Lidera opoziției Maria Kolesnikova a fost reținută la granița cu Ucraina. Ea și-ar fi rupt pașaportul pentru a nu fi deportată -UPDATE
Lidera opoziției Maria Kolesnikova, care a fost dată dispărută luni, ar fi fost reținută la granița cu Ucraina. Aceasta și-ar fi rupt pașaportul pentru a evita deportarea în țara vecină de către autoritățile din Belarus, relatează agenția de presă Interfax Ukraine citată de Reuters. Inițial, surse oficiale din Belarus declarau pentru Reuters că lidera opoziției ar fi trecut granița.
Ministrul adjunct al internelor din Ucraina Anton Gerashchenko a scris pe Facebook că Maria Kolesnikova, care a fost dată dispărută de 24 de ore, ar fi reușit să blocheze expulzarea sa forțată din propria țară.
„Maria Kolesnikova nu a putut fi deportată din Belarus pentru că această femeie curajoasă a luat măsuri pentru a preveni trecerea ei forțată peste graniță. A rămas pe teritoriul Belarus. Aleksandr Lukașenko este personal responsabil pentru viața și sănătatea ei”, a scris ministrul adjunct al internelor din Ucraina.
Agenția de presă Interfax Ukraine citează surse potrivit cărora Kolesnikova și-a rupt efectiv pașaportul. Este însă neclar ce s-a întâmplat cu ea după. Alți doi lideri ai opoziției care fuseseră dați dispăruți au trecut granița în Ucraina în primele ore ale zile de marți, potrivit vameșilor ucraineni.
„Kolesnikova a fost reținută, însă nu pot spune exact unde se află acum, dar a fost reținută”, a declarat pentru Reuters un reprezentant al autorităților belaruse. „A fost reținută pentru că ar fi încercat, alături de un grup, să părăsească teritoriul Belarus”, este varianta oferită de oficialul contactat de Reuters.
Trei lideri politici ai opoziției, printre care și lidera protestatarilor Maria Kolesnikova dată dispărută luni, ar fi trecut de controlul de la frontiera cu Ucraina, a susținut marți dimineața un oficial vamal citat de Reuters.
Bărbați mascați au reținut-o luni pe Maria Kolesnikova chiar în centrul Minskului, în vreme ce alți doi aliați ai săi au dispărut ceva mai târziu, potrivit reprezentanților opoziției din Belarus.
”În dimineaţa zilei de 7 septembrie, în faţa Muzeului Naţional de Artă, mai multe persoane necunoscute au urcat-o pe Koleskinova într-un microbuz pe care scria ‘Sviaz’ (‘Comunicaţii’) şi au pornit într-o direcţie necunoscută”, a scris luni site-ul local de ştiri Tut.By.
Aliaţi politici ai Mariei Kolesnikova au spus că verifică informaţiile privind răpirea sa, dar că ea nu răspunde la telefon. Ea este membră a Consiliului de Coordonare al opoziţiei, împotriva căruia autorităţile din Belarus au deschis atacuri în justiţie, scrie şi AFP.
În acelaşi timp, poliţia din Belarus a transmis că nu a reţinut-o pe Maria Kolesnikova, potrivit agenţiei de ştiri Interfax, citată de Reuters.
Maria Kolesnikova este ultima rămasă în Belarus dintre cele trei femei politician care şi-au unit forţele înaintea alegerilor prezidenţiale de la 9 august în încercarea de a-l contracara pe liderul Aleksandr Lukaşenko.
Celelalte două, Svetlana Tihanovskaia, care a fost candidata opoziţiei la alegeri, şi Veronika Ţepkalo, au părăsit deja ţara.
O voce critică la adresa preşedintelui, ea a jucat un rol important în criza politică post-alegeri din ţară, în contextul protestelor masive şi al grevelor împotriva realegerii lui Lukaşenko.
La 31 august, Maria Kolesnikova a anunţat că formează un nou partid politic, „Împreună”, cu echipa opozantului Viktor Babariko, aflat în închisoare şi cu care a mai lucrat anterior.
Dacă va fi confirmată, răpirea sa vine în contextul în care autorităţile din Belarus par să-şi fi intensificat eforturile de a înăbuşi avântul protestatarilor. Poliţia din Belarus a transmis luni că a arestat 633 de persoane în timpul manifestaţiei ample de duminică a opoziţiei împotriva realegerii, la începutul lunii august, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Este cel mai mare număr de arestări la o manifestaţie a opoziţiei de la primele proteste declanşate după alegerile prezidenţiale de la 9 august, reprimate cu severitate de forţele de ordine. Potrivit AFP, peste 100.000 de persoane au defilat duminică în centrul Minskului la apelul opoziţiei, în al patrulea weekend consecutiv de mobilizare în masă. La fel ca în urmă cu o săptămână, forţele de ordine au desfăşurat dispozitive impresionante.