Lansarea cartii Impotriva zeilor aduce in discutie calcularea riscului pe pietele financiare. Dezbatere cu Lucian Croitoru, Mihai Ghyka si Stefan Liiceanu
Miercuri, 18 februarie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc lansarea cărții Împotriva zeilor. Remarcabila poveste a riscului de Peter L. Bernstein, cel mai recent titlu apărut în colecția Povestea banilor a editurii Humanitas. Cu acest prilej Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României, Mihai Ghyka și Ștefan Liiceanu, coordonatorul colecției Povestea banilor, vor discuta despre eficiența metodelor folosite în calcularea riscului pe piețele financiare și istoria celor mai sofisticate instrumente statistice și de previzionare aflate astăzi la îndemâna specialiștilor.
„Ideea revoluţionară care marchează graniţa dintre vremurile moderne şi cele apuse o reprezintă stăpânirea riscului: gândul că viitorul înseamnă ceva mai mult decât o toană a zeilor şi că oamenii nu sunt la bunul-plac al naturii. Această carte spune povestea unui grup de gânditori a căror viziune remarcabilă a dezvăluit modul în care viitorul poate fi pus în slujba prezentului. Ei au transformat asumarea riscului într-unul dintre cei mai importanţi catalizatori ai societăţii occidentale, arătându-le oamenilor cum să înţeleagă riscul, cum să-l măsoare şi cum să-i determine consecinţele. Asemenea lui Prometeu, ei i-au sfidat pe zei… Prin definirea unui proces raţional de asumare a riscului, aceşti temerari au oferit ingredientul lipsă care a propulsat ştiinţa şi spiritul întreprinzător în lumea vitezei, a puterii, a comunicării rapide şi a operaţiunilor financiare sofisticate ce marchează epoca noastră. Descoperirile lor în ceea ce priveşte natura riscului, arta şi ştiinţa alegerii constituie nucleul economiei de piaţă moderne.“ (Peter L. BERNSTEIN)
„O naraţiune ambiţioasă şi captivantă, o splendidă introducere în lumea temerarilor de tot felul, care sunt, în viziunea lui Bernstein, adevăraţi umanişti, încurajând omenirea să se elibereze din chingile superstiţiei şi ale fatalismului.“ (The New York Times)
„Cartea lui Peter L. Bernstein este extraordinar de interesantă şi plină de informaţii utile.“ (The Wall Street Journal)
„Alertă şi amplă, lucrarea pleacă de la o premisă curajoasă şi apoi îşi construieşte întregul discurs în acord cu aceasta.“ (Business Week)