Lavrov: China ar putea organiza o conferință de pace între Rusia și Ucraina
China ar putea organiza o conferință de pace la care să participe Rusia și Ucraina, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenția de presă RIA.
Lavrov a declarat că o astfel de acțiune ar fi o continuare a eforturilor Beijingului de a rezolva criza ucraineană, potrivit Reuters.
„Împărtășim poziția (Chinei) potrivit căreia trebuie abordate în primul rând cauzele profunde ale conflictului și trebuie protejate interesele legale ale tuturor părților, cu acorduri ulterioare bazate pe principiul securității egale și indivizibile”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat agenției ruse.
„Permiteți-mi să subliniez din nou, acest lucru presupune respectarea realităților de pe teren, care reflectă voința oamenilor care trăiesc acolo.”, a subliniat șeful diplomației.
Rusia a cerut în repetate rânduri organizarea de discuții cu condiția prealabilă ca Kievul și Occidentul să recunoască câștigurile sale teritoriale din Ucraina. Kievul a respins aceste propuneri.
Lavrov a criticat Statele Unite pentru ajutorul acordat Ucrainei, afirmând că Washingtonul a devenit „complice la crimele regimului de la Kiev”.
El a spus, în special, că Rusia a considerat livrările planificate de avioane de luptă F-16 cu capacitate nucleară către Ucraina drept o „acțiune semnal” din partea NATO.
„Ei încearcă să ne spună că Statele Unite și NATO nu se vor opri în fața a nimic în Ucraina”, a declarat Lavrov.
„Cu toate acestea, sperăm că exercițiile ruso-belaruse privind utilizarea armelor nucleare non-strategice, care sunt în curs de desfășurare acum, îi vor face pe adversarii noștri să intre în panică, reamintindu-le despre consecințele catastrofale ale unei noi escaladări nucleare.”, a adăugat el.
În Orientul Mijlociu, a spus Lavrov, Statele Unite „alimentează, de asemenea, flăcările conflictului”.