Sari direct la conținut

Legile Justiției sunt constituționale – CCR a respins toate sesizările

HotNews.ro
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiţiei adoptate în Parlament.

CCR a respins ca indamisibile și neîntemeiate toate cele cinci sesizări privind Legea statutului judecătorilor şi procurorilor, Legea organizării judiciare şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, toate cele trei legi ale Justiției vor merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

De ce a atacat USR la CCR cele trei legi ale justiției? Stelian Ion: „Puterea actuală a forţat la maximum procedura şi nu a aşteptat avizul Comisiei de la Veneţia (…) Oligarhizează întregul sistem judiciar, punând control pe ce înseamnă înfăptuirea actului de justiţie”.

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind mai multe articole din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevăd:

  • „Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale şi internaţionale, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor profesionale şi pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricărei persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, putând face parte din organele de conducere ale acestora”.
  • „Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale şi pot avea calitatea de expert în proiecte cu finanţare externă în domeniul justiţiei”.
  • Avocatul Poporului arăta că, pe lângă formele de manifestare a dreptului de asociere, legea preconizează o extindere a ariei funcţiilor ce pot fi ocupate de judecători şi procurori care excedează activităţii de înfăptuire a justiţiei.

Guvernul Ciucă a adoptat în luna august cele trei legi ale justiției, criticate de o parte a sistemului și societatea civilă, cele trei acte normative fiind adoptate apoi de Parlament. Noile legi ale justiției au fost elaborate de guvern cu scopul de a îndrepta modificările nocive făcute în guvernarea PSD.

Asociațiile de magistrați au vorbit despre „compromiterea unor progrese făcute în lupta anticorupţie şi împotriva crimei organizate”, spunând că „partenerii europeni sunt înșelați fără nicio reținere de către ministrul Justiției, într-un joc insidios și nesfârșit”, pentru că sunt menținute multe dintre modificările nocive criticate de organismele internaționale în ultimii ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro