Lavrov: Ucraina își demonstrează în toate modurile posibile disponibilitatea de a interveni în Transnistria / Noi amenințări ale Moscovei
Conducerea ucraineană „își demonstrează disponibilitatea de a interveni în situația din Transnistria, inclusiv prin folosirea forței”, iar Rusia va fi ghidată de mandatul de securitate al personalului său militar, a susținut ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, marți, într-un interviu acordat TASS.
- „Conducerea ucraineană își joacă rolul său extrem de negativ și, încălcându-și statutul de mediator, a luat fără echivoc partea Chișinăului și susține în orice mod posibil aspirațiile sale distructive față de Transnistria.
- Sapă structuri defensive, fortificații între Ucraina și Pridnestrovie și își demonstrează în toate privințele disponibilitatea de a interveni în acest proces, inclusiv prin folosirea forței.
- Vreau să spun din nou că Rusia este responsabilă pentru securitatea în Pridnestrovie (n.r. – Republica Moldovenească Nistreană, numele dat de forțele separatiste entității politice autoproclamate din Transnistria), în deplină concordanță cu mandatul pe care îl au militarii noștri. Ne vom ghida după acest mandat”, a susținut Lavrov.
Transnistria, fâșia de teritoriu care s-a separat de Republica Moldova la începutul anilor ’90, este situată la granița de vest a Ucrainei și a fost subiectul unor tensiuni sporite în ultima lună.
Ministerul rus al Apărării a acuzat de mai multe ori Kievul că face „pregătiri” pentru o „invazie” a Transnistriei, susținând că Ucraina a mobilizat „personal și echipamente militare” în apropierea Transnistriei și că există „desfășurare de poziții de tragere a artileriei și o creștere fără precedent a zborurilor dronelor ucrainene” deasupra teritoriului.
Rusia a amenințat încă de la sfîrșitul lunii februarie că va „riposta la orice provocare” militară ucraineană în regiunea separatistă pro-rusă Transnistria, unde menține un contingent militar. Orice acțiune care reprezintă o „amenințare” la adresa militarilor ruși staționați în Transnistria „va fi considerată un atac împotriva Federației Ruse”, a insistat Moscova.
Autoritățile proeuropene de la Chișinău au acuzat anterior Moscova că încearcă să provoace o lovitură de stat în Republica Moldova.