LIVE Război în Israel: Blinken, în Israel: „Suntem aici și nu plecăm nicăieri”. Netanyahu: Urmează multe zile dificile / Marea Britanie trimite nave și avioane în sprijinul Israelului /„Atac pe scară largă” asupra obiectivelor Hamas din Gaza – VIDEO
Armata israeliană a spus că efectuează joi un „atac pe scară largă” asupra unor obiective Hamas din Gaza, în timp ce Israelul a format de urgență un guvern de uniune națională, premierul Benjamin Netanyahu fiind alături de fostul ministru al apărării Benny Gantz într-un cabinet de război. Decizia a fost luată în timp ce armata bombardează Gaza pentru a distruge grupul islamist Hamas, înaintea unei posibile ofensive terestre în fâșia de coastă palestiniană. Armata israeliană a anunțat că bilanțul morților a ajuns la 1.300, peste 2.700 de oameni sunt răniți, iar zeci de persoane au fost luate ostatice. În rândul palestinienilor, bilanțul victimelor a trecut de 1.500 de morți și peste 6.600 de răniți, a anunțat Ministerul Sănătății din Gaza.
Evenimentele privind războiul Hamas contra Israelului, LIVETEXT pe HotNews.ro:
01:40 Hollywood condamnă „actele teroriste barbare” ale Hamas după atacul asupra Israelului
Sute de celebrități de la Hollywood au semnat joi o scrisoare deschisă în care condamnă „actele teroriste barbare” ale Hamas, soldate cu peste o mie de israelieni într-un atac fără precedent la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit AFP.
01:00 Rusia acuză că loviturile aeriene ale Israelului asupra Siriei încalcă dreptul internaţional
Ministerul rus de Externe a denunțat loviturile aeriene de joi ale Israelului asupra Siriei, afirmând că acestea au încălcat suveranitatea, precum şi dreptul internaţional, scrie Reuters.
Potrivit MAE rus, forţele aeriene israeliene au deteriorat pistele aeroporturilor internaţionale din Damasc şi Alep, forţându-le să-şi suspende operaţiunile.
„În contextul escaladării bruşte a situaţiei din zona conflictului palestiniano-israelian, astfel de acţiuni în forţă pot duce la consecinţe extrem de periculoase, deoarece ar putea provoca o escaladare armată în întreaga regiune. Acest lucru nu trebuie lăsat niciodată să se întâmple”, susține ministerul rus.
00:27Un actor israelian, David Cunio, ar fi fost răpit de Hamas alături de soţia sa, de fiicele sale în vârstă de 3 ani, de cumnata şi de nepoata sa, în timpul masacrului de sâmbătă, scrie Variety.
00:05Manifestații pro-palestiniene în mai multe orașe din Franța, în ciuda faptului că au fost interzise
23:51Bilanțul victimelor palestiniene a crescut la peste 1.500 de morți în Gaza
Numărul palestinienilor uciși a crescut la 1.537, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza. Acesta include 500 de copii și 276 de femei, a precizat acesta.
Alte 6.612 persoane au fost rănite în urma atacurilor aeriene israeliene asupra enclavei palestiniene, a precizat ministerul.
23:38Președinții Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Parlamentului European, Roberta Metsola, vor vizita vineri Israelul pentru a exprima solidaritatea UE în urma ofensivei sângeroase a Hamas, au anunțat joi seara serviciile lor.
Cei doi lideri „își vor exprima solidaritatea cu victimele atacurilor teroriste ale Hamas și se vor întâlni cu liderii israelieni”, au anunțat Comisia și Parlamentul într-un comunicat de presă, adăugând că „programul vizitei va fi anunțat ulterior”.
SUA vor organiza zboruri pentru evacuarea în Europa a cetățenilor săi
23:18Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis joi că Hamas va fi „zdrobit” ca și gruparea jihadistă Statul Islamic, după ce a primit un sprijin puternic din partea Statelor Unite în războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene care a făcut deja mii de victime.
23:04China transmite și Israelului că este „profund preocupată” de escaladarea conflictului
22:31Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat joi Israelul să răspundă „cu fermitate”, dar „cu dreptate”, la atacul Hamas de sâmbătă de pe teritoriul său, care a ucis peste 1.200 de persoane.
„Singurul răspuns la terorism, singurul răspuns posibil, este întotdeauna un răspuns puternic și drept, puternic pentru că este drept”, a declarat el într-un discurs televizat, potrivit AFP.
„Israelul are dreptul de a se apăra eliminând grupările teroriste, inclusiv Hamas, prin acțiuni țintite, protejând în același timp populația civilă, pentru că aceasta este datoria democrației”, a insistat el.
22:08Guvernul de urgență și cabinetul de război din Israel, aprobate de Knesset
Parlamentul israelian a aprobat joi seară formarea unui „guvern de urgență” și a unui „cabinet de război”, cu 66 de voturi la 4, în cadrul unei unei sesiuni extraordinare transmite în direct.
Guvernul de urgență, anunțat în urmă cu o zi de către premierul Benjamin Netanyahu și rivalul său Benny Gantz, urmează să includă și cinci noi miniștri din cadrul partidului lui Gantz. În schimb, liderul opoziției, Yair Lapid, a anunţat joi că refuză să facă parte din acest cabinet.
21:46Liderii financiari ai Grupului celor șapte națiuni avansate (G7) au condamnat joi „atacurile teroriste” ale Hamas împotriva Israelului și și-au exprimat sprijinul „neclintit” pentru Ucraina în lupta sa continuă împotriva invaziei rusești.
Escaladarea tensiunilor geopolitice a umbrit reuniunea G7 prezidată de Japonia, a cărei agendă inițială s-a axat pe căutarea de soluții pentru țările cu venituri mici puternic îndatorate și pe accelerarea reformelor băncilor multilaterale de dezvoltare.
21:06Începând de vineri, Statele Unite vor organiza zboruri pentru evacuarea în Europa a cetățenilor săi care doresc să părăsească Israelul, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, adăugând că 27 de americani au fost uciși de la ofensiva Hamas.
„Președintele a cerut echipei sale să se asigure că îi ajutăm pe cetățenii americani care doresc să părăsească Israelul„, a declarat John Kirby.
Atac armat la o sectie de poliție din Ierusalimul de Est
20:49 Premierul britanic afirmă că desfășurarea de forțe militare britanice în sprijinul Israelului va „asigura stabilitatea regională și va preveni o nouă escaladare”:
„Trebuie să fim fără echivoc pentru a ne asigura că tipurile de scene oribile pe care le-am văzut săptămâna aceasta nu se vor repeta. Alături de aliații noștri, desfășurarea armatei noastre de talie mondială va sprijini eforturile de asigurare a stabilității regionale și de prevenire a unei noi escaladări.”
Reamintim că Marea Britanie trimite nave ale Marinei Regale și avioane de spionaj pentru a sprijini Israelu.
20:32Ierusalimul de Est: Împușcături în fața unei secții de poliție, agresorul a fost „neutralizat”
Un bărbat a deschis focul joi seară în Ierusalimul de Est asupra unui post de poliție israelian de la periferia Orașului Vechi, rănind doi polițiști, dintre care unul grav, înainte de a fi „neutralizat”, potrivit poliției israeliene.
„După ce a tras asupra polițiștilor, el a încercat să fugă, iar polițiștii au încercat să îl oprească înainte de a-l neutraliza prin împușcare”, a precizat poliția într-un comunicat.
20:25Teama paramedicilor palestinieni în timp ce personalul este ucis
Pe măsură ce bombardamentele Israelului asupra Gazei continuă, numărul victimelor înregistrate continuă să crească. Astăzi, în „mai puțin de o jumătate de oră”, patru paramedici au fost uciși, a anunțat Societatea Semilună Roșie Palestiniană, potrivit Sky News.
20:13Platforma de socializare X (cunoscută anterior ca Twitter) a eliminat sute de conturi afiliate Hamas şi a luat măsuri pentru a elimina sau a eticheta zeci de mii de conţinuturi, de la atacul grupului militant asupra Israelului, a declarat joi directorul general Linda Yaccarino.
Măsura a venit ca răspuns la ultimatumul de 24 de ore al comisarului UE pentru piaţa internă, Thierry Breton, adresat lui Elon Musk, pentru a combate răspândirea dezinformării pe platforma sa de mesagerie X de la atacul Hamas, pentru a se conforma noilor reguli ale UE privind conţinutul online. Breton, care a spus că are indicii că X a fost folosită pentru a disemina conţinut ilegal şi dezinformare în UE, a spus că echipa sa va analiza răspunsul lui Yaccarino şi va decide paşii următori.
Donald Trump, criticat dur după ce a lăudat Hezbollah pentru atacul asupra Israelului
19:52Marea Britanie trimite nave ale Marinei Regale și avioane de spionaj pentru a sprijini Israelul – presă
Marea Britanie va trimite două nave în estul Mediteranei și va începe zboruri de supraveghere deasupra Israelului, într-o demonstrație de sprijin militar menită să liniștească Israelul, relatează The Times.
19:33După Israel, Blinken va vizita de asemenea Arabia Saudită, Egipt și Emiratele Arabe Unite (AFP)
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a anunțat joi, la Tel Aviv, că se va deplasa în Arabia Saudită, Egipt și Emiratele Arabe Unite în cadrul unui turneu regional pentru a discuta situația din Israel și din Fâșia Gaza.
Departamentul de Stat al SUA anunțase anterior că acesta va călători joi seara târziu la Amman, unde se va întâlni vineri cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, iar mai târziu, în cursul zilei, în Qatar.
19:27 Guvernul britanic a anunțat joi că deblochează fonduri suplimentare pentru securitatea comunității evreiești după ce a înregistrat 139 de acte antisemite în patru zile, de cinci ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
O sumă suplimentară de 3 milioane de lire sterline (3,5 milioane de euro) va fi pusă la dispoziția organizației responsabile de protejarea securității comunității evreiești, a precizat Downing Street într-un comunicat după o reuniune privind războiul din Israel declanșat de un atac sângeros al Hamas care a făcut mii de morți și aproape 150 de ostatici.
18:51Biroul de presă al lui Netanyahu publică imagini cu trei bebeluşi ucişi şi arşi de „monştrii Hamas”, pe care premierul israelian i le-a fi arătat secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul vizitei sale la Ierusalim, relatează CNN. [Atenţie, imagini şocante!]
18:50Comentarii „dezaxate”: Donald Trump, criticat dur după ce a lăudat Hezbollah pentru atacul asupra Israelului – VIDEO
Fostul președinte american Donald Trump a fost criticat dur joi după ce a declarat că atacul organizației Hezbollah asupra Israelului a arătat că militanții islamiști sunt „foarte, foarte deștepți”, relatează Reuters.
18:47Liderul Opoziției israeliene, Yair Lapid, spune că spune că nu se alătură guvernului de uniune națională al premierului Netanyahu format după atacul Hamas
Un nou val de atacuri din Gaza asupra orașelor israeliene Ashkelon și Ashdod
18:22Ministrul francez de interne ordonă interzicerea sistematică a manifestațiilor pro-palestiniene și arestarea participanților
18:12Franța: Liderii partidelor sunt unanimi în privința ostaticilor, divizați în privința ajutorului pentru palestinieni
Unanimitate în privința ostaticilor, divergențe privind ajutorul acordat palestinienilor: joi, liderii partidelor și-au exprimat pozițiile în fața lui Emmanuel Macron, care urmează să se adreseze francezilor, într-o căutare a „unității naționale” în fața riscului de violențe între comunitățile musulmane și evreiești din Franța.
17:53Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken – care s-a aflat joi la Tel Aviv – va merge vineri în Qatar, pentru discuții cu înalți oficiali, conform BBC.
La începutul acestei săptămâni, Qatarul a încercat să negocieze pentru eliberarea femeilor și copiilor ținuți ostatici în Gaza în schimbul a 36 de femei din închisorile israeliene.
Qatarul a confirmat că este implicat în discuții de mediere, dar Israelul a negat că au avut loc negocieri, a scris Reuters.
17:50 Un nou val de atacuri cu rachete din Gaza a fost lansat joi după-amiază asupra zonelor din sudul Israelului, fiind vizate orașele Ashkelon și Ashdod, conform Al Jazeera.
17:40Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, va merge vineri în Israel, scrie The Guardian.
Prima declarație a șefului Armatei israeliene despre eșecul forțelor de apărare în fața atacului de sâmbătă al Hamas
17:37Șeful Armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, a făcut joi primele declarații de presă de la atacul lansat sâmbătă de Hamas și care a luat prin suprindere Israelul, el recunoscând eșecul Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), scrie BBC.
17:33‘Țările ostile Israelului nu ar trebui să încerce să folosească situația’
Întrebat dacă aliații sunt îngrijorați de faptul că Rusia ar putea folosi războiul dintre Israel și Hamas în avantajul lor, Stoltenberg a declarat că situația din Orientul Mijlociu este „foarte dificilă” și că există „întotdeauna riscul” ca națiunile să încerce să profite – printre acestea se numără țări precum Iranul.
„Acesta este un mesaj adresat țărilor și organizațiilor ostile Israelului că nu ar trebui să încerce să folosească situația”, a spus el.
17:05 Pentru prima dată din 1982, compania aeriană israeliană El Al va opera zboruri în ziua de sabat, în această sâmbătă, când va avea două zboruri gratuite pentru rezerviști, echipe medicale și membri ai forțelor de securitate, conform CNN. El Al a transmis că este vorba despre zboruri din New York și Bangkok, care sunt plătite de către companie și de „organismele financiare americane”.
16:48 Între cele 1.417 ucise în Gaza în urma atacurilor Israelului se numără 447 de copii și 248 de femei, conform Ministerului Sănătății din Gaza, citat de CNN și The Guardian.
16:40 Cele două principale aeroporturi din Siria – din Damasc şi Alep – au fost închise în urma atacurilor israeliene de joi, a anunţat presa oficială siriană, conform Reuters și AFP, care citează televiziunea siriană de stat. Atacurile aeriene simultane au deteriorat pistele celor două aeroporturi, scoţându-le din funcţiune, a declarat o sursă militară siriană citată de presa oficială.
UE cere „dreptul Fâșiei Gazei de a avea acces la hrană, apă și medicamente”
16:36 Uniunea Europeană a transmis un nou mesaj de solidaritate cu Israelul, în timp ce a cerut din nou dreptul Fâșiei Gazei de a avea „acces la hrană, apă și medicamente, conform dreptului internațional umanitar”.
„Este foarte important să nu uităm că Israelul are dreptul de a se apăra. Dar, desigur, trebuie să facă acest lucru în conformitate cu Dreptul internațional, inclusiv cu Dreptul internațional umanitar. Aceasta este poziția foarte clară a Uniunii Europene, transmisă atât public, cât și în interacțiunile noastre cu partenerii din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, Peter Stano. UE a cerut, de asemenea, încetarea „atrocităților de nedescris”.
16:21Numărul morților în Gaza în urma atacurilor aeriene ale forțelor israeliene a crescut la 1.417, potrivit unei actualizări a Ministerului Sănătății de pe teritoriul palestinian. Numărul total al persoanelor rănite este acum de 6.268, conform The Guardian.
16:14Franța afirmă că nu există dovezi directe care să lege Iranul de atacurile Hamas
Franța nu are nicio dovadă oficială care să implice direct Iranul în atacurile Hamas asupra Israelului, a declarat joi Ministerul de Externe, adăugând că Parisul a transmis mesaje către actorii regionali prin care îi avertizează să nu profite de criză.
16:01 Miniștrii Apărării de la sediul NATO de la Bruxelles au privit stupefiați cum omologul lor israelian Yoav Gallant le-a arătat joi o înregistrare video „șocantă” și „îngrozitoare” din timpul atacului Hamas asupra civililor israelieni, au declarat mai mulți diplomați.
Gallant, care a participat online la reuniunea de o oră a NATO, i-a informat pe miniștri cu privire la atac și le-a arătat ceea ce Times of Israel a scris că a fost „o înregistrare video necenzurată a atrocităților comise de Hamas”.
„A fost îngrozitor. A adus în fața tuturor realitatea a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat un diplomat occidental. O altă sursă a vorbit despre „imagini expliciteși șocante” și a spus că aliații NATO sunt uniți în sprijinul lor pentru Israel.
15:33Ministrul iranian de externe a acuzat Israelul că urmărește un „genocid” prin impunerea unui asediu împotriva Fâșiei Gaza, potrivit televiziunii de stat iraniene, înainte de o vizită în capitala Irakului, joi.
„Astăzi, continuarea crimelor de război de către (premierul israelian Benjamin) Netanyahu și sioniști împotriva civililor din Gaza, asediind, tăind apa și electricitatea și refuzând intrarea medicamentelor și alimentelor, a creat condițiile în care sioniștii caută un genocid al tuturor oamenilor din Gaza”, a declarat Hossein Amirabdollahian.
Cel puțin 25 de americani au fost uciși
15:28 În orașul Beit Lahia din Fâșia Gaza au fost aruncate din aer foi pe care scrie că, din cauza acțiunilor Hamas, Forțele de Apărare ale Israelului iau măsuri, notează BBC. Pliantele avertizează locuitorii din Gaza să-și caute adăpost deoarece clădirile în care acționează Hamas vor fi distruse.
⚡️Hebrew sources claim that the IDF dropped banners in the area of the Makhabarat towers in the north of the Gaza Strip calling on the residents of Beit Lahia to evacuate their homes
Yet to confirm this. pic.twitter.com/zfPvyPXOA2
— War Monitor (@WarMonitors) October 12, 2023
14:59 Fâșia Gaza are încă ceva combustibil pentru a face să funcționeze generatoare precum cele din spitale, dar acesta s-ar putea epuiza în câteva ore, a declarat joi un oficial al Crucii Roșii, adăugând că mutarea ajutoarelor depozitate în enclavă este prea nesigură.
„Din câte am înțeles, încă mai există combustibil – dar probabil doar pentru câteva ore – pentru a permite funcționarea generatoarelor, inclusiv în spitale”, a declarat Fabrizio Carboni, directorul regional al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (IRCRC).
Carboni a spus, ulterior, că stocurile sale de ajutoare și medicamente din Gaza sunt blocate din cauza lipsei unor căi de acces sigure: „Avem încă provizii în Gaza. Problema este că nu ne putem deplasa”.
14:54Cel puțin 25 de cetățeni americani au fost uciși în atacul lansat de Hamas în Israel, a spus secretarul de stat american Antony Blinken, în declarațiile de presă comune susținute joi la Tel AViv alături de premierul Benyamin Netanyahu.
Blinken a spus că Washington lucrează îndeaproape cu Israelul pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas
14:50Israelul a lansat atacuri aeriene asupra aeroporturilor din Damasc și Alep, susține presa siriană, citată de The Guardian.
Blinken, declarații comune cu Netanyahu: „Suntem aici și nu plecăm nicăieri”
14:41Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a tras la răspundere întreaga Fâşie Gaza, joi, pentru atacul comis sâmbăta trecută de gruparea islamistă palestiniană Hamas, care a făcut peste 1.300 de morţi în Israel, şi a justificat bombardamentele intense efectuate de armata israeliană asupra acestei enclave care au deteriorat infrastructura civilă şi au provocat 1.200 de morţi, transmite EFE.
„Există o întreagă naţiune acolo (referitor la Fâşia Gaza) care este responsabilă. Că civilii nu erau la curent, nu erau informaţi despre ceea ce urma să se întâmple, este complet fals”, a spus preşedintele israelian într-o conferinţă de presă cu mass-media străine.
Potrivit preşedintelui, locuitorii din enclavă ar fi putut „să lupte împotriva regimului malefic care a preluat Gaza printr-o lovitură de stat”, o referire la mişcarea islamistă Hamas, care a preluat puterea de facto în enclava palestiniană în 2007, înfruntându-se cu partidul preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, care guvernează prin intermediul Autorităţii naţionale palestiniene zone limitate din Cisiordania ocupată.
14:18Declarații de presă comune Netanyahu-Blinken:
Netanyahu:
- Hamas ar trebui tratat așa cum a fost tratat și ISIS
- Trebuie să stăm mândri, în picioare, și uniți în fața răului
- Mulțumesc, America, că esti aproape de Israel astăzi, mâine și întotdeauna
Blinken:
- Este un moment extraordinar de dificil pentru întreaga lume
- Vin în fața voastră nu doar ca secretar de stat american, ci și ca evreu. Bunicul meu a fugit de pogromurile din Rusia, tatăl meu vitreg a supraviețuit în lagăr la Auschwitz
- Îmi este imposibil să mă uit la fotografiile familiilor ucise și să nu mă gândesc copiii mei
- Bebeluși sacrificați, cadavre profanate, tineri arși de vii, femei violate, părinți executați în fața copiilor, copiii în fața părinților
- Cum am putea să înțelegem masacrele Hamas?
- Mesajul pe care îl aduc Israelului este acesta: poate că ești suficient de puternic pentru a te apăra pe cont propriu, dar atât timp cât va exista America nu va trebui să faci asta niciodată, niciodată
- Ne respectăm promisiunea – am adus muniție și rachete. Mai multe arme americane sunt pe drum
- Pe măsură ce vor fi și alte nevoi, vom ajuta Israelul
- Suntem alături de Israel, vom lucra îndeaproape cu Israelul pentru a elibera ostaticii
- Nu există nicio justificare pentru aceste atrocități
- Oameni din 36 de țări au fost uciși sau sunt dispăruți în urma atacurilor. Nimeni nu a scăpat de mâna însângerată a Hamas
- Hamas are o singură agendă: să distruă Israelul, nicio țară nu trebuie să permită asta
- În aceste moment, trebuie să fim împreună și să condamnăm răul. Asta vor face SUA, vor fi alături de Israel și de toți cei din regiuni angajați într-o misiune pașnică în Orientul Mijlociu
/
14:14Aproape 200 de persoane participă, în București, la o manifestaţie în semn de solidaritate cu Statul Israel.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, accesul autovehiculelor va fi restricţionat pe prima bandă de circulaţie a Bulevardului Naţiunile Unite, segmentul cuprins între Bulevardul Libertăţii şi Strada Bogdan Petriceicu Haşdeu.
14:00Guvernul israelian nu a confirmat informațiile transmise anterior conform cărora atacatorii Hamas ar fi „decapitat 40 de bebeluși”, a declarat un oficial israelian pentru CNN, contrazicând declarațiile publice făcute în acest sens inclusiv de către biroul premierului Beniamin Netanyahu.
„Au existat cazuri în care militanții Hamas au făcut decapitari și alte atrocități în stil ISIS. Cu toate acestea, nu putem confirma dacă victimele au fost bărbați sau femei, soldați sau civili, adulți sau copii”, a spus oficialul citat de CNN.
13:44Preşedintele Emmanuel Macron se întâlneşte joi cu liderii partidelor politice şi se va adresa naţiunii, printr-un discurs televizat, pentru a face apel la unitate şi pentru a încerca să prevină orice extindere a conflictului israeliano-palestinian în Franţa, unde s-a înregistrat o creştere a actelor antisemite, scrie Reuters.
13:49 Secretarul de stat american Antony Blinken – care a mers joi în Israel – s-a întâlnit la Tel Aviv cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat al biroului lui Netanyahu, citat de CNN.
„Suntem aici și nu plecăm nicăieri”, i-a spus Blinken lui Netanyahu la începutul întâlnirii, la care au participat, printre alții, ministrul israelian de externe, șeful consiliului de securitate națională al Israelului și ambasadorul Israelului la Washington.
13:20Doisprezece angajați ai ONU au fost uciși în Fâșia Gaza, a anunțat joi Agenția ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA), care cu o zi în urmă anunțase un bilanț de 9 morți în rândul lucrătorilor săi.
Bilanțul din Gaza urcă la 1.354 de morți și peste 6.049 de răniți
13:15 Cel puțin 1.354 de persoane au fost ucise, iar alte 6.049 au fost rănite în Gaza, în urma bombardamentelor lansate de armata israeliană în urma atacurilor Hamas de sâmbătă, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, citat de CNN.
13:10Grupul IAG, care include British Airways și Aer Lingus, a decis să „anuleze operațiunile din Israel pentru trei săptămâni”, scrie Reuters. British Airways a întors unul dintre avioanele sale cu puțin timp înainte de a ateriza la Tel Aviv, miercuri, din cauza problemelor de securitate.
13:06 Infrastructura sanitară din Gaza este aproape de colaps, a declarat joi dr. Ashraf Al-Qudra, purtător de cuvânt al Ministerului palestinian al Sănătății, care trage un semnal de alarmă cu privire la situația unităților de terapie intensivă, spunând că „chiar și după extindere, toate paturile sunt ocupate, fără a lăsa loc pentru noi pacienți în stare critică”, conform CNN. Creșterea numărului de persoane rănite depășește acum capacitatea sălilor de operație disponibile, a adăugat el.
Tot joi, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a avertizat că spitalele din Gaza „riscă să se transforme în morgi”. Ministrul palestinian al sănătății a cerut ajutor internațional pentru a ajuta la înființarea de spitale de campanie în Fâșia Gaza.
(foto: Ali Mahmoud / AP / Profimedia)
12:40 Oficialii administrației Biden lasă deschisă posibilitatea de a reîngheța fonduri de 6 miliarde de dolari obținute din petrol de Iran, bani care au fost deblocați după un schimb de prizonieri cu SUA, după ce militanții Hamas susținuți de Iran au atacat Israelul, transmite Bloomberg.
Cele 6 miliarde de dolari care ar urma să fie folosite în scopuri umanitare au devenit un punct focal atât al criticilor aduse poziției președintelui Joe Biden față de Iran cât și al anchetelor privind rolul pe care Iranul l-ar fi putut juca în atacul de la sfârșitul săptămânii trecute.
Israelul nu permite niciun ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza până când nu sunt eliberați ostaticii luați de Hamas / ONU critică „pedeapsa colectivă”
12:33 Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că guvernul a reușit să confirme identitatea a 97 de persoane luate ostatice în Gaza în timpul atacului Hamas de sâmbătă.
„Armata se pregătește pentru următoarea etapă a războiului”, a declarat Daniel Hagari într-o conferință de presă televizată, adăugând că 222 de soldați au fost uciși începând de sâmbătă.
12:19 Coloniști israelieni au ucis joi doi palestinieni în Cisiordania ocupată, a anunțat Ministerul palestinian al Sănătății.
Martori au declarat pentru Reuters că tatăl și fiul au fost împușcați atunci când coloniștii au deschis focul la înmormântarea a patru palestinieni care au fost uciși miercuri de coloniști înarmați și soldați israelieni în satul Qusra, în apropiere de orașul Nablus, în nordul țării.
12:08 „Nimeni nu ar trebui să ne dea lecții de morală”: Israelul nu permite niciun ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza până când nu sunt eliberați ostaticii făcuți de Hamas / ONU critică „pedeapsa colectivă”
12:06Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a anunțat joi că guvernul a putut confirma identitățile a 97 de persoane luate ostatici în Gaza în timpul atacului Hamas de sâmbătă.
„Armata se pregătește pentru următoarea etapă a războiului”, a spus Daniel Hagari într-un briefing de presă televizat, adăugând că 222 de soldați au fost uciși, începând de sâmbătă.
12:02Autorităţile din România fac verificări, joi, după ce a apărut informaţia potrivit căreia un român ar fi între persoanele dispărute în Israel, în urma atacurilor lansate sâmbătă de Hamas.
Ce țări sunt cele mai afectate de atacurile Hamas în Israel
11:04LISTA țărilor cu cei mai mulți cetățeni morți, răniți sau răpiți de Hamas / SUA, Thailanda și Franța sunt cele mai afectate
11:00Analiză: De ce nu poate sistemul de apărare „Iron Dome” să intercepteze toate rachetele lansate de Hamas?
10:47Ministrul israelian al Energiei, Israel Katz, spune că în Gaza nu vor fi furnizate resursele de bază, nici măcar electricitate și combustibil, până când nu vor fi eliberați toți cei luați ostatici de Hamas, conform Al Jazeera.
„Ajutor umanitar pentru Gaza? Niciun întrerupător electric nu va fi pornit, nici un robinet de apă nu va fi deschis și nici un camion de combustibil nu va intra până când nu vor fi aduși acasă ostaticii israelieni”, a scris pe X (Twitter) ministrul israelian.
10:27Secretarul de stat american Antony Blinken tocmai a sosit în Israel, iar în scurta sa vizită se va întâlni cu oficiali israelieni și cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, scrie BBC.
BREAKING: US Secretary of State Antony Blinken lands in Tel Aviv, part of a hastily arranged diplomatic trip to Israel and other countries in the Middle East https://t.co/GFFW2UDtpO pic.twitter.com/YD0hOrIYpC
— Bloomberg (@business) October 12, 2023
Bilanțul israelienilor morți a urcat la 1.300
10:25Cancelarul german Olaf Scholz spune că lucrează cu „toată forța” pentru a elibera toți ostaticii, în strânsă coordonare cu Israelul, și că va lucra cu puterile regionale în încercarea de a opri răspândirea violenței.
„Sunt în contact strâns cu președintele Egiptului, care are canale către Gaza. Voi vorbi astăzi cu președintele Turciei și îl voi primi pe emirul Qatarului. Toți trei pot juca un rol important”, a spus el.
10:13 Președinții Iranului și Siriei au îndemnat țările islamice să adopte o poziție unică în sprijinul palestinienilor, a relatat joi Nournews, agenție de presă legată de principalul serviciu de securitat iranian.
„Țările islamice și arabe, precum și toți oamenii liberi din lume trebuie să ajungă la o poziție unică pentru a opri crimele regimului sionist împotriva poporului palestinian asuprit”, i-a spus Ebrahim Raisi omologului său sirian la telefon, potrivit Nournews.
De asemenea, ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, se va deplasa în Liban pentru a discuta despre conflictul israeliano-palestinian, a anunțat joi agenția semi-oficială de știri Tasnim, citând ambasadorul Iranului în Liban.
10:07 Bilanțul israelienilor morți a urcat la 1.300 în cele șase zile care au trecut de la începutul atacului Hamas și până acum, potrivit postului public israelian Kan.
09:25 Directorul executiv al X, Linda Yaccarino, a declarat joi că platforma de socializare a eliminat sute de „conturi afiliate la Hamas” și a luat măsuri pentru a elimina sau eticheta zeci de mii de elemente de conținut de la atacul asupra Israelului.
„Continuăm să răspundem cu promptitudine la solicitările autorităților de aplicare a legii din întreaga lume, inclusiv din statele membre ale UE”, a spus ea într-o scrisoare adresată miercuri comisarului european Breton, postată pe X, fostul Twitter.
Încă 239 de români au revenit în țară
09:11 Armata israeliană a transmis joi că nu va publica numărul de interceptări de rachete palestiniene pe care le-a efectuat în războiul din Gaza.
„Nu voi spune inamicului numărul interceptărilor noastre”, a declarat presei purtătorul de cuvânt, locotenent-colonelul Richard Hecht. Decizia pare a fi o renunțare la practicile anterioare pe timp de război.
Oficialii israelieni au declarat anterior că fac planuri pentru posibile probleme cu rezervele de rachete de interceptare antirachetă în cazul unor lupte deosebit de grele.
08:57 Alarmele aeriene au fost pornite în centrul Israelului, potrivit armatei.
\uD83D\uDEA8Sirens sounding in central Israel\uD83D\uDEA8
— Israel Defense Forces (@IDF) October 12, 2023
08:46 Alți 239 de cetățeni români au revenit miercuri în siguranță în România, după-amiază și noaptea trecută, prin intermediul a patru curse aeriene: una operată de Tarom, una operată de compania istaeliană EL Al și două curse operate de două companii private, informează Ministerul Afacerilor Externe de la București
MAE precizează că echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah și echipa din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE rămân în continuare pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români aflați pe aeroport.
Aviația israeliană a lovit casa unui lider Hamas și trupele de elită Nukhba
08:28 VIDEO Israelul a lovit peste noapte forțele de elită Nukhba ale Hamas și casa unui lider al grupării islamiste
Attached is the footage of the overnight strikes in the Gaza Strip pic.twitter.com/S6p93GBrMg
— Israeli Air Force (@IAFsite) October 12, 2023
08:02 Fostul președinte american Donald Trump l-a criticat miercuri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru ceea ce el a descris drept o lipsă de pregătire față de atacul din weekend al militanților palestinieni Hamas.
Trump, favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din 2024, a declarat la Fox News că Netanyahu „a fost afectat foarte grav” de atac.
El nu a fost pregătit. El nu a fost pregătit și Israelul nu a fost pregătit. Iar sub Trump, nu ar fi trebuit să fie pregătiți”, a spus el.
07:49 Taiwanul a înființat un grup operativ pentru a extrage învățăminte din atacul surpriză al Hamas asupra Israelului, a declarat joi ministrul apărării Chiu Kuo-cheng, afirmând că informațiile sunt esențiale pentru a preveni un război, în condițiile în care această națiune insulară încearcă să contracareze amenințările militare ale Chinei.
„Lecția (inițială) este că activitatea de informații este foarte importantă. Cu ajutorul informațiilor, se pot lua multe contramăsuri. Chiar se poate evita un război”, a declarat Chiu.
07:13 Bilanțul deceselor de cetățeni thailandezi în Israel a crescut la 21, a anunțat joi premierul Srettha Thavisin pe platforma de socializare X.
07:02 Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a afirmat miercuri seară într-un comunicat că a eliberat o femeie israeliană și pe cei doi copii ai săi, dar presa israeliană spune că nu este adevărat.
Sute de mii de oameni, strămutați în Gaza
06:26Peste 338.000 de persoane au fost strămutate în Gaza în timp ce Israelul își continuă atacurile aeriene asupra zonei, a declarat un oficial ONU.
05:58Muhammad Nazal, membru al biroului politic al Hamas, a declarat pentru site-ul de presă arabă Al Jazeera: „Hamas a evitat să participe la ultimele lupte („Scut și Săgeată”, ”Ivirea zorilor”) pentru a-și păstra muniția și capacitățile pentru această operațiune.” Nazal a spus că operațiunea de acum a fost planificată în urmă cu câțiva ani.
05:47Cincizeci și unu de palestinieni au fost uciși și 281 au fost răniți în ultimele câteva ore de atacuri aeriene din timpul nopții ale Israelului în Gaza, potrivit ministerului sănătății din enclava de coastă, condus de Hamas. Israelul spune că vizează Hamas ca răspuns la atacul acestuia din urmă din weekend, care a provocat moartea a peste 1.200 de israelieni și urmărește eliminarea completă a grupării teroriste.
05:00Președintele iranian Ebrahim Raisi și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman au discutat telefonic despre „necesitatea de a pune capăt crimelor de război împotriva Palestinei”, a declarat presa de stat iraniană.
04:45Casa Albă a venit cu precizări legate de comentariile făcute de Joe Biden, care a susținut că a văzut fotografii cu copii decapitați de militanții Hamas – Casa Albă a spus că Biden nu a văzut astfel de imagini.
Biden face apel la Israel să respecte „legile războiului”
01:25Emisarul chinez în Orientul Mijlociu, Zhai Jun, a cerut o „încetare imediată a focului” în cadrul unei convorbiri telefonice cu un oficial al Autorităţii Palestiniene, a indicat miercuri Ministerul chinez de Externe.
00:57Egiptul menţine deocamdată închisă frontiera cu Gaza şi cere UE ajutor financiar pentru a preveni un val de refugiaţi.
Egiptul a rămas şi miercuri evaziv asupra posibilităţii de a deschide punctul de trecere de la Rafah pentru a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să se refugieze din faţa blocadei şi bombardamentelor intense asupra acestei enclave aflate sub asediul armatei israeliene după ce gruparea islamistă Hamas a atacat de acolo Israelul.
00:44Arabia Saudită cere Israelului să oprească atacurile în Fâșia Gaza.
Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a subliniat, într-o convorbire telefonică cu președintele turc Tayyip Erdogan, că regatul „depune eforturi neîncetate” la nivel regional și internațional pentru a opri intensificarea războiului dintre Israel și Hamas, potrivit Reuters.
Prințul moștenitor a afirmat necesitatea de a opri orice atac israelian asupra Fâșiei Gaza, a precizat agenția. Arabia Saudită a susținut cu fermitate cauza palestiniană și încercările de a obține o pace cuprinzătoare și dreaptă, a mai spus aceasta.
00:35Biden face apel la Israel să respecte „legile războiului”.
Joe Biden a cerut miercuri Israelului să respecte „legile războiului” în răspunsul său la atacul fără precedent asupra teritoriului său, lansat sâmbătă din Fâșia Gaza de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, potrivit AFP.
Sinteza ultimelor 24 de ore de război:
- Singura centrală electrică din Gaza s-a închis, după ce Israelul a întrerupt aprovizionarea cu energie electrică, precum și bunuri esențiale, inclusiv medicamente, alimente, combustibil și apă.
- Sursele de hrană, combustibil și apă trebuie lăsate să ajungă la civilii din Gaza, aflați sub bombardamentul și blocajul israelian, spune secretarul general al ONU. „Avem nevoie de acces umanitar rapid și nestingherit acum”, spune Antonio Guterres.
- Între timp, armata israeliană spune că sute de mii de trupe sunt în apropierea Gazei „gata să execute misiunea care ne-a fost dată”.
- Numărul morților în Israel în urma atacurilor Hamas a ajuns la 1.200 – în timp ce peste 1.100 de persoane au fost ucise în urma atacurilor aeriene israeliene asupra Gaza.