Sari direct la conținut

Război în Ucraina, ziua 1018: Situație „foarte dificilă” în Zaporojie / Rusia susține că a mai cucerit o localitate în estul Ucrainei / Zelenski și Trump, prezenți amândoi la Paris, la invitația lui Macron pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame

HotNews.ro
Război în Ucraina, ziua 1018: Situație „foarte dificilă” în Zaporojie / Rusia susține că a mai cucerit o localitate în estul Ucrainei / Zelenski și Trump, prezenți amândoi la Paris, la invitația lui Macron pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame
Război în Ucraina/Foto: Profimedia

Rusia a susținut sâmbătă că a mai cucerit o localitate din Donețk, avansând astfel în estul Ucrainei, în timp ce președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ajuns la Paris pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame, unde va fi prezent și președintele ales Donald Trump. 

Sinteza zilei:

  • Trump și Zelenski, reuniți de Macron într-o întâlnire crucială pentru viitorul războiului din Ucraina
  • SpaceX, al cărui fondator este miliardarul Elon Musk, a obținut un contract cu Pentagonul pentru a extinde accesul Ucrainei la o versiune mai sigură și militarizată a rețelei sale de satelit Starlink
  • Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei și-a exprimat sâmbătă solidaritatea cu România pe fondul „atacului hibrid fără precedent al Rusiei” împotriva democrației țării noastre
  • Situația de pe frontul Zaporojie devine „foarte dificilă și tensionată”, dar evoluția a fost „prevăzută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Legiunii „Libertatea Rusiei”, Kostiantin Denisov
  • Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că forțele sale un sat mic din regiunea Donețk 

Evenimentele de sâmbătă, ziua 1018 a războiului din Ucraina, LIVE:

Doi copii se numără printre cei 10 civili uciși în atacul rusesc din Zaporojie din 6 decembrie. Numărul persoanelor rănite în atac a crescut la 27, a spus Ivan Fedorov, șeful Administrației militare a regiunii Zaporojie, pe Telegram, potrivit Ukrainska Pravda.

SpaceX, al cărui fondator este miliardarul Elon Musk, a obținut un contract cu Pentagonul pentru a extinde accesul Ucrainei la o versiune mai sigură și militarizată a rețelei sale de satelit Starlink, relatează Bloomberg, potrivit Ukrainska Pravda. 

Contractul prevede că 2.500 de terminale Starlink aflate în prezent în Ucraina vor avea acces la Starshield, pe lângă cele 500 de terminale deja conectate la serviciu.

Starshield este un sistem de comunicații securizat, criptat, dezvoltat pentru Starlink, care este proiectat să fie mai rezistent la hacking și bruiaj.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a purtat sâmbătă discuții trilaterale la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Elysee.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei și-a exprimat sâmbătă solidaritatea cu România pe fondul „atacului hibrid fără precedent al Rusiei” împotriva democrației țării noastre, citând documentele desecretizate de CSAT cu privire la implicarea unui actor statal. Reacția vine la o zi după ce CCR a anulat alegerile prezidențiale motivând ingerinţa unor „entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă sau dezinformare electorală.

Situația de pe frontul Zaporojie devine „foarte dificilă și tensionată”, dar evoluția a fost „prevăzută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Legiunii „Libertatea Rusiei”, Kostiantin Denisov, pe 7 decembrie, potrivit Kyiv Independent.

„Grupurile lor de asalt (infanterie) încearcă să găsească slăbiciuni în apărarea noastră”, a spus el într-un interviu pentru KYIV24.

„Sub acoperirea vehiculelor blindate, ei încearcă să-și dea seama cum să confrunte cu tancurile și transportoarele blindate”.

Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă că forțele sale au cucerit Berețki, un sat mic din apropierea orașului asediat Kurahove din regiunea Donețk din estul Ucrainei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că un al doilea lot de avioane de luptă F-16 a sosit în Ucraina din Danemarca.

„Al doilea lot de F-16 din Danemarca a sosit în Ucraina. Acesta este un exemplu de leadership în apărarea vieților care diferențiază Danemarca”, a spus Zelenski într-o postare pe X.

Președintele ales Donald Trump a călătorit sâmbătă la Paris pentru a se alătura liderilor lumii pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris.

Este prima călătorie a lui Trump în străinătate de când a câștigat alegerile prezidențiale în urmă cu o lună și i-ar putea oferi președintelui francez Emmanuel Macron o oportunitate de a juca rolul de mediator între Europa și imprevizibilul politician american. 

Trump a aterizat sâmbătă pe aeroportul Orly din Paris cu puțin înainte de ora 06:00 GMT, înainte de a se îndrepta către Ambasada SUA de lângă palatul prezidențial francez, a informat presa franceză.

Cei doi sunt așteptați să se întâlnească în marja vizitei de sâmbătă. Deși nu a fost anunțată nicio agendă a discuțiilor lor, liderii europeni sunt îngrijorați de faptul că Trump ar putea retrage ajutorul militar al SUA pentru Ucraina într-un moment crucial al războiului său pentru a respinge invadatorii ruși.

Biroul lui Macron a declarat că președintele francez va găzdui o întâlnire bilaterală cu Trump la 15 GMT, iar o oră mai târziu se va întâlni cu Zelenski, dar nu a spus dacă va exista ocazia unei discuții în trei.

Sinteza celor mai recente evenimente:

Informațiile de vineri privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro