Legea ANI ajunge la CCR / Reacția PSD
USR a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea ANI, care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat și care prevede, în forma adoptată de Parlament, și că soții, soțiile, dar și partenerele demnitarilor trebuie să depună declarații de avere.
Surse din CCR au confirmat pentru HotNews că parlamentarii USR au depus o sesizare cu privire la constituționalitatea legii menite să reformeze Agenția Națională de Integritate.
Ședința Curții va avea loc pe 12 august, înainte de termenul limită pentru PNRR, care este 31 august, chiar dacă judecătorii sunt în vacanță, potrivit acelorași surse. Legea este jalon în PNRR și valorează 770 de milioane de euro.
Legea ANI, contestată atât de liberali, cât și de parlamentarii USR, a fost adoptată miercuri de Senat, cameră decizională în acest caz. Deși nu erau de acord cu amendamentele introduse de AUR și PSD, senatorii celor două formațiuni au votat „pentru”.
PSD: „USR și PNL blochează 771 de milioane de euro”
PSD acuză, într-un comunicat de presă, „acțiunea scandaloasă”a PNL și USR „de a suspenda 771 de milioane de euro din fondurile destinate României”. „Totul în tentativa de a salva un președinte de partid de sancțiunile legale, după ce acesta a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese”.
De asemenea, social-democrații spun că amendamentul pe care l-au introdus în lege „nu acționează retroactiv”, așa cum au declarat de mai multe ori liderii USR.
„Toate aceste pagube și vulnerabilități majore produse de reprezentanții USR descalifică total acest partide la participarea în orice formulă de guvernare viitoare”, mai susține PSD.
Cu ce nu sunt de acord USR și PNL
Există două modificări aduse legii de către PSD și AUR care au creat tensiune atât în dezbaterile din comisiile de specialitate din Parlament, cât și la dezbaterile din plen.
Primul, depus de PSD, care a fost adoptat cu voturile AUR, prevede că o persoană care a primit o decizie definitivă cu privire la starea de incompatibilitate sau de conflict de interese înainte de a intra în vigoare legea își va pierde funcția. Liderii USR acuză că amendamentul a fost introdus cu dedicație pentru Dominic Fritz, președintele partidului, care în iunie a fost declarat în conflict de interese de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
„În cazul persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculate de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată modificarea PSD.
Al doilea amendament a fost inițiat de AUR și trecut cu voturi de la PSD. Practic, odată ce amendamentul a fost adoptat, legea spune că nu doar soții și soțiile demnitarilor trebuie să depună declarații de avere, ci și partenerii lor. Dacă legea va rămâne în această formă, aceste declarații vor trebui să fie făcute publice de ANI.
Totuși, în cazul demnitarilor declarațiile de avere și de interese nu se publică, potrivit legii adoptate. Cea care este făcută publică este declarația de interese financiare, o combinație dintre declarația de avere și cea de interese.
De asemenea, Curtea Constituțională a decis pe 29 mai 2025 că în declarațiile de avere nu mai trebuie trecute veniturile soției/soțului.
„Soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare cu acelora dintre soți cu Președintele României, cu deputații, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului, cu președinții de Consilii Județene, cu șeful cancelariei prim-ministrului, cu secretarii de stat, cu secretarii generali adjuncți ai Guvernului, cu subsecretarii de stat, precum si cu asimilații acestora din cadrul Guvernului, ministerelor și altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, cu consilierii de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, are obligația de a completa și depune declarațiile de avere și declarațiile de interese”, prevede amendamentul AUR.