Libertate, tiranofilie, valoare estetica: Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa

Motto: “Si las revoluciones no se hacen con palabras, las ideas no se implantan con decretos.”–Octavio Paz, “El laberinto de la soledad”

Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa sunt, alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, varfurile literaturii latino-americane din secolul trecut si din acest secol. Toti trei au primit Premiul Nobel pentru literatura. Porniti dinspre stanga radicala, cu pronuntate simpatii marxiste, chiar leniniste, simpatizanti ai Revolutiei lui Fidel si “Che” Guevara, au evoluat in directii diferite, indeosebi dupa accentuarea a ceea ce regretatul sociolog Irving Louis Horowitz a diagnosticat drept ireversibila stalinizare a regimului de la Havana, abandonarea promisiunilor emancipatoare initiale si transformarea sa intr-un experiment liberticid. Intre cei care au indraznit sa protesteze impotriva bolsevismului tropical a fost Octavio Paz, nascut acum o suta de ani, in martie 1914. A fost imediat blamat ca fiind “complicele lui Ronald Reagan”. Stangistii scandau: “Reagan rapaz, tu amigo es Octavio Paz!”

http://www.dissentmagazine.org/online_articles/poetry-and-action-octavio-paz-at-100

Lista persecutiilor organizate de totalitarismul castrist impotriva oricarei expresii de autonomie a spiritului este fara de sfarsit. Tacerea lui Garcia Marquez, ori si mai grav, refuzul emfatic de a-i sprijini pe disidentii din Cuba ramane o pata indelebila din biografia sa intelectuala si politica. Este ceea ce i-au reprosat Vargas Llosa, Guillermo Cabrera Infante, Reinaldo Arenas, Susan Sontag, Andre Glucksmann, Sofia Imber, Carlos Alberto Montaner si cati altii. Ceeea ce nu inseamna ca valoarea operei sale literare scade ori ca ar trebui sa judecam aceasta opera in functie de pariul sau politic scandalos si revoltator.

Care pariu de-o viata a existat si nu poate sa-l lase indiferent pe niciun prieten al libertati. Spre a-l cita pe istoricul si eseistul mexican Enrique Krauze: “Panegyrist, court adviser, press agent, ambassador-at-large, plenipotentiary representative, head of foreign public relations: García Márquez has been all these things for Castro. In 1996, he dined with President Clinton and told him that “if you and Fidel could sit face to face, there wouldn’t be any problem left.” After September 11, he published a long letter to Bush: “How does it feel now that the horror is erupting in your own yard and not in your neighbor’s living room?”

http://www.newrepublic.com/article/books-and-arts/the-shadow-the-patriarch

Istoria literara si politica a veacului trecut se va ocupa, sunt sigur, de acesta contradictie dintre o fascinanta opera literara care exalta imaginatia fara nicio opreliste si cautionarea unui despotism ideologico-politenesc. Asemeni, sa spunem, unui Heidegger, Garcia Marquez a facut parte din contingentul tiranofililor secolului XX. Termenul apartine, din cate stiu, istoricului ideilor Mark Lilla si este cat se poate de adecvat. Heidegger admira, in anii 30. “grandoarea istorica a national-socialismului”. Garcia Marquez gandea, probabil, in aceiasi termeni, despre aventura istorica a castrismului. Dar, at the end of the day, opera sa literara, magnifica, fara precedent, clocotitoare, dainuie. Cum, in pofida prabusirilor stiute, opera lui Heidegger ramane in istoria filosofiei ca un punct culminant al reflectiei despre destinul subiectivitatii. Cum Georg Lukacs, cu tot comunismul sau impenitent, nu poate fi eliminat din istoria intelectuala a veacului trecut. Cum Bertolt Brecht, cu ale sale detestabile abdicari, politice si morale, ramane unul dintre marii poeti si dramaturgi ai lumii. Cum scrierile de tinerete ale unor Mircea Eliade sau Emil Cioran, infierbantate si pe culmile isteriei unei revolutii anti-liberale, nu anuleaza valoarea operei lor spirituale de-o viata. Este, cred, ceea ce-a incercat sa spuna Hannah Arendt intr-un eseu despre Brecht inclus in volumul “Men in Dark Times”.

http://www.observatorcultural.ro/Cazul-Heidegger-o-retrospectiva*articleID_30102-articles_details.htm

Cred ca acesta este sensul cuvintelor lui Vargas Llosa din finalul unui interviu aparut cu o zi inaintea mortii lui Garcia Marquez, dupa patru decenii de ruptura a unei prietenii candva legendare: “Vargas Llosa said the Colombian author’s writing was one of the “real important literary works of this time. ‘One Hundred Years of Solitude’ is one of the great achievements in literature and that will be his legacy.” Cred ca marele scriitor peruvian nu greseste. Sunt convins ca Octavio Paz ar fi subscris.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro