Lecțiile unui eșec: ce a rămas în urma referendumului constituțional?

Referendumul poate fi văzut ca un succes sau ca un eșec din multe motive. Depinde doar pe cine întrebi. Unii s-au bucurat pentru că a fost un eșec pentru o mișcare iliberală, care a promovat o temă dăunătoare democrației și drepturilor omului, pe când alții au jubilat că mai bine de 3.8 milioane de alegători au ieșit din casă și au votat – mare parte dintre ei pentru opțiunea DA; a fost un eșec pentru că nu a trecut de pragul de participare de 30%. Dar a fost și un eșec pentru că a fost construit pe critici care au arătat că guvernul a făcut eforturi vizibile pentru a ajuta tabăra DA, chiar dacă PSD s-a retras din tabăra susținătorilor pe ultima sută de metri.

Multe dintre măsurile luate de Guvernul Dăncilă au fost un eșec din perspectiva legiferării și a organizării unui proces consultativ în care alegătorii și observatorii externi să se încreadă. Mai mult, în 2018, după doi ani de testat instrumente moderne precum SIMPV sau Corpul Experților Electorali am ajuns din nou la frica de vot multiplu și acuzații interminabile despre vot multiplu sau împărțirea președinților de secții de votare după cine știe ce criterii primitive.

În urma observării referendumului cu 840 de obsevatori independenți ai Coaliției FiecareVot am concluzionat că nu au existat probleme sistemice care să fi afectat în mod semnificativ desfășurarea votului în cele 2 zile. Aceleași concluzii le-am tras și din sesizările transmise pe platforma www.votcorect.ro sau la call center-ul 0800 080 200. Au existat desigur, probleme administrative, presiuni ale administrației locale și ale clericilor, transport organizat al alegătorilor, dar nu există indicii că aceste nereguli ar fi modificat semnificativ rezultatele votului. Principalele concluzii pot fi citite în raportul de monitorizare a referendumului.

Dar trebuie să remarcăm că în ultimii ani metodele de fraudare sau influențare a rezultatelor sunt mai sofisticate și nu mai țin neapărat de acțiuni care se întâmplă în secții, ci de decizii care sunt luate înainte de începerea procesului de votare. La referendum, Guvernul a luat o serie de decizii care arată lipsa de voință politică în a asigura transparența și securitatea votului. În primul rând, a refuzat să introducă Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a funcționat cu succes la alegerile parlamentare și locale din 2016 și care a condus la evitarea unor discuții despre posibile fraude. Sistemul permite ca fiecare alegător să fie verificat înainte de vot și reduce din birocrația necesară verificărilor manuale ale potențialelor voturi multiple. Se știa din timp că se va organiza un referendum și este nevoie de SIMPV, mai ales că la referendum circumscripția este unică, ceea ce înseamnă că se votează la domiciliu și în rest la orice altă secție; acest lipsa sistemului face practic orice verificare ulterioară aproape inutilă și anevoioasă.

Mai mult, am solicitat premierului introducerea SIMPV prin ordonanța de urgență despre care știam că va fi publicată. Am primit un răspuns trei zile mai târziu, după aprobarea OUG 86/2018 prin care ni se comunica faptul că s-a transmis cererea noastră către Autoritatea Electorală și că instituția va analiza mai departe solicitarea noastră.

Poate la acest referendum lipsa SIMPV nu a avut un impact așa de important, luând în calcul prezența redusă; la anul însă avem alegeri pentru Parlamentul European și pentru Președintele României. În acest moment, în Camera Deputaților există un proiect de lege prin care se modifică semnificativ legislația pentru cele 2 alegeri, inclusiv prin introducerea SIMPV. Deocamdată lucrurile trenează și de vreo două luni se tot primesc avize. Aprobarea acestui proiect de lege cât mai curînd este esențială pentru a asigurarea funcționarea în condiții optime a SIMPV și a Corpului Experților Electorali (doar pentru a enumera două amendamente) la următoarele alegeri.

Un alt aspect controversat este definirea unor proceduri pentru contestarea unor potențiale fraude. Prin OUG 86 a fost modificat art. 43¹. Dacă în legea inițială toate listele electorale erau verificate de AEP după finalizarea referendumului (oricum o procedură învechită și consumatoare de energie), în noua lege se specifică faptul că se pot face reclamații doar în 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național, cu probe; există șanse foarte slabe ca cineva să facă astfel de plângeri. Dar și mai grav este că la întrebarea adresată Biroului Electoral Central, cu privire la procedura de sesizare și soluționare a fraudelor ni s-a comunicat că este o situație ipotetică și se va sesiza în momentul unei situații concrete, iar un răspuns la această întrebare ar echivala cu oantepronunțare din partea BEC și nu este oportună.Un astfel de răspuns de la organism care are în componență 7 judecători de la Înalta Curte pare o glumă.

Și tot la capitolul acesta, AEP a răspuns unei întrebări adresate de jurnaliști cu privire la procedura de sancționare a lui George Becali, care a votat deși nu avea acest drept, cu un răspuns la fel de discutabil ca cel de mai sus:

Astfel, intrucat Curtea Constitutionala nu a constatat valabilitatea referendumului national pentru revizuirea Constitutiei din 6 si 7 octombrie 2018, Autoritatea Electorala Permanenta nu are competenta legala de a intreprinde demersurile prevazute la art. 431 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ce înțelegem din aceste răspunsuri amețitoare este că existența acestor mecanisme esențiale pentru a asigura corectitudinea alegerilor este un relativ arbitrară. Faptul că BEC nu poate transmite care este procedura de contestare a fraudei este extrem de grav, iar răspunsul hilar ascunde de fapt o lipsă de voință instituțională. Aceste reguli ar trebui să fie clare, să se aplice constant – indiferent de referendum sau alegeri – și să fie explicate și detaliate cu mult timp înaintea votului și procedurilor de centralizare a rezultatelor. Frauda nu este o ipoteză, după cum ne-au arătat alegerile și referendumurile din ultimii ani.

Un al treilea aspect îngrijorător este cel legat de finanțarea campaniei. Partidele politice s-au arătat mult prea puțin interesate să investească bani la referendum, mai ales că nu și-i recuperează, după cum se întâmplă la alegeri. Cea mai vizibilă campanie a fost realizată de susținătorii poziției DA, dar fără a respecta regulile care se aplică partidelor. Nu știm cine le-a tipărit și din ce bani. Pentru un motiv simplu, pentru că nu există reglementări pentru terți, nu sunt verificați de AEP, chiar dacă fac campanie mascată. Cred că pentru a evita astfel de practici pe viitor (care sunt frecvente în Republica Moldova, de altfel), trebuie introduse prevederi în legislația privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale pentru ca AEP să poata verifica și acești terți, care sunt parte a campaniei.

Citeste intreg articolul si comenteza pe Contributors.ro