La zece ani după atacul jihadist care i-a decimat redacția, revista franceză Charlie Hebdo râde de Dumnezeu și transmite un mesaj de îngrijorare
„Dorința de a râde nu va dispărea niciodată”, asigură publicația satirică franceză Charlie Hebdo într-un număr special care va fi publicat marți și care se concentrează în special pe „râsul de Dumnezeu“, scrie AFP.
La un deceniu după atacul terorist care i-a vizat jurnaliștii, săptămânalul francez Charlie Hebdo se declară „indestructibil” și publică pe prima pagină a unui număr special un desen reprezentând un bărbat așezat pe țeava unei arme de asalt, care răsfoiește încântat revista.
Este un mesaj de reziliență, dar în același timp, unul care observă amenințările de azi la adresa democrației.
„Satira are o virtute care ne-a ajutat să trecem peste acești ani tragici: optimismul. Dacă vrei să râzi, este pentru că vrei să trăiești. Râsul, ironia și caricatura sunt expresii ale optimismului. Indiferent ce se întâmplă, dramatic sau fericit, dorința de a râde nu va dispărea niciodată”, subliniază Riss, directorul revistei, în editorialul său, care trece în revistă ultimii 10 ani marcați, în opinia sa, de o „situație geopolitică” care s-a „înrăutățit”.
„Valorile Charlie Hebdo precum umorul, satira, libertatea de exprimare, ecologia, laicitatea și feminismul, pentru a numi doar câteva, nu au fost niciodată puse așa de mult în discuție ca azi (…) Poate pentru că democrația însăși este amenințată de forțe obscurantiste reînnoite”, mai afirmă el, potrivit AFP.
« Charlie Hebdo increvable ! » Pour marquer le triste anniversaire des dix ans – déjà – de l’attentat contre #CharlieHebdo, le journal satirique fait paraître aujourd’hui un numéro double imprimé à 300 000 exemplaires https://t.co/0yhkPauCJf pic.twitter.com/ExmzkvZjAq
— Bulles de Flo (@Bullesdeflo) January 6, 2025
12 persoane au fost ucise pe 7 ianuarie 2015 în atacul asupra redacției Charlie Hebdo comis de frații Kouachi, doi francezi de origine algeriană care juraseră credință organizației Al-Qaida.
Printre victime se aflau opt membri ai echipei redacționale: caricaturiștii Cabu, Charb, Honoré, Tignous și Wolinski, psihanalista Elsa Cayat, economistul Bernard Maris și corectorul Mustapha Ourrad.
„Je suis Charlie”
Redacția fusese ținta amenințărilor jihadiste încă de la publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed în 2006.
Atacul a provocat un val de emoție în întreaga lume și a dat naștere unui faimos slogan de susținere: „Je suis Charlie” („Eu sunt Charlie”).
Pe 11 ianuarie 2015, un uriaș protest a reunit aproape patru milioane de persoane în întreaga Franță, mulți șefi de stat și de guvern străini participând la procesiunea de la Paris.
La comemorările de marți, la zece ani după atac, vor participa președintele francez Emmanuel Macron, mai mulți miniștri și primărița Parisului, Anne Hidalgo.
Desenarea „furiei”
În mod special, numărul omagial Charlie Hebdo conține o serie de caricaturi pe tema „râsului de Dumnezeu”.
La sfârșitul anului 2024, săptămânalul a lansat un concurs internațional pentru caricaturiștii de presă, invitându-i să-și deseneze „furia față de dominația pe care toate religiile o au asupra libertăților voastre”.
Dintre cele 350 de desene primite, aproximativ 40, „cele mai eficiente și cele mai reușite”, au fost publicate.
Printre acestea, unul îl înfățișează pe Isus Hristos pe cruce filmându-se cu un telefon, în vreme ce altul arată un caricaturist care se întreabă dacă desenarea „unui om care desenează un om care îl desenează pe Mahomed este în regulă”.
În acest număr, revista publică, de asemenea, rezultatele unui sondaj realizat de Ifop pentru Fundația Jean-Jaurès în iunie 2024, care arată că 76% dintre francezi consideră că „libertatea de exprimare este un drept fundamental” și că libertatea caricaturii este unul dintre aceste drepturi.
62% dintre cei intervievați s-au declarat în favoarea „dreptului de a critica în mod scandalos o credință, un simbol sau o dogmă religioasă”, spune sondajul citat de revistă.