Sari direct la conținut

Legătură bizară între sistemele GPS furate de pe tractoare și războiul din Ucraina. Un oficial britanic include în ecuație bandele de crimă organizată

HotNews.ro
Legătură bizară între sistemele GPS furate de pe tractoare și războiul din Ucraina. Un oficial britanic include în ecuație bandele de crimă organizată
Porumb recoltat de tractoare la o fermă din zona rurală din Cheshire, Marea Britanie, 3 octombrie 2024. Sursa foto: Nick Hatton / Alamy / Alamy / Profimedia

O creștere constantă a numărului de furturi de sisteme GPS, montate pe vehiculele agricole dintr-un comitat britanic, de către bandele de crimă organizată din Europa de Est, ar putea avea legături cu războiul din Ucraina, susține un comisar britanic de poliție și criminalitate, potrivit BBC News.

Furtul de echipamente agricole în Regatul Unit a crescut începând din 2022, când Rusia a invadat Ucraina, a declarat Dan Price, comisar din Cheshire.

Fermierul Andy Shaw a declarat pentru BBC că, atunci când ferma sa a fost vizată, hoții au ignorat uneltele scumpe, dar au luat o unitate GPS de pe unul dintre tractoarele sale.

Poliția din Cheshire a anunțat că nu există dovezi directe că sistemle GPS au fost folosite de forțele ruse, dar că acest lucru este „posibil”.

Șase deputați din Cheshire au semnat acum o scrisoare deschisă din partea comisarului Price, prin care solicită guvernului și producătorilor să îmbunătățească securitatea echipamentelor agricole esențiale.

Cererile de despăgubire pentru unitățile GPS asigurate au crescut cu 137% în 2023.

Aceste sisteme GPS, cu o valoare de până la 20.000 de lire sterline, sunt utilizate pentru a ghida tractoarele și combinele de recoltat, în scopul de a îmbunătăți precizia plantării, adăugarea de pesticide și îngrășăminte.

„Coincidență foarte îngrijorătoare”

Confom unui comunicat emis de biroul de presă al lui Price, se știe că bandele organizate de infractori au vizat mai multe ferme într-o singură noapte și au planificat raiduri ulterioare pentru a fura unitățile GPS destinate înlocuirii celor dispărute.

Deși poliția nu are dovezi directe că sistemele au fost folosite de armata rusă, Price a declarat că înmulțirea furturilor, de la începutul războiului, reprezintă o „coincidență foarte îngrijorătoare”.

„Teama mea este că aceste unități părăsesc țara și ajută invazia rusă, aceasta este îngrijorarea mea profundă și știu că și alții sunt îngrijorați de acest lucru”, a spus el.

Price a solicitat implementarea unor tehnologii care să nu mai permită demontarea noilor echipamente GPS și marcaje criminalistice pe acestea.

Andy Huddleston, șeful Unității Naționale pentru Criminalitate Rurală, a declarat: „În ceea ce privește furtul de unități de ghidare GPS, există dovezi că acest lucru este făcut de echipe de crimă organizată din Europa de Est, dar nu există dovezi directe care să arate că acestea sunt utilizate în aplicații militare.”

Fermierul Andy Shaw, de la Aston Grange Farm din Runcorn, afirmă că furturile au avut un impact financiar dincolo de pierderea unității GPS.

„A fost o parte foarte aglomerată a sezonului, când ar fi trebuit să pulverizăm” pesticide sau îngrășăminte, a spus el.

„Totul a fost întârziat, iar acest lucru are un alt efect financiar”, a adăugat fermierul, care cultivă cartofi și are în proprietate terenuri arabile.

Shaw, a cărui fermă a fost jefuită de trei ori în 10 ani, a declarat că, în timpul ultimului incident, hoții au puteau să fure un polizor unghiular valoros, alimentat cu baterii, însă echipamentul a fost ignorat.

„Pur și simplu știai că nu veniseră după lucruri vechi, ci doar pentru GPS-ul pe care îl doreau”, a spus el.

Potrivit firmei de asigurări NFU Mutual, costul criminalității rurale în Regatul Unit a ajuns la 52,8 milioane de lire sterline în 2023 – în creștere de la 50,6 milioane de lire sterline în anul precedent.

Poliția din Cheshire a făcut recent trei arestări legate de furturile de GPS-uri, dar a descris combaterea bandelor ca fiind o problemă complexă.

Sergentul Rob Simpson a declarat pentru BBC: „Am învățat cum să înțelegem infracțiunea, cine săvârșește infracțiunea – nu spun că am găsit soluția perfectă, dar acum suntem pe calea cea bună pentru a combate acest lucru.”

Intervenția comisarului Price și a deputaților locali solicită guvernului să consolideze proiectul de lege privind prevenirea furturilor de echipamente pentru a include dispozitivele GPS.

Ministerul de Interne a anunțat, într-un comunicat, că a introdus „măsuri mai dure” pentru a combate criminalitatea rurală, inclusiv consolidarea poliției locale și „legi mai puternice” pentru a preveni furturile de la ferme.

„Noile legi vor viza, de asemenea, prevenirea furtului și revânzării de echipamente de mare valoare, în special cele utilizate într-un cadru agricol”, a transmis ministerul.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro