„Le vom lua fabricile”. Trump promite să fure locurile de muncă din țările aliate și din China, dacă va fi reales președinte. Cum vrea să o facă
Donald Trump a declarat marți că, dacă va câștiga alegerile din 5 noiembrie, va încerca să ia locurile de muncă din industria prelucrătoare din țările străine, inclusiv de la aliații SUA, oferind stimulente pentru a încuraja companiile să se relocheze în Statele Unite, scrie Reuters.
Fostul președinte a promis o „renaștere a industriei prelucrătoare” ca element central al planului său economic și a declarat că va oferi companiilor străine impozite mici și reglementări reduse pentru a le atrage în țară.
„Vom lua locurile de muncă ale altor țări”, a declarat Donald Trump în timpul unui discurs în fața susținătorilor din Savannah, Georgia, care are unul dintre cele mai mari porturi din SUA și este un important centru de producție auto.
„Le vom lua fabricile”, a asigurat el.
Candidatul republican la președinție a declarat că un vot pentru el ar duce la un „exod în masă” al producției dinspre aliații SUA, Coreea de Sud și Germania, dar și dinspre rivalii din China.
Discursul lui Trum vine într-un moment în care el și Kamala Harris, adversara sa democrată, se luptă pentru a-i convinge pe alegătorii din statele-cheie, precum Georgia, că vor ști cum să admnistreze mai bine economia americană.
Este exact ceea ce alegătorii așteaptă. Potrivit sondajelor de opinie, costul ridicat al vieții și locurile de muncă sunt principalele probleme pentru americani.
Harris a redus avantajul lui Trump în privința problemelor economice, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat marți. Întrebați care candidat are o abordare mai bună în ceea ce privește „economia, șomajul și locurile de muncă”, aproximativ 43% dintre alegători l-au ales pe Trump și 41% pe Harris.
La sfârșitul lunii iulie, Trump avea un avans de 11 puncte procentuale față de Harris în ceea ce privește economia.
Vicepreședinta SUA urmează să susțină miercuri propriul ei discurs economic important în Pennsylvania – cel mai important stat-cheie.
Taxe substanțiale
Trump a declarat în timpul discursului său că stimulentele vor fi oferite companiilor străine care își relochează producția în SUA și angajează muncitori americani. „Vreau ca companiile auto germane să devină companii auto americane. Vreau să își construiască fabricile aici”, a spus Trump.
Cu toate acestea, companiile care nu și-au fabricat bunurile în SUA s-ar confrunta cu „taxe foarte substanțiale” atunci când își trimit produsele în SUA, a spus el.
Luni, spre exemplu, Trump a declarat că va aplica taxe vamale de 200% la importurile John Deere în SUA, în cazul în care compania de echipamente agricole își va muta producția în Mexic, conform planului.
Păstrarea și crearea de locuri de muncă în industria americană prin impunerea de taxe vamale extinse atât aliaților, cât și adevrsarilor a devenit o temă centrală a mesajului economic al lui Trump.
În timp ce el și aliații săi spun că barierele comerciale sunt necesare pentru a proteja industria americană, mulți economiști spun că propunerile lui Trump ar stimula de fapt inflația.
Noi politici economice
Trump a declarat că va recompensa producătorii americani cu scutiri fiscale pentru costurile de cercetare și dezvoltare și cu posibilitatea de a anula costurile utilajelor grele în primul an.
El și-a repetat promisiunea de a reduce rata impozitului pe profit de la 21% la 15% pentru companiile care își fabrică produsele în SUA.
Trump s-a angajat de asemenea să numească un ambasador global al producției pentru a convinge companiile străine să se mute în SUA. În plus, el a declarat că va crea zone speciale cu impozite reduse și reglementări reduse pe terenurile federale pentru producătorii americani.
Nu este clar ce terenuri federale ar fi oferite companiilor străine în cadrul planului lui Trump sau cum ar funcționa un astfel de acord. În cazul în care terenurile rămân în proprietatea autorităților federale în timp ce companiile străine își desfășoară activitatea pe ele, aceste companii ar putea, teoretic, să fie scutite de impozitul pe proprietate.
În ultimele luni, Trump a anunțat noi politici economice pe care echipa sa le consideră atractive pentru alegătorii din clasa muncitoare și din clasa de mijloc, inclusiv eliminarea impozitării federale a bacșișurilor și a orelor suplimentare.
Mulți economiști avertizează că eliminarea acestor impozite va reduce veniturile guvernului și va duce la creșterea deficitului federal.