Sari direct la conținut

Legea „paradisurilor fiscale” pe insule și grinduri, inițiată de Șerban Nicolae, adoptată de deputați. Opoziția acuză că inițiativa e cu dedicație pentru Dragnea

HotNews.ro
Legea „paradisurilor fiscale” pe insule și grinduri, inițiată de Șerban Nicolae, adoptată de deputați. Opoziția acuză că inițiativa e cu dedicație pentru Dragnea

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a aprobat inițiativa lui Șerban Nicolae care instituie scutiri de taxe pentru activități economice autorizate, inclusiv jocurile de noroc, desfășurate pe terenuri, precum insule, grinduri, sau alte suprafețe de uscat, cu excepția Deltei Dunării și rezervațiilor naturale. Excepția a fost introdusă la propunerea UDMR.

Deputații au aprobat, cu 177 de voturi „pentru” și 85 „împotriva” proiectului de lege. Liderul grupului parlamentar PNL Raluca Turcan a declarat că această lege transformă insula Belina într-un „paradis fiscal”. De asemenea deputatul USR Tudor Benga a catalogat actul normativ ca o „dedicație pentru Liviu Dragnea”.

Regimul fiscal derogatoriu şi de regim juridic special va fi aplicabil anumitor terenuri cum ar fi insulele, grindurilor și altor suprafețe de uscat, precum și clădirilor construite pe acestea în care se desfășoară activităţi economice, potrivit actului normativ.

Amendamentul adoptat de comisiile Camerei Deputaților prevede că regimul special fiscal este aplicat și terenurilor din domeniul privat, nu doar cel public. „(1) Prezenta lege instituie un regim fiscal derogatoriu aplicabil unei anumite categorii de terenuri, construcțiilor edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate, în scopul dezvoltării activităților economice, creării de locuri de muncă și creșterii veniturilor bugetare. (2) Terenurile care fac obiectul prezentei legi sunt: insule, grinduri și alte suprafețe de uscat, cu potențial de exploatare economică, rezultate prin acțiuni sau modificări natural ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică”, prevede proiectul de act normativ.

Comisia pentru administraţie publică și Comisia juridică din Camera Deputaților au adoptat și un amendament prin care sunt vizate de regimul fiscal derogatoriu și terenurile care se află în domeniul privat al statului, nu doar cel public.

„Terenurile la care se referă art. 2 identificate prezentei legi, se transmit în domeniul public și privat al statului și în administrarea unităților administrative-teritoriale corespunzătoare”, se arată în amendament. Inițial, erau vizate terenurile care intrau doar în domeniul public al statului.

„Terenurile la care se referă art.2 identificate prezentei legi, intră în domeniul public al statului și administrarea unităților administrative-teritoriale corespunzătoare”, potrivit variantei inițiale.

Deputatul UDMR Marton Arpad a propus un amendament prin care se excludeau jocurile de noroc din activitățile care primesc derogare de la taxe, dar care a fost respins. „Activitățile economice ce se pot autoriza pe terenurile menționate la art. 2 sunt cele de producție de energie regenerabilă, turism, agreement, alimentație publică, comerț cu amănuntul, precum și cele de servicii conexe acestora”, prevede modificarea propusă de Arpad.

Articolul din proiectul de lege include și jocurile de noroc. „Activitățile economice ce se pot autoriza pe terenurile menționate la art. 2 sunt cele de producție de energie regenerabilă, turism, agreement, alimentație publică, comerț cu amănuntul, jocuri de noroc, precum și cele de servicii conexe acestora”, potrivit proiectului.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, la finalul ședinței, că proiectul de lege pentru derogări de la taxe pentru activități economice inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae este dată cu „dedicație pentru clienții pesediști” și spune că se creează paradisuri discale „cei care au pus mâna pe Insula Belina sau pentru cei care au interese de a dezvolta afaceri de jocuri de noroc în Delta Dunării”.

„Că se pot face activităţi economice este bine, că se creează tot felul de paradisuri fiscale pentru nişte băieţi deştepţi, spre exemplu pentru cei care au pus mâna pe Insula Belina sau pentru cei care au interese de a dezvolta afaceri de jocuri de noroc în Delta Dunării, asta e altă discuţie. Este o lege cu dedicaţie propusă de Şerban Nicolae pentru clienţii lor pesedişti şi nu numai. Este foarte grav ceea ce se întâmplă, o să o atacăm la Curtea Constituţională pentru că am identificat motive de neconstituţionalitate. Spre exemplu nu a fost indicat absolut deloc impactul, nu a fost verificat impactul bugetar sub nici o formă. De asemenea considerăm că e absolut nedrept pentru ceilalţi comercianţi din România care vor avea, în modul acesta, o concurenţă neloială, vor suporta o concurenţă neloială din partea celor care au asemenea zone în proprietate sau în folosinţă: insule sau alte asemenea formaţiuni. Ar trebui să mai spun un singur lucru: se pot crea şi prin intervenţia umană astfel de insule insuliţe, prundişuri şi aşa mai departe, ceea ce înseamnă că, prin intervenţia umană, se pot crea paradisuri fiscale în România, adică îţi construieşti pur şi simplu o insuliţă sau o astfel de formaţiune şi automat vei beneficia de scutiri de taxe şi impozite. E absolut jignitor pentru toţi ceilalţi cetăţeni şi pentru ceilalţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în România şi cred că trebuie să punem punct acestui soi de legiferare în interesul unor băieţi deştepţi”, a spus Stelian Ion.

Deputatul USR a menționat că Nicușor Dan a propus un amendament prin care Delta Dunării să fie exceptată de la prevederile legii, însă a fost respins. „Deşi Nicuşor Dan a venit cu un amendament clar de a excepta Rezervaţia Delta Dunării de la prevederile acestei legi, majoritatea PSD-ALDE şi UDMR au hotărât să se aplice aceste prevederi, aceste scutiri de taxe şi în cazul înfiinţării unor jocuri de noroc sau unor afaceri legate de jocurile de noroc în Delta Dunării, de asemenea cazinouri, asemenea stabilimente, în general, sunt invazive şi nu au nimic în comun cu activitatea de turism în strânsă armonie cu natura şi cu ceea ce dorim să dezvoltăm în Delta Dunării”, a declarat Stelian Ion.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro