Lawrence J. Cohen: ''Obraznicia este incercarea copiilor de a comunica faptul ca au nevoie de ceva, dar nu vin si spun: 'scuza-ma, mama, am nevoie de asta'. Doar impung pisica cu furculita sau se ridica din pat de 15 ori si spun ca vor un pahar cu apa''
Iti duci copilul pentru prima data la gradinita si el plange necontrolat. Poti fi stresat pentru ca la sfarsitul zilei copilul nu vrea sa doarma. Te poti simti vinovat ca nu petreci suficient timp cu el. Sau plange pe strada, in magazin pentru ca vrea ceva chiar acum, o jucarie, o bomboana. Ce putem face in aceste situatii? Exista vreun truc magic? Intr-un interviu pentru HotNews.ro, psihologul Lawrence J. Cohen, autorul cartii Retete de joc (Playful Parenting) ne invata cum sa depasim aceste momente prin joc, dar si prin discutii serioase. ”Vrem sa se opreasca din plans si fie spunem: ‘taci din gura si nu mai plange’ sau spunem: ‘te rog, nu plange, te rog, nu plange’. Amandoua situatiile sunt la fel, chiar daca par opuse si inseamna ca plansul este ceva ingrozitor. Plansul nu este ceva atat de ingrozitor”, spune Lawrence J. Cohen.
Ce inseamna Playful Parenting? Exista reguli?
Prima regula este sa te distrezi. Scopul principal este sa interactionezi cu copilul si sa creezi o legatura apropiata, pentru ca totul decurge dintr-o legatura puternica intre parinte si copil. Copiii care se simt in siguranta si se simt iubiti sunt mai fericiti, au rezultate scolare mai bune si leaga prietenii mai usor. De aceea, principalele lucruri pe care cladim sunt apropierea si interactiunea cu copilul. Cele mai bune doua modalitati de a dezolta legatura dintre parinte si copil sunt iubirea si afectiunea, precum si intampinarea nevoilor lui prin joc. Ceea ce este foarte greu pentru noi ca adulti, pentru ca am uitat sa ne jucam, suntem prea seriosi. Una din primele reguli este sa nu te ingrijorezi daca nu mai arati demn sau serios, poti sa te prefaci ca te impiedici si cazi, te prostesti, vorbesti cu voci diferite. Poti alerga dupa copil, cazi in ultimul moment si nu il mai prinzi si el rade.
Dar a fi parinte nu inseamna tot timpul numai ras. O parte din Playful Parenting este tocmai faptul ca nu toate momentele inseamna joaca. Uneori copilul este trist si trebuie sa il linistesti in bratele tale si pe masura ce creste trebuie sa il asculti si sa fii atent la nevoile lui.
Nu trebuie sa-ti sacrifici propriile nevoi, trebuie sa te gandesti care sunt nevoile copilului.
Sunt foarte incantat ca sunt in Romania la invitatia Parentime care ofera cursuri pentru parinti folosind trainingul parintilor eficace, metoda pe care a folosit-o si mama mea cand eram copil si mi-a schimbat viata. A invatat cum sa ii asculti pe copii, cum sa le intampini nevoile si ca nu trebuie sa-ti sacrifici propriile nevoi, trebuie sa te gandesti care sunt nevoile copilului.
Care sunt schimbarile majore din viata unui copil? Cum ne pregatim noi ca parinti, cum ii pregatim pe copii?
Fiecare moment din viata unui copil este ceva nou. Cand parintii sunt frustrati sau suparati pe copiii lor par sa fi uitat ca un copil abia incepe sa inteleaga lucrurile. Cand un copil merge la scoala stim ca ii va lua 1 an sau 2 ani sa invete sa citeasca, dar ne asteptam ca ei sa invete sa imparta lucruri cu altii de prima data, sa doarma singuri in prima noapte cand ajung acasa. Si aceste emotii se invata si se cultiva pe durata vietii. Cum ne pregatim ca parinti? Ca parinti si adulti se presupune ca stim raspunsurile la toate, copilaria nu este asa. Vezi copii care se joaca si fiecare moment este nou si neasteptat. Ne putem pregati spunand: ‘Nu stiu ce se va intampla.’
Si daca un parinte e nervos pentru ca la sfarsitul zilei copilul nu vrea sa doarma?
Ma gandesc la ideea ca fiecare dintre noi are o ceasca goala in el care trebuie umpluta. Cand copiii nostri sunt bebelusi, le umplem ceasca cu iubire, afectiune, le schimbam scutecul, ii hranim cand le este foame, ne uitam in ochii lor. Dar atunci cand sunt tristi sau suparati sau se tem de ceva, ceasca se goleste din nou si noi trebuie sa continuam sa o umplem. Insa si noi aveam aceeasi ceasca in noi.
Esti obosit si epuizat chiar si la sfarsitul unei zile bune, iar la sfarsitul unei zile grele nu mai ai deloc energie. De aceea, seara poate fi un moment greu, atat pentru parinti, cat si pentru copii. Ceasca lor e goala, a noastra e goala, noi ar trebui sa o umplem pe a lor. Ei incearca sa o umple prin orice modalitate, de exemplu se cearta cu fratele sau sora, si atunci ar trebui sa ne gandim ca parinti cum sa ne umplen noi si cum sa-i umplem pe copii. Cred ca cei mai multi parinti nu isi iau timp sa reflecteze. Unul din lucrurile bune pe care le poate face un parinte este sa se intalneasca cu alti parinti si sa vorbeasca despre cum este cu adevarat sa ai un copil, sa-si impartaseasca experientele.
Si o situatie mai specifica, cum sa ne jucam cu un copil care merge prima data la gradinita?
Exista doua tipuri de jocuri despre care o sa vorbesc pentru acest tip de schimbare. Unul este inainte de inceperea gradinitei si altul este dupa ce merge la gradinita. Copiii folosesc jocul pentru a trece peste orice este dificil in viata lor. Daca sunt stresati de inceperea gradinitei le poti introduce un joc despre gradinita inainte de a o incepe.
‘Am observat ca esti un pic stresat din cauza ca vei merge la gradinita. Hai sa jucam un joc despre asta’. Si apoi astepti sa vezi daca are vreo idee pentru acest joc. Daca nu are nicio idee il poti intreba: ‘Ai vreo idee despre cum am putea sa jucam acest joc? Vrei sa fii copilul sau vrei sa fii mama?’ Si, de obicei, copilul va spune: ‘Eu vreau sa fiu mama, tu vei fi copilul, tu trebuie sa mergi la gradinita’. Si tu poti spune: ‘O, nu, o sa-mi fie dor de tine!’.
E amuzant pentru ca vei observa doua lucruri diferite. Uneori te vei vedea pe tine in copil, e ca si cum te-ai uita in oglinda si poate fi deranjant. E ca si cum te-ai auzi pe tine in vocea copilului tau sau vei auzi parintele perfect. Copilul va spune: ‘A, nu vrei sa mergi la gradinita? Atunci nu trebuie sa mergi la gradinita, poti sa stai cu mine.’
Nu conteaza cum va dori copilul tau sa joace acest joc, important este sa-l joci si tu si poti face asta de mai multe ori. Iti cunosti copilul si te poti gandi la lucrurile care ar putea fi greu de suportat pentru el odata cu inceperea gradinitei si trebuie sa te asiguri ca acestea vor face parte din joc. Daca momentul despartirii, cand ii spui la revedere, este partea grea, atunci in joc poti spune ‘buna si la revedere’ de multe ori, pentru ca nu trebuie sa fie realist, e doar un joc. Poti folosi o papusa care sa spuna: ‘Ma duc la scoala, la revedere!, ‘Buna, am venit, mi-a fost dor de tine!’. Si tot asa cu ‘buna’, si ‘la revedere’ va puteti distra si veti rade si tot acest ras va elibera tensiunea pe care copilul o acumuleaza.
Dupa inceperea gradinitei/scolii, exista alt tip de joc. Unii copii vor avea singuri intiativa acestui joc, tu trebuie doar sa fii dispus sa-l joci. Vor spune: ‘Hai sa ne jucam de-a scoala sau de-a gradinita’. Acum probabil vor dori sa fie educatoarea sau invatatoare, iar tu sa fii copilul. Ai putea sa-l intrebi; ‘Si cum sa fiu?’ Pentru ca ei si-ar putea dori sa fii un copil mai obraznic, iar ei vor fi educatoarea care va spune: ‘Stai jos, fii cuminte, stai linistit’. Altii nu vor dori sa joace acest joc.
Si daca vor spune ca nu vor sa mai mearga la gradinita?
Daca spun ca nu vor sa mai mearga la gradinita ar trebui sa faci doua lucruri. Unul este sa petreci timp vorbind despre asta. Nu este totul joc. Poti sa-l intrebi ce anume ii place si ce nu-i place la gradinita si ce isi aminteste din ziua de gradinita. Vrei sa intelegi mai bine de ce nu vrea sa mearga. Ii este teama? Ii este dor de tine? Ii lipsesti? Daca iti simt lipsa le poti da ceva care sa le aminteasca de tine si care poate fi tinut in buzunar. Daca le este teama ar trebui sa vorbesti cu educatoarea despre ce se intampla la gradinita.
In termenii jocului, daca nu vor sa mearga la gradinita puteti juca acelasi joc si daca copilul vrea ca tu sa fii elevul si tu poti spune ca nu vrei sa mergi si copilul va spune din nou ca nu trebuie sa mergi daca nu vrei si apoi poti transforma jocul in ceva din ce in ce mai distractiv: ‘O, voi fi cu tine mereu, dar cum voi invata sa citesc daca nu merg?’
O alta situatie: copilul plange pe strada sau in magazin pentru ca vrea ceva chiar acum, o jucarie, o bomboana. Ce putem face in aceasta situatie? Exista vreun truc magic?
Primul lucru pe care ar trebui sa-l facem este sa ne amintim cum a fost pentru noi cand eram copii. Copiii nu au banii lor, nu au control asupra a ceea ce se intampla, trebuie sa astepte ca noi sa spunem da sau nu. Si este greu. Imagineaza-ti ca mergi pe strada si trebuie sa ceri permisiunea cuiva sa cumperi ce iti doresti. Ar fi frustrant. De aceea trebuie sa intelegem ca este normal ca un copil sa fie frustrat pentru ca nu el are controlul pentru a decide. Acesta ar fi primul lucru, empatia.
Trucul meu magic atunci cand trebuie sa spunem ‘nu’ este sa spun ‘iti doresti sa-l fi avut’.
Plansul nu este ceva atat de ingrozitor. Este o modalitate de a ne exprima sentimentele. Multi adulti spun ca au avut o repriza de plans si apoi se simt mai bine.
De multe ori, ca parinti, credem ca trebuie sa spunem fie un nu, hoatarat si gata: ‘Nu este nu si nu mai vreau sa mai aud despre asta’, fie spunem: ‘Sigur, nu fi suparat, nu mai plange, nu plange, iti voi cumpara ce vrei’. Ne este teama de sentimentele copiilor nostri. Daca spunem da, vrem sa spunem da pentru ca este un da sincer, nu pentru ca ne e teama ca ei vor incepe sa planga.
Vrem sa se opreasca din plans si fie spunem: ‘taci din gura si nu mai plange’ sau spunem: ‘te rog, nu plange, te rog, nu plange’. Amandoua situatiile sunt la fel, chiar daca par opuse si inseamna ca plansul este ceva ingrozitor. Plansul nu este ceva atat de ingrozitor. Este o modalitate de a ne exprima sentimentele. Multi adulti spun ca au avut o repriza de plans si apoi se simt mai bine.
Trebuie sa ne gandim bine ce decizii luam ca parinti si ce decizii ii lasam pe copii sa ia, pentru ca sunt fiinte umane si trebuie sa-i tratam cu respect si demnitate si trebuie sa ajunga sa ia singuri decizii. Familiile vor trasa linia in diferite locuri in acest caz. Daca este ceva ce chiar nu pot avea, magazinul e inchis sau chiar spui nu, atunci e un moment bun sa spui ‘stiu ca iti doresti sa mergi acolo’, ‘ti-ai dori ca bunica sa nu fie bolnava sa o putem vizita’, ti-ai dori sa stai acasa cu mine’. Ne este teama sa punem aceste lucruri pentru ca acestea l-ar face pe copil sa planga si mai mult si, uneori, chiar asa se intampla. Dar acum plang pentru ca se simt intelesi si este diferit fata de momentul in care copilul plange si se simte singur si neinteles si crede ca tie nu iti pasa de el. Si cred ca acest lucru este cel mai important. Nu au o nevoie primara profunda de bomboana, dar au o nevoie profunda sa fie auziti, sa fie intelesi. Si nu e un lucru rau ca vor bomboana
Cand ne oprim din joc si cum o facem?
Cred ca am doua raspunsuri la cum sa incheiem jocul. Unul dintre ele este legat de faptul ca adultii isi separa viata in diferite cutii, exista treburile casnice, spalatul vaselor, gatitul, curatenia si munca si apoi exista momentul in care se distreaza si acestea sunt doua lucruri separate. Copiii sunt mai maleabili, ei nu isi coonstruiesc aceasta separare, pana cand nu o invata de la noi. Asa ca, pentru un copil, curatenia casei poate fi la fel de distractiva ca orice alt joc si spalatul pe dinti poate sa fie distractiv si nu o corvoada. Nu trebuie sa fim stricti: ‘E timpul sa te speli pe dinti si sa mergi la culcare, acum nu ne mai jucam’. Poti spune: ‘o sa ne distram cu spalatul pe dinti’. Poti sa faci o intrecere pana la baie sau sa aduci un ursulet de plus si sa spui: “O, ursuletul nu vrea sa se spele pe dinti, ce ne facem?” si atunci, copilul care nu voia sa se spele pe dinti va spune: “O, ursuletule, trebuie sa te speli pe dinti sau iti vor cadea dintii”. Deci, nu e obligatoriu sa spunem: ‘gata, joaca s-a terminat, sa trecem la lucruri serioase’. Bineinteles ca in momentul in care copilul e suparat sau nervos, nu e nevoie sa-l inveselim, il lasam sa simta ceea ce simte: ‘O, esti trist, spune-mi de ce esti trist?’, “O, esti atat de nervos, ce s-a intamplat?”
Exista momente in care nu te poti juca, esti ocupat, pregatesti masa si trebuie sa spui “gata cu joaca!”.
Ceea ce trebuie sa intelegem este ca copiii vor fi tristi cand incheiem joaca pentru ca ei se distreaza, au nevoie de noi si le place sa se joace cu noi si sa obtina atentie. Trebuie sa intelegem ca supararea lor este indreptatita, era un moment special pentru ei si nu voiau ca acest moment sa se termine: ‘O, ti-ai dori sa jucam asta mereu, pacat ca s-a terminat’. Si ceea ce ai putea face uneori e ca atunci cand stii ca ai 20 de minte timp de joaca, te joci 10 minute apoi spui ca s-a terminat si ai 10 minute de plans din cauza ca s-a terminat. Nu fiecare copil are nevoie de asta, dar uneori functioneaza.
Exista parinti care se simt vinovati din cauza ca nu au timp sa se joace cu copiii lor. Unii parinti cand ajung acasa dupa serviciu le cumpara copiilor cate un mic cadou pentru a compensa faptul ca nu petrec suficient timp cu ei. Ce le-ati spune acestor parinti?
Adevaratul cadou de care au nevoie copiii nostri suntem noi. Nu au nevoie de mai mult junk. Au nevoie de timpul nostru si de atentia noastra.
Adevaratul cadou de care au nevoie copiii nostri suntem noi. Nu au nevoie de mai mult junk. Au nevoie de timpul nostru si de atentia noastra. Nu stiu daca aveti in Romania expresia ‘quality time’ este un lucru important in Statele Unite. Eu reformulez si spun ca copiii au nevoie de o atentie speciala de calitate din partea noastra. Ce inseamna acest lucru? Nu au nevoie de atentia noastra 24 de ore pe zi. Este un lucru bun pentru ca nici nu o pot avea. Nu au nevoie de inca un cadou, de un bilet la un spectacol. Au nevoie sa ne inchidem telefonul si calculatorul si sa fim cu adevarat atenti la ei si sa fim entuziasmati.
Am o poveste despre asta. Cand fiica mea avea 3 ani, voia sa joace un singur joc cu mica sirena Ariel din desenele animate de Walt Disney si nu imi placea deloc acest joc, credeam ca este foarte plictisitor, trebuia sa imbraci papusa si apoi sa ai o nunta. Si imi spuneam ca nu vreau sa joc acest joc, este singurul joc pe care il joaca si am inceput sa ma simt vinovat ca eram plictisit de jocul ei. Si intr-o zi m-am hotarat sa pun ceasul pentru 20 de minute cu alarma la 10 minute, m-am gandit ca pentru 10 minte pot sa fiu entuziasmat ca ma joc Ariel, mica sirena. Am pus alarma la ceas si i-am spus: ‘Ema, vrei sa ne jucam Ariel, mica sirena’. Si s-a uitat ciudat la mine pentru ca stia ca nu imi place jocul si a spus ok. Tot ce am facut diferit a fost ca am fost entuziast si interesat de joc, in loc sa ma gandesc din nou ca acest joc este plictisitor. Si pana la urma jocul s-a dovedit a fi foarte distractiv, creativ si diferit. Nu am avut doar o nunta, am avut si un concert rock, am alergat prin casa si cand a sunat alarma dupa 10 minute si ea a intrebat ‘ce e asta’, i-am raspuns, ‘nimic’, pentru ca voiam sa ma joc in continuare. Apoi am simtit ca jocul s-a schimbat si eu m-am schimbat, pentru ca am realizat ca ceea ce lipsea era ca eu nu eram atent la jocul ei si nu participam cu entuziasm. Inainte ma gandeam ca e ceva in neregula cu fiica mea, ca era plictisitoare si jocurile ei nu erau creative si cine si-ar dori sa joace asemenea jocuri, de ce le-ai spune parintilor sa se joace cu copiii lor cand este atat de plictisitor si, de fapt, eu eram cel plictisitor.
De aceea, cred ca avem nevoie uneori de o directie spre care se ne indreptam. Vorbesc des cu parintii despre intinsul pe jos, bataie cu perne si unii parinti, in special mamele, spun ca nu pot face asta. Si le spun sa o faca, o sa fie totul ok. Iar copiilor le place foarte mult cand te joci cu ei in moduri cu care nu esti obisnuit.
Ce credeti despre dormitul impreuna cu copilul? Exista o varsta pana la care putem spune da?
Nu sunt in masura sa propun reguli si sa spun ca asa este corect sau asa nu este corect. Cel mai important pentru mine este ca copilul are nevoi care sunt foarte importante si noi trebuie sa le rezolvam aceste nevoi. Dar si noi suntem importanti si noi avem nevoile noastre. Si somnul este unul dintre lucrurile unde exista un conflict intre nevoile copilului si nevoile parintilor. Copiii au nevoie de un sentiment de siguranta, de apropiere si caldura si unele familii descopera ca dormitul impreuna cu copilul ii ofera copilului sentimentul de siguranta.
Pentru alte familii, dormitul impreuna intra in contradictie cu nevoile parintilor. Parintii nu se pot odihni, nu apuca sa petreaca timp impreuna ca adulti ceea ce este important din mai multe motive. Toata lumea are diferite nevoi. Copiii spun ‘am nevoie de asta’, nu le pasa de nevoile tale si nici nu ar trebui sa le pese cand sunt copii. Ei doar lupta pentru nevoile lor. Ca parinti trebuie sa luptam pentru nevoile noastre, dar trebuie sa fim atenti si la nevoile copilului, pentru ca aceasta este meseria noastra. Fiecare familie va lua o decizie diferita cu privire la dormitul impreuna. Le sugerez parintilor care se gandesc daca sa doarma impreuna cu copilul sau nu sa se gandeasca la ceea ce cred cu adevarat ca este bine, daca nevoile lor si ale copilului sunt satisfacute. Daca iti faci timp sa te gandesti la raspunsurile la aceste intrebari vei veni cu o solutie care va functiona pentru tine in ceea ce priveste dormitul impreuna cu copilul. Pentru ca nu vreau sa fiu cel care spune ca asa este corect, ca daca vei face altfel, nu vei fi un parinte bun. Parintii primesc atat de multe mesaje ca nu sunt suficient de buni ca parinti si ca procedeaza gresit cu copii lor si nu vreau sa adaug inca o presiune spunanad ca nu au procedat corect. Cred ca a fi parinte e un lucru dificil si avem nevoie de orice sustinere si parintii au nevoie de admiratie si compasiune. Ceea ce isi doresc unii parinti sa auda este ca si nevoile lor sunt importante, alti parinti vor sa auda:’ hei, copilul tau iti spune ceva despre ce anume are nevoie’. Si aceasta poate fi cheia; ceea ce noi numim obraznicie este, de fapt, incercarea copiilor de a comunica ca au nevoie de ceva, dar nu vin la noi si spun direct: ‘scuza-ma, mama, am nevoie de asta sau de asta’. Doar impung pisica cu furculita sau se ridica din pat de 15 ori spunanad ca vor un pahar cu apa. Ei comunica si uneori trebuie sa ghicesti ce anume vor sa spuna. In cazul somnului de multe ori ceea ce vor sa spuna este ca au nevoie de tine. Chiar si cand dorm impreuna cu parintii, unii copii simt lipsa parintilor din cauza ca dorm. Somnul insemna separare. Nu mai poti privi pe cineva in ochi si nu il mai poti simti aproape.
Larry Cohen este autorul renumitei carti de interactiune cu copiii, Playful Parenting (tradusa in limba romana de Editura Trei sub titlul Retete de jocuri) si este la Bucuresti in perioada 4 – 7 octombrie, la invitatia Parentime.