Legendarul regizor maghiar Béla Tarr a murit la vârsta de 70 de ani. A fost premiat anul trecut în România

Renumitul regizor de film Bela Tarr a încetat din viață marți, la vârsta de 70 de ani, a declarat pentru MTI un coleg de breaslă al cineastului ungar, Bence Fliegauf, vorbind în numele familiei acestuia, relatează AFP și Agerpres.

Tarr a realizat 11 lungmetraje cinematografice de-a lungul a 40 de ani de carieră, de la debutul său din 1979 cu Családi tűzfészek până la ultimul său film, Missing People, din 2019, potrivit IMDb. Probabil cel mai cunoscut film al său, Sátántangó (Tangoul Satanei), prezintă pe parcursul a șapte ore și jumătate, în alb-negru, prăbușirea comunismului în Europa de Est prin intermediul unei fresce a unui sat pustiit din zona rurală a Ungariei.

Filmul a adaptat în 1994 romanul omonim al laureatului de anul trecut al Premiului Nobel pentru Literatură, László Krasznahorkai, colaborator frecvent al proiectelor lui Tarr.

Tarr a semnat de asemenea și o adaptare după romanul din 1989 al scriitorului – Az ellenallas melankoliaja (Melancolia rezistenței) -, plasat într-un loc izolat din perioada comunistă, în filmul Werckmeister Harmonies, realizat în anul 2000

Tarr a fost premiat anul trecut la TIFF pentru întreaga carieră

Site-ul Cultura la dubă amintește că Tarr a fost invitat anul trecut la Cluj-Napoca, la Transilvania International Film Festival (TIFF), unde i-a fost acordat Premiul pentru Întreaga Activitate. Aproape toate filmele sale, printre care capodoperele Damnation sau Calul din Torino, au umplut sălile la TIFF, în prezența regizorului, potrivit sursei citate.

„M-am întrebat: ce e important pentru oameni? Propria lor viață. Am văzut în asta o responsabilitate, să transmit publicului ceva onest, adevărat, așa cum văd eu, desigur. Nu am mereu dreptate, dar trebuie să arăt oamenilor ceea ce văd eu”, și-a explicat el viziunea cinematografică într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă.

Întrebat de jurnalista Alexandra Tănăsescu, „Cum ați vrea să fiți amintit peste ani și ani în istoria cinematografiei?”, el a răspuns:

„Se pune acum că deja fac parte din ea, dar adevăratul scop nu este ăsta. Scopul este să arăți viața cu adevărat, în propriul limbaj cinematografic, cât mai apropiat de ceea ce ești tu în realitate”.