Legea care îi scăpa pe Călin Georgescu și Diana Șoșoacă de acuzațiile penale, respinsă de Senat
Senatorii au respins miercuri, în primă cameră, proiectul inițiat de SOS care prevede eliminarea sancțiunilor pentru propaganda fascistă și legionară. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional.
Inițiativa, care a fost semnată de parlamentari AUR, POT și neafiliați, a fost respinsă cu 66 de voturi împotrivă. Au fost 16 voturi pentru și 19 abțineri.
Săptămâna trecută, senatorii PSD au votat proiectul alături de AUR și SOS, în Comisia pentru Drepturile Omului. După ce a primit aviz favorabil, Sorin Grindeanu a spus că a fost „probabil o scăpare”.
„Dacă lucrurile stau în această formă, să știți că le vom repara urgent în Cameră. Nu e un lucru pe care să îl accept, probabil e o scăpare. Acest lucru din perspectiva mea e inacceptabil”, a spus președintele PSD, într-o conferință de presă susținută pe 13 mai, ziua în care a fost votat proiectul de lege în Comisia pentru drepturile omului.
Ulterior, în Comisia juridică, comisie raportoare, PSD a votat împotriva proiectului. Astfel, inițiativa a primit un raport negativ.
„Interesul național” invocat pentru susținerea proiectului
În expunerea de motive, Dumitru Manea, senatorul SOS România care a inițiat proiectul, alături de parlamentari AUR, POT și neafiliați, susține că legislația actuală „stânjenește” apărarea intereselor naționale, „provocând blocarea anticorpilor identitari”.
Ce presupune proiectul? Printre altele, inițiativa urmărește abrogarea legilor care interzic organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, legionar, precum și cultul criminalilor de război.
În practică, cinci legi ar fi abrogate dacă inițiativa ar trece:
- Legea nr. 107/2006 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
- O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război.
- Legea nr. 217/2015 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
- Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
- Legea nr. 241/2025 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
Călin Georgescu și Diana Șoșoacă ar fi scăpat de o parte din acuzațiile penale
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată, în iulie 2025, pentru că a promovat „în public, idei, concepţii saudoctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată”.
De asemenea, el e mai acuzat și de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război”.
Procurorii acuză că Georgescu „a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare, într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”.
Diana Șoșoacă este acuzată printre altele de:
- patru infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
În luna aprilie, parlamentarii europeni au decis ridicarea imunității europarlamentarei SOS Diana Șoșoacă, în urma unei cereri a Parchetului General din România.