Sari direct la conținut

Lellouche, vocal la Bucuresti, tacut ca melcul la Bruxelles: Concluziile Consiliului asupra raportului pe justitie au fost adoptate fara nicio dezbatere

HotNews.ro
Pierre Lellouche la Bucuresti, Foto: Hotnews
Pierre Lellouche la Bucuresti, Foto: Hotnews

Consiliul Afaceri Generale a adoptat luni concluziile privind mecanismul de cooperare si verificare pe justitie, fara nicio dezbatere, fara ca vreun reprezentant al unui stat membru sa ia vreo pozitie, a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri europene in MAE. Omologul sau francez, Pierre Lellouche, ameninta joi la Bucuresti ca, desi aderarea la Schengen nu poate fi conditionata de chestiunea tiganilor, ea poate fi legata de MCV. Misterios, Lellouche lasa sa se inteleaga ca problema va fi ridicata luni la Bruxelles.​

Numai ca aceasta declaratie – ca toate cele precedente ale politicianului francez – a fost doar o amenintare in van si o exprimare a politicianismului si populismului lui Pierre Lellouche. Intrebat daca omologul sau francez a luat cuvantul atunci cand au fost adoptate concluziile Consiliului privind MCV, Bogdan Aurescu a spus ca Lellouche, desi prezent, nu a luat cuvantul.

„Consiliul a adoptat concluziile pe textul raportului Comisiei Europene, fara dezbateri, fara vreo luare de pozitie a vreunui stat membru. Textul nu face niciun fel de conexiune intre aderarea la spatiul Schengen a Romaniei si MCV”, a detaliat Aurescu pentru HotNews.ro.

Asa cum arata si documentul Consiliului, Aurescu a aratat ca in concluzii se saluta progresele Romaniei in privinta adoptarii Codurilor de procedura civila si penala, adoptarea noii legi de functionare a ANI si a salutat modificarea legii Curtii Constitutionale, prin care procesele nu vor mai fi intrerupte de ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate. Totusi, Consiliul a indicat si deficientele existente.

Numai ca textul nu a fost discutat in CAE, el fiind convenit inca de la reuniunile pregatitoare.

Prin urmare, amenintarea lui Pierre Lellouche de la Bucuresti ramane doar o forma de presiune asupra Romaniei. El spunea joi ca nu poate fi facuta legal nicio legatura intre conditionarea aderarii Romaniei la spatiul Schengen de solutionarea problemei tiganilor – o idee pe care a sustinut-o in repetate randuri -, dar a legat aderarea la spatiul Schengen de mecanismul de cooperare si verificare pe justitie. Cand i s-a cerut sa detalieze, el a spus ca „aceasta chestiune este pe agenda de luni a Consiliului Afaceri Generale, de la Bruxelles, si preferam sa nu extindem declaratiile in acest sens”.

Acelasi ton misterios l-a avut si ministrul pentru imigratie, Eric Besson, care a invocat discutarea chestiunii la nivel UE.

Cum au spus si surse europene pentru HotNews.ro, aceste declaratii ale oficialilor francezi au un singur scop: „vazand ca marja de miscare pe romi a devenit practic zero, dupa rezolutia PE si dupa pozitia Comisiei, Franta arata ca au alt instrument de presiune, folosit si de germani, olandezi si cativa nordici, si ca vor merge pe asta”.

Ce spun concluziile Consiliului:

  • Consiliul ia act de eforturile facute de cele doua state membre (n.red. Romania si Bulgaria). Existenta unui sistem judiciar impartial, independent si eficient administrativ, cu suficiente resurse, este indispensabil pentru ca politicile UE sa functioneze adecvat si pentru ca cetatenii sa beneficieze din plin de toate oportunitatile oferite de apartenenta lor la Uniune.
  • Consiliul saluta adoptarea Codului de procedura civil si a Codului de procedura penala in Romania, in 22 iunie si progresele in implementarea celor doua legi. Intrarea in vigoare a acestor coduri, stabilita pentru octombrie 2011, va oferi o importanta oportunitate pentru o reforma in profunzime a sistemului judiciar romanesc.
  • DNA continua sa arate un parcurs bun si stabil in investigarea coruptiei la nivel inalt. ANI are un bun inventar de cazuri. Consiliul saluta adoptarea fara probleme a noii legi a ANI, ca raspuns la raportul Comisiei, si amendamentul adus legii Curtii Constitutionale si asteapta cu nerabdare implementarea lor. Eforturile procurorului general in lupta anticoruptie incep sa dea rezultate.
  • Totusi, evaluarea Comisiei indica si importante disfunctii. S-au realizat putine progrese in ceea ce priveste eficienta proceselor judiciare, a unificarii jurisprudentei si a responsabilitatii sistemului judiciar. 
  • Resursele umane raman o provocare majora. Nu exista inca o politica anticoruptie coordonata in diferite sectoare ale guvernarii.
  • Sunt necesare imbunatatiri in privinta (n.r. combaterii) conflictului de interese. In aceasta privinta, Romania trebuie sa aiba drept scop – in lumina ultimelor progrese – imbunatatirea legislatiei privind achizitiile publice. Romania trebuie sa stabileasca o cooperare stransa si constructiva intre actorii politici si judiciari si sa intareasca angajamentul privind reforma sistemului. Pentru a sprijini procesul de reforma, Romania trebuie sa intareasca/obtina sustinerea larga politica in favoarea transparentei si a protectiei efective impotriva coruptiei si a conflictului de interese.
  • MCV a intrat in cel de-al patrulea an, iar Consiliul incurajeaza Bulgaria si Romania sa isi intensifice eforturile de reforma de urgenta. (…) Consiliul subliniaza necesitatea ca Bulgaria si Romania sa ia masuri imediate pentru a rezolva toate recomandarile din raportul Comisiei.
  • MCV este instrumentul potrivit in a ajuta Bulgaria si Romania in eforturile de reforma. Celelalte state membre sunt pregatite sa continue sa ofere ajutor pentru ca obiectivele stabilite in MCV sa fie indeplinite. Bazandu-ne pe rezultatele asteptate in acest cadru, mecanismul ramane in vigoare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro