Sari direct la conținut

Liderul diasporei moldovenesti din Londra: „Mi s-a inacrit numele de moldovean”

HotNews.ro

„Dorim unirea cu Romania pana la Nistru, cu o zona autonoma a Moldovei si pastrarea parlamentului la Chisinau. Dar nu fac oamenii de rand politica, deci nu stiu daca va dura luni sau ani pana cand dorinta noastra se va implini. Conducatorii ne folosesc, pentru ca nu suntem uniti. Si moldovenii si romanii am fost mereu mai mioritici si am aceptat”, afirma Serafim Florea, liderul Federatiei Comunitatilor Diasporei Moldovei ACUM din Marea Britanie.

Tanarul de 24 de ani, care se afla de cinci ani in Marea Britanie, a fost printre cei 100 de protestatari care au scandat marti, in fata ambasadei Republicii Moldova la Londra, si joi in Trafalgar Square, lozinci ca „Jos comunismul!” si „Democratie!”. In ciuda demonstratiilor si acuzelor, observatorii internationali nu au pronuntat ca ilegale alegerile din Moldova.

„Mi s-a inacrit numele de moldovean. Ma simt deposedat de tara, de neam, de famile. Este o stare in care nu stii ce sa faci. Iar discursul politic ma dezamageste si mai mult. Suntem o natiune de diaspora. Emigram sa ne gasim un loc mai bun, un trai decent. Oamenii s-au saturat de diurnele comunismului. Dar suntem pe cale de trezire si trebuie sa ne trezim impreuna. Moldova nu poate face nimic singura. Si noi si voi suntem acelasi neam. Este acum ori niciodata,” spune Florea.

Liderul Federatiei Comunitatilor Diasporei Moldovei pleaca in acest weekend la Bruxelles spre a cere reorganizarea alegerilor. „Avem un manifest pentru Uniunea Europeana. UE va primi sigur manifestul, insa nu pot sa garantez ca ma vor primi si pe mine, din moment ce sunt liderul unei organizatii, nu politician. Dar este datoria noastra sa ne exprimam opinia.

Autoritatile din Chisinau trebuie sa stie ca suntem aici si nu pot sa ne ignore.”

Vineri dupa-amiaza se astepta inca o demonstratie de solidaritate in Trafalgar Square, intre orele 16:00 si 20:00. In piata din fata National Gallery, pana la 17:00 nu se aratase nici un grup de protestatari.

Citam din manifestul Diasporei Moldovenesti destinat nu doar Uniunii Europene, ci si presei si organizatiilor „locale si internationale, politice si apolitice”.

„MANIFEST DEMOCRATIC ACUM, PENTRU ALEGERI PARLAMENTARE REPETATE CORECT SI LIBERE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

DECLARAM si MANIFESTAM:

Regretul fata de faptul ca oficial cel putin peste 500,000 de concetateni cu rezidenta inregistrata peste hotare nu au putut accesa urnele de vot. La putinele sectii de votare peste hotare, s-a refuzat exercitarea votului de cetatean cu prezentarea buletinului de identitate. La multi cetateni nu li s-a permis sa intre in tara, de peste hotare.

(…)

Suntem alarmati de refuzarea dreptului Constitutional si a legii RM privind alegerile parlamentului ce trebuie sa serveasca vointa poporului. Mii de concetateni ce am fost prezenti la putinele urne de la sectiile de vot de peste hotare am fost discriminati si refuzati sa-si exercite dreptul universal de cetatean. Instructiunea unei hotariri anti-constitutionale, hotarirea CEC nr. 2213 din 27 Februarie 2009 nu a prevazut votarea in baza buletinelor de identitate, ce de altfel sunt cele mai obiective si veridice acte pentru evitarea fraudei electorale. In baza acestei instructiuni anti-democratice, au fost acceptate ca acte pentru vot doar pasapoartele, si ATENTIE! – „livretul de marinar”. Si chiar daca toata „flota” ar fi semnat cererea scrisa a comunitatilor de cetateni aflati in Marea Britanie, Belgia, Olanda, si Italia transmisa si confimata la CEC in Decembrie 2008, suntem convinsi ca acceasi instructiune anti-constitutionla si anti-democratica ar fi fost plotata din timp. Refuzarea dreptului la vot unui numar imens de cetateni ai RM de peste hotare dovedeste inexistenta democratiei, si ilegalitatea alegerilor parlamentare din RM din 5 Aprilie 2009. Absenta impusa sta si la baza fraudei electorale repetate de PCRM ca in anii precedenti. In baza acestor omiteri si incalcari criminale, alegerile din 5 Aprilie trebuie automat calificate ca ilegale.

(…)

Atat pe baza Constitutiei, cat si a Conventiilor Internationale pentru Drepturile Omului, Federatia Comunitatilor Unite ale Moldovei si subsemnatii cetateni si suporteri, NU POT RECUNOASTE ALEGERILE PARLAMENTARE din 5 Aprilie 2009.

DIN MOTIVELE EXPUSE CEREM:pentru securitatea nationala si regionala,

  1. Anularea resultatelor alegerilor din 5 Aprilie ce au fost Anti-Constitutionale, fraudate, si insuficient de reprezentativepe plan international, si reorganizarea altor alegeri in mod liber si democratic;
  2. Stoparea violentelor comise de politie, a blocajelor telemedia, si neimplicarea armatei impotriva protestatarilor pasnici;
  3. Schimbarea hotaririi CEC cu nr. 2213 din 27 Februarie 2009, pentru ca cetatenii aflati peste hotare sa poata vota exact in baza la aceleasi acte de identitate ca si cetatenii din tara, la sectii accesibile usor.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro