Lectiile crizei

Cand o masina are jigleurul infundat, nu porneste. Asta o stiu din propria mea experienta de sofer. Ultima data mi s`a intamplat in Brasov, unde am stat vreo doua ceasuri uitandu`ma la roti, la baterie, la orice numai la jigleur nu. De regula, cand masina da semne de personalitate, imi sun mecanicul – pe domnul Mihalache – care vine si in cateva secunde mi`o porneste.

Lucrurile nu se petrec foarte diferit in economie. Daca motorul american tuseste gripat, masina economica mondiala e trasa pe dreapta. Sunt chemati mecanicii ca s`o porneasca.

Numai ca acum, cu atatia mecanici, motorul parca de`al naibii se incapataneaza sa n`o mai ia din loc.

Ma uit la ceea ce se intampla la americani si incerc sa trag niste concluzii de bun simt. Economisirea creste usor (ca si la noi) ceea ce e bine pentru sanatatea financiara a populatiei, dar e dezastruos pentru cresterea economica.

De fapt, punctele sensibile ale programului lui Obama nu constau in mod necesar in programul de relansare (stimulusul fiscal si celelalte) cat in redarea increderii in pietele financiare. Ce ar trebui sa invatam de la americani?

• In loc sa faca o evaluare transparenta a costurilor problemelor din economiile lor, guvernele dau bani cu taraita bancilor, doar cat acestea sa supravietuiasca, insuficient insa pentru a insanatosi sistemul in ansamblu.
• Increderea e importanta doar in masura in care fundamentele ei sunt solide. Nu trebuie sa iti bazezi politicile pe ideea ca ceea ce s`a facut pana acum a fost optimul in conditiile date si ca, odata revenita increderea, gesturile fiscale si monetare vor fi validate de piata. S`ar putea sa descoperi ca e taman pe dos.
• Bancherii nu au devenit brusc niste ingeri care sa uite de interesele financiare proprii. Mai mult, unele banci stiindu`se prea mari ca sa fie lasate sa falimenteze, ar putea continua politica uneori perversa de obtinere a profiturilor mari.
• Nu trebuie confundata salvarea bancherilor si actionarilor unei banci, cu cea a bancii in sine.
• Lipsa de transparenta in luarea deciziiilor si elaborarea planurilor de relansare umfla costurile facturii crizei. Planul administratiei Obama de a invita fondurile speculative sa cumpere active toxice nu va stabili un “pret corect” al acestora. Mai mult, pierderile bancilor s`au produs deja, iar licitatiile care vor incepe in mai nu vor face altceva decat sa creasca (scuze pentru cacofonie) costurile contribuabilului.
• Insuflarea optimismului e buna, dar are reversul ei. Trebuie sa ai un optimism la limita sau sa fii inconstient sa dai semnale cum ca euro va fi la cel mai de jos nivel in luna mai (cum a facut un anume politician roman) sau ca in 2009 vom avea crestere economica. Ce se intampla daca n`o sa fie asa? Cine va mai da doi bani pe cel care face asemenea afirmatii?
• Raspunsul politicienilor, miop uneori pentru a face pe placul contribuabilului, nu face decat sa prelungeasca boala. Un impas se profileaza. E nevoie de bani, pe care contribuabilii nu`i au sau nu mai au simtul umorului atat de dezvoltat incat sa finanteze cu ei economiile cu probleme din tarile lor. S`ar putea intampla ca sursa de bani din care se stropeste acum economia , sa se usuce. Si odata cu ea, si increderea si optimismul.
• Nici pesimist obtuz nu e cazul sa fii. Romania a trecut prin crize serioase si nu a crapat. Dar nici nu poti afirma in mijlocul crivatului ca peste 5 minute va iesi un soare torid.
• Sa te indatorezi ca sa tii cursul e de inteles, gandindu`te la tensiunile sociale si la impactul asupra importurilor (si deci, asupra inflatiei). Insa doar atat. Din toate celelalte puncte de vedere, e o tampenie.
• Ne trebuie un domn Mihalache.

Citeste si comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.