Limită de două ore pe zi pentru utilizarea smartphone-urilor. Măsura propusă de o primărie a stârnit controverse
Nu mai mult de două ore pe zi în fața ecranului: o primărie a anunțat săptămâna aceasta că dorește să limiteze utilizarea telefoanelor mobile în afara programului de lucru sau de al orelor de școală, informează AFP.
Această limită, care va fi recomandată tuturor locuitorilor orașului Toyoake, din centrul Japoniei, cu aproximativ 70.000 de locuitori, nu va fi obligatorie și nu vor fi sancțiuni în cazul în care nu va fi respectată, conform versiunii proiectului prezentat de primărie.
Propunerea municipalității vizează „prevenirea utilizării excesive a dispozitivelor care provoacă probleme de sănătate fizică și mentală (…) în special tulburări de somn”, a susținut primarul Masafumi Koki într-un comunicat de presă transmis vineri.
Inițiatorii măsurii invită, de asemenea, elevii din școlile elementare să nu mai folosească smartphone-urile după ora 21:00, iar elevii din clasele de gimnaziu sau liceu după ora 22:00.
Hotărârea a stârnit opoziție pe rețelele sociale, unii internauți subliniind că este nerealistă.
„Înțeleg intenția lor, dar o limită de două ore este imposibilă”, a scris un utilizator pe rețeaua socială X. „În două ore, nu pot nici măcar să citesc o carte sau să văd un film” pe telefonul meu, se plânge un alt internaut.
Alții au afirmat că o astfel de decizie ar trebui să revină familiilor și numai lor.
În fața protestelor, primarul a precizat vineri că această limită de două ore nu este obligatorie și că textul subliniază „că telefoanele mobile (sunt) utile și indispensabile” în viața de zi cu zi.
Măsura va fi examinată săptămâna viitoare. Dacă va fi adoptată, va intra în vigoare în octombrie.
În 2020, regiunea Kagawa, din vestul Japoniei, a luat o decizie fără precedent, îndemnând copiii să nu petreacă mai mult de o oră pe zi jucându-se jocuri video în timpul săptămânii și nu mai mult de o oră și jumătate în weekend.
De asemenea, a încurajat interzicerea utilizării smartphone-urilor după ora 21:00 pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani și după ora 22:00 pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani.
Tinerii japonezi petrec în medie puțin peste cinci ore pe zi pe internet în timpul săptămânii, potrivit unui studiu publicat în martie de Agenția pentru Copii și Familii, o instituție publică.
