Sari direct la conținut

​LISTĂ Cele 18 colegii universitare existente în prezent în România. În ce constă învățământul terțiar nonuniversitar la care se intră fără bacalaureat, care apare și în proiectul România Educată

HotNews.ro
Absolventi de scoala postliceala cu calificarea asistent medical generalist, Foto: Agerpres
Absolventi de scoala postliceala cu calificarea asistent medical generalist, Foto: Agerpres

Una dintre principalele prevederi ale proiectului „România Educată” este înființarea colegiilor universitare unde cei care nu au dat bacalaureatul să poate obține o „calificare de nivel 5”, potrivit structurii învățământului prezentată în fișa de sinteză a proiectului prezidențial lansat săptămâna aceasta, după ultima serie de consultări la Palatul Cotroceni. Aceste colegii există însă și în prezent în România, după cum preciza și șeful statului. Este vorba de 18 colegii arondate la 16 universități la care se poate intra cu sau fără diploma de bacalaureat.

„Colegiile universitare vor pune accentul pe cei care merg pe ruta profesională la liceu”, dar vor fi deschise oricărui absolvent de liceu și vor forma ceea ce știm, de exemplu, sub titulatura de subinginer, declara marți Ligia Deca, consilier prezidențial pe educație, potrivit Edupedu.ro.

Cele 18 colegii au în prezent o autorizare provizorie acordată de ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), aferentă lunii martie 2021.

Directorul ARACIP a precizat pentru HotNews.ro că, începând cu anul școlar 2021-2022 vor putea în premieră să fie acreditate. „În prezent, registrele sunt în revizie, pentru a introduce ultimele ordine ieșite. Pentru colegiile universitare vom avea, pentru prima dată, și acreditări,” a spus acesta.

Cei care învață la aceste colegii universitare sunt de ordinul sutelor.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat pentru HotNews.ro că pentru anul 2021-2022 s-au repartizat de la buget 22 clase/ 616 locuri pentru anul I de studiu la colegiile universitare. Admiterea urmează să aibă loc în această vară.

LISTA Colegiile universitare din România autorizate de ARACIP

Lista detaliată cu domeniile și calificările ce pot fi obținute poate fi consultată aici (document .pdf)

Județul Arges

1. Universitatea „Constantin Brâncoveanu” – Colegiul Universitar „Constantin Brâncoveanu” – Pitești.

2. Universitatea din Piteși – Colegiul UPIT – Pitești.

Bacău

3. Universitatea „Vasile Alecsandri” – Colegiul din cadrul ”Universității Vasile Alecsandri” – Bacău

4. Universitatea „George Bacovia” – Colegiul Universității George Bacovia – Bacău

București

5. Universitatea „Spiru Haret” – Colegiul Universitar „Spiru Haret”

6. Universitatea Hyperion – Colegiul Universității Hyperion

7. Universitatea de Știițe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) – Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVB

8. Universitatea Tehnică de Construcții București – Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB

Caraș-Severin

9. Universitatea „Eftimie Murgu” – Colegiul Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu” – Reșița

Cluj

10. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca – Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVCN – Cluj-Napoca

Constanța

11. Universitatea „Ovidius” – Colegiul Universității Ovidius – Constanța

Dolj

12. Universitatea Spiru Haret – Colegiul Universitar „Spiru Haret”

Galați

13. Universitatea Danubius – Colegiul Danubius

Gorj

14. Universitatea „Constantin Brâncuși” – Colegiul pentru Învățământ Preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru” – Târgiu Jiu

15. Universitatea „Constantin Brâncuși” – Colegiul Universității „Constantin Brâncuși” – Târgu Jiu

Hunedoara

16. Universitatea din Petroșani – Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar UPET

Iași

17. Universitatea Apollonia Iași – Școala Postliceală Augustia – Iași

Timiș

18. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” Timișoara – Colegiul de Învățământ Terțiar Nonuniversitar USAMVBT

Ce calificări se pot obține la un colegiu universitar

Exemple de domenii de studiu la un colegiu universitar: Sănătate și asistență pedagogică, Informatică, Comerț, Turism și alimentație, Economic, Producție media, Mecanică, Electornică și autormatizări, Transporturi, Protecția mediului, Estetica și igiena corpului omenesc, Industrie alimentară, Servicii, Silvicultură.

Exemple de calificare profesională: Asistent medical generalist, Asistent medical farmacie, Analist programator, Tehnician echipamente de calcul, Agent comercial, Agent fiscal Agent de turism-ghid, Asistent de gestiune în unități de cazare și alimentație, Asistent manager în unități hoteliere, Organizator de conferințe, congrese, târguri, Asistent de gestiune, Funcționar bancar, Agent fiscal, Cameraman-fotoreporter, Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică, Tehnician tehnolog mecanic, Tehnician controlul calității produselor agroalimentare, Tehnician silvic, Maistru mecanic agricol, Maseur, Tehnician pentru produse de panificație.

Ce a declarat președintele Iohannis privind colegiile universitare din proiectul România Educată

„În ceea ce privește funcționarea colegiilor terțiare non-universitare, care pot funcționa în universități, dar nu au rang de studii universitare, vreau să fac câteva precizări pentru o înțelegere corectă.

Această formă de învățământ, care funcționează și astăzi, nu se substituie învățământului universitar.

Formarea profesională pentru a permite certificarea la nivel de tehnician este cerută de piața muncii și este deschisă tinerilor care nu au susținut sau nu au promovat examenul de bacalaureat sau adulților care doresc să avanseze profesional cu ajutorul unei pregătiri suplimentare, de nivel 5 de calificare.

Ea nu conferă acces în învățământul superior fără promovarea examenului de bacalaureat. Mai pe scurt, bacalaureatul rămâne obligatoriu pentru studiile universitare, adică pentru licență, masterat și doctorat, indiferent de domeniul de studiu.”

Citește și:

VIDEO Iohannis anunță schimbările pentru Educație, de la clasa pregătitoare la noul bacalaureat: „Un grup transpartinic va construi cadrul legislativ

DOCUMENT Noutățile din proiectul România Educată: Schema cu parcursul școlar, de la 0 la 19+ ani / Evaluări anuale pentru clasele primare / Fără bacalaureat la colegii universitare

Ce este Învățământul Terțiar Nonuniversitar la care se poate intra fără diploma de BAC

Învăţământul postliceal se organizează în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică, ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.

Învăţământul terţiar nonuniversitar (învăţământul postliceal mai sus menționat) se organizează la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat.

Instituţiile de învăţământ superior acreditate oferă, în cadrul colegiilor, cursuri de învăţământ de nivel terţiar nonuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu, acreditate şi evaluate periodic în condiţiile legii, de către ARACIP.

Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul colegiilor are o durată de 1 – 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării.

Finanţarea de bază pentru colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat se asigură la nivelul standardelor de cost pentru învăţământul preuniversitar.

Organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, se realizează conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

(sursa: edu.ro)

Potrivit avocatnet.ro, introducerea colegiilor universitare s-a făcut începând cu anul școalr 2014-2015.

„Sintagma de «colegiu» are acelasi sens cu acela de «scoala postliceala», cu diferenta ca aceasta forma de invatamant poate fi organizata si de universitati. Atat Legea Educatiei Nationale, cat si metodologia recent adoptata reglementeaza organizarea si functionarea invatamantului tertiar nonuniversitar. De altfel, metodologia contine chiar in titlul sau sintagma de «invatamant tertiar nonuniversitar»”, a explicat atunci ministrul Educației de la acea vreme, Remus Pricopie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro