Sari direct la conținut

Liderii instituțiilor UE cer începerea discuțiilor de aderare pentru Macedonia de Nord și Albania

HotNews.ro
Liderii instituțiilor UE cer începerea discuțiilor de aderare pentru Macedonia de Nord și Albania

Liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene au cerut joi statelor membre să înceapă discuțiile de aderare a Macedoniei de Nord și Albaniei la Blocul comunitar, relatează Mediafax citand site-ul Politico.eu.

Într-o scrisoare prezentată de președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și de succesoarea acestuia, Ursula von der Leyen, cât și de președintele Consiliului European, Donald Tusk și președintele Parlamentului European, David Sassoli, liderii principalelor instituții europene afirmă că cele două state au îndeplinit condițiile impuse.

Aceștia au declarat că Uniunea Europeană este pusă în fața unei „alegeri strategice. Dacă UE va decide sau nu să deschidă discuțiile de aderare reprezintă un test al abilității Uniunii de a își respecta promisiunile”.

„Macedonia de Nord și Albania au făcut ceea ce le-am cerut. Îndeplinirea condițiilor a cerut un efort imens din partea cetățenilor săi, pentru care perspectiva europeană a reprezentat o sursă extraordinară de motivație și determinare”, se arată în scrisoare.

„Suntem de părere că acum este timpul pentru a deschide discuțiile de aderare cu ambele țări”, concluzionează liderii.

Dezbaterea privind deschiderea discuțiilor de aderare ale celor două țări este așteptată să se afle pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale, care va avea loc la data de 15 octombrie.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro