Sari direct la conținut

Lavrov a discutat cu noul său omolog chinez. „Moscova şi Beijingul au constatat identitatea poziţiilor lor asupra problemelor mondiale”

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: Alexander Vilf / Sputnik / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: Alexander Vilf / Sputnik / Profimedia

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut luni prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei de la Beijing, a anunţat MAE rus.

„Ministrul rus l-a felicitat pe colegul său chinez pentru recenta numire şi i-a urat succes în noul său post”, menţionează Ministerul rus de Externe într-un comunicat, potrivit EFE și Agerpres.

Lavrov şi Qin, fost ambasador al Chinei în SUA, au condamnat politica Washingtonului şi a aliaţilor acestuia de impunere a „hegemoniei” în lume şi de provocare a „confruntării” cu Rusia şi China.

Ei au denunţat de asemenea ingerinţa în afacerile interne ale acestor două ţări şi încercările Occidentului de a îngrădi dezvoltarea lor prin sancţiuni şi alte „metode ilegitime”.

„Moscova şi Beijingul au constatat identitatea poziţiilor lor asupra problemelor mondiale”, mai subliniază MAE rus, adăugând că Lavrov l-a invitat pe omologul său chinez să efectueze o vizită în Rusia.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere prin videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping, în urma căreia Kremlinul a anunţat că în primăvară va avea loc o vizită a preşedintelui chinez în Rusia.

Relaţiile dintre Moscova şi Beijing sunt „cele mai bune din istorie şi un model de cooperare între marile puteri ale secolului al XXI-lea”, a apreciat Putin în cadrul acelei discuţii.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro