"Le Havre", de Aki Kaurismaeki, in palmares, "My Little Princess" de Eva Ionescu – un debut care nu a convins si VIDEO INTERVIU cu Andreea Valean, scenarista primei coproductii romano-afgane

Azi o sa fiu, cum se zice, „scurta”: trimit doua materiale video si text mai putin, pentru ca sunt intre un interviu cu fratii Dardenne si un film de Naomi Kawase, care in acest an a fost selectionata in Competitia Oficiala. In scrisoarea video de azi, cu doua bretele asimetrice (ca „bretelele” filmului lui Terrence Malick) va vorbesc despre tandrul „Le Havre” de Aki Kaurismaeki si despre esecul Evei Ionesco cu „My Little Princess”, iar scenarista Andreea Valean va spune mai multe despre „Firuza”, de Barmak Akram, pentru care cauta finantare la Cannes.

„My Little Princess”, de Eva Ionescu, e un film care nu prea are cum deveni la fel de controversat cum au fost fotografiile erotice pe care fotografa franceza de origine romana Irina Ionesco i le-a facut fiicei sale minore, Eva. La primul film regizat, fosta Lolita da impresia ca si-ar regla conturile cu trecutul, spalandu-si imaginea si marsand pe propria-i nevinovatie. Filmul nu e slab, ci e de categoria E. Povestii ii lipseste structura, iar regizoarea se tine de fusta mamei, incercand sa dea filmului calitatea vizuala a fotografiilor, numai ca nu e in stare sa recompuna poetico-pervers asa cum se pare ca si-a propus realitatea al carei personaj a fost. Muzica atotprezenta si neinspirata inunda povestea, marindu-i aerul pretentios si neverosimil.

Scrisoare VIDEO de la Cannes:

Pe ecran, mama se numeste Hana Giurgiu, iar fiica Violetta. Bunica interpretata de o doamna (Georgeta Leahu) banuiesc neprofesionista, tot rezidenta in Franta cum cred ca e si fetita Anamaria Vartolomei, asculta la un moment dat un discurs al lui Ceausescu la radio, iar in alte numeroase momente se roaga. Actiunea se petrece in anii ’70, dar amanuntul cu Ceausescu poate fi un indiciu al unei neglijente generale si a unei lipse de consistenta vizibile de la primele cadre. Pentru Eva Ionescu, acest film poate insemna sfarsitul unei perioade de digestie a trecutului sau, la fel de bine, o modalitate prin care poate beneficia de „gloria” trecuta.

Regizoarea Eva Ionesco, interpretele Isabelle Huppert si Anamaria Vartolomei, si compozitorul Bertrand Burgalat.

Foto: Hotnews

Filmul are o primire favorabila, desi nu prea laudativa in „Le Monde”, si banuiesc ca va avea in general in presa franceza, unde Eva Ionesco e cunoscuta si unde Isabelle Huppert e tratata ca o zeita.

Bertrand Bonnello e un regizor mult mai bun ca Eva Ionesco, dar al sau „L’Apollonide – Souvenirs d’une maison close” a fost introdus in Competitia Oficiala in incercarea de a aduce si editiei cu numarul 64 samanta de scandal necesara in fiecare an. Dar ce controverse poate sa starneasca o cronica a unui bordel parizian de la inceputul secolului, cu nuditatea de rigoare si aerul fals intelectual al ‘carnii triste’? Am mai vazut oameni oameni dezbracati si am mai vazut filme in care erotismul avea ceva in spate (sau macar in fata, adica o latura vizuala intr-adevar deosebita). Scandalul ar putea veni din faptul ca in Competitia Oficiala ar trebui stimulata valoarea, nu controversa cu orice pret.

Intre camerele modeste ale prostituatelor si salonul de jos, intre pretiozitatea vizuala a la Belle Epoque si inserarea unor melodii moderne, ca „Nights in White Satin”, „L’Apollonide” reuseste performanta de a fi primul film care in acest an primeste primele note cele mai mici de catre conclavul de critici cunoscuti cooptati de „Screen International” sa dea cotatii filmelor din Competitia Oficiala.

Venita tot in Competitia Oficiala, Naomi Kawase incearca cu „Hanezu No Tsuki” un soi de minimalism japonez, combinat cu o regie vag diafana, fluida, dar povestea femeii maritate care tocmai a aflat ca e insarcinata cu amantul de care e indragostita nu e sprijinita de o poveste in care detaliile sa fie tot timpul relevante.

Iar Jodie Foster a adus in Selectia Oficiala si in afara competitiei un nou film pe care l-a regizat, si in care joaca impreuna cu Mel Gibson. „The Beaver” e drama unui barbat depresiv care gaseste intr-un castor-marioneta un alter ego care il poate ajuta sa se reintegreze in familia de care s-a rupt si in societate. Gaselnita castorului, presupusa ca poate tine intins firul intregului film, devine la un moment dat insuficienta. Mel Gibson face un rol foarte bun, insa, folosindu-si accentul australian pentru a-si anima prietenul de plus, precum si (probabil) propria viata personala recenta pentru a intruchipa fidel un barbat in plina criza existentiala. Si Jodie Foster, si Mel Gibson, sunt asteptati pe covorul rosu.

Maine, 18 mai, va fi iar o zi plina, pentru ca de dimineata are loc proiectia de presa a filmului lui Lars Von Trier, „Melancholia”, dupa care de la ora 11 „Loverboy”, de Catalin Mitulescu, va avea la Sala Debussy prima proiectie (a doua fiind programata pentru ora 16.30.).

Interviu cu Andreea Valean: