polonia, iar pe locul al patrulea s-a clasat Viena.

Cu un an înainte, în 2021, Craiova primise locul șase, în cadrul aceluiași top.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro