Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 275: NATO va continua să sprijine Ucraina / Rușii au bombardat din nou Zaporojie / Jumătate din Kiev, în continuare fără energie electrică

HotNews.ro
Militari ucraineni lângă o clădire rezidențială distrusă de un atac cu rachete rusești în orașul Vyshhorod, în apropiere de Kiev, Foto: Maxym Marusenko/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Militari ucraineni lângă o clădire rezidențială distrusă de un atac cu rachete rusești în orașul Vyshhorod, în apropiere de Kiev, Foto: Maxym Marusenko/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

La nouă luni de când Moscova a lansat ceea ce a numit o „operațiune militară specială” pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă, o mare parte a Ucrainei a rămas fără căldură sau energie electrică după cele mai devastatoare atacuri aeriene rusești asupra rețelei sale energetice de până acum. La Kiev, locuitorii au fost avertizați să se pregătească pentru noi atacuri și să își facă provizii de apă, alimente și haine călduroase.

Cele mai importante informații de vineri, ziua 275 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

01:30NATO: Turcia admite „progrese” ale Suediei şi Finlandei în procesul de aderare

Turcia a apreciat că Suedia şi Finlanda au făcut „progrese” în vederea aderării ţărilor nordice la NATO, potrivit unei declaraţii comune după o reuniune organizată vineri la Stockholm, notează AFP.

01:00

Secretarul de stat Antony Blinken va veni în România

Secretarul de stat Antony J. Blinken va veni la București în perioada 28-30 noiembrie, unde va participa la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, potrivit state.gov.

23:25Președintele Volodimir Zelenski l-a criticat vineri pe primarul Kievului pentru modul în care s-a organizat în înființarea de adăposturi de urgență pentru a-i ajuta pe cei fără energie și căldură după atacurile rusești, relatează Reuters.

23:00Peste șase milioane de locuințe au fost afectate de întreruperi de energie electrică în Ucraina vineri, la două zile după loviturile masive ale Rusiei împotriva țării, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

21:51Ministrul eston de Externe, Urmas Reinsalu, i-a pregătit un „cadou” șefului mercenarilor „Wagner” Evgheni Prigojin, care zilele trecute ar fi trimis Parlamentului European un baros cu urme de sânge după ce eurodeputații au declarat Rusia stat care sponsorizează terorismul

21:30Guvernul ucrainean a interzis exporturile de lemnele de foc deoarece acestea reprezintă resursa primară pentru încălzire în multe comunități ucrainene, în special în cele din apropierea liniei frontului, a declarat prim-ministrul Denîs Șmîhal pe 25 noiembrie, relatează Kyiv Independent.

„Atacurile rusești asupra sistemului energetic nu fac decât să mărească importanța strategică (a lemnului de foc)”, a spus el.

20:52Rusia, „stat sponsor al terorismului”: Moscova denunță rezoluția Parlamentului European

Diplomația rusă a denunțat vineri rezoluția Parlamentului European de săptămâna aceasta de a cataloga Rusia drept „stat sponsor al terorismului”, Moscova afirmând că „nu are nimic de-a face” cu lupta împotriva terorismului, potrivit AFP.

20:00Cincisprezece morți într-un bombardament rusesc la Herson

Cincisprezece civili au fost uciși vineri într-un bombardament rusesc asupra orașului herson din sudul Ucrainei, a declarat un oficial din acest oraș, din care trupele Moscovei s-au retras recent, potrivit AFP.

19:50 Președintele Ungariei Katalin Novak călătorește la Kiev pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat vineri site-ul index.hu, adăugând că Novak va merge cu trenul prin Polonia, relatează Reuters.

19:35Franţa îşi consolidează prezenţa pe flancul de est al NATO, iar armata franceză – după ce a anunţat în octombrie că desfăşoară vehicule blindate de infanterie şi tancuri de tip Leclerc în România – desfăşoară, începând de vineri, patru avioane de tip Rafale în Lituania, cu care urmează să efectueze misiuni de apărare a spaţiului aerian al ţărilor baltice, relatează BFMTV, potrivit News.ro.

Putin spune că Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina

18:55Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că atacurile rusești asupra infrastructurii critice ucrainene sunt un semn al „disperării” președintelui Vladimir Putin, relatează The Guardian.

Putin vizează rețeaua electrică a Ucrainei și alte infrastructuri civile pentru a „masca” eșecurile sale militare, a declarat Wallace reporterilor în timpul unei vizite la un șantier naval din Glasgow astăzi.

El i-a îndemnat pe ucraineni să „apese ritmul pentru a continua să împingă Rusia înapoi”, adăugând:

„Pe frontul civil, ei trebuie să protejeze acea infrastructură națională pe care Putin o țintește în mod deliberat, în speranța că le distruge economia și că se zbat în timpul iernii. Vizarea infrastructurii civile este ilegală în temeiul dreptului internațional, a spus el, adăugând că Marea Britanie „nu va lăsa acest tip de agresiune și brutalitate să aibă succes”.

18:34Reprezentanţii guvernelor statelor membre UE vor relua vineri seară discuțiile cu privire la plafonul de preț la petrolul rusesc, au declarat pentru Reuters mai mulţi diplomaţi europeni.

Joi, guvernele Uniunii Europene erau împărțite în privința nivelului la care să limiteze prețurile petrolului rusesc pentru a reduce capacitatea Moscovei de a finanța războiul din Ucraina fără a provoca un șoc global al aprovizionării cu petrol. Plafonul urmează să intre în vigoare pe 5 decembrie.

18:11Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina, afirmă Putin

Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri organizate de Kremlin cu mamele soldaților și militarilor ruși, transmisă de televiziunea de stat, potrivit AFP.

17:53Cât de reală a fost întâlnirea lui Putin cu mamele soldaților trimiși la război în Ucraina și cine sunt de fapt femeile prezente la ședința cu liderul de la Kremlin?

Presa de stat din Rusia a difuzat imagini înregistrate cu președintele rus Vladimir Putin de la o întâlnire cu mamele soldaților ruși mobilizați în războiul din Ucraina într-o încercare de a liniști femeile care și-au pierdut sau riscă să își piardă copiii sau soții în conflictul început de Rusia. În schimb Ukrainska Pravda relatează că femeile care au fost prezente la întâlnirea cu Putin sunt de fapt din din structurile proguvernamentale.

Soldații iranieni din Crimeea au fost uciși

17:31Pacienții spitalului din Herson au fost evacuați din cauza „bombardamentelor rusești constante”

Pacienții din spitalele din Herson sunt evacuați din cauza loviturilor rusești „constante””asupra orașului din sudul Ucrainei, din care forțele Moscovei s-au retras în urmă cu două săptămâni, a anunțat vineri guvernatorul, potrivit AFP.

16:41 Kievul susține că i-a eliminat pe consilierii iranieni care îi antrenau pe ruși în Crimeea

Înaltul oficial de securitate al Ucrainei a confirmat că au fost uciși consilieri militari iranieni în Crimeea și a avertizat că orice alți iranieni aflați pe teritoriul ucrainean ocupat în sprijinul invaziei Moscovei vor fi, de asemenea, vizați, potrivit The Guardian.

16:11 Șeful diplomației britanice, aflat în Ucraina, anunță noi ajutoare

Ministrul britanic de externe James Cleverly a vizitat vineri Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și a anunțat noi ajutoare pentru ucraineni „în lupta lor”, potrivit AFP:

În timpul vizitei sale, la șase zile după cea a premierului britanic Rishi Sunak, Cleverly a anunțat livrarea a 24 de ambulanțe suplimentare și 3 milioane de lire sterline pentru a ajuta la reconstrucția infrastructurii.

15:48VIDEO „Vladimir Vladimirovici, sunteţi bărbat sau ce?”. Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu mamele soldaților care luptă în Ucraina, asigurându-le că le împărtășește suferința, dar că nu regretă că a lansat ceea ce el numește „operațiune militară specială”, relatează The Guardian. Cu toate acestea, unele mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi îl acuză pe liderul de la Kremlin că nu are curajul să se vadă cu ele și că s-a întâlnit cu cele care nu pun întrebări, potrivit AFP.

Budapesta se plânge la UE că Kievul pune piedică afacerilor maghiare

15:29Compania energetică de stat a Ucrainei, Ukrenergo, spune că eforturile pentru restabilirea energiei electrice în locuințele oamenilor este încetinită de „vânt puternic, ploi și temperaturi sub zero grade noaptea”.

„Peste 70% din nevoile de consum ale țării au fost acoperite. Reconectarea consumatorilor casnici este în curs. Condițiile meteorologice dificile încetinesc ritmul reconectării, daunelor cauzate de rachetele rusești adăugându-li-se gheața care a rupt firele electrice”, a transmis pe Facebook compania energetică a Ucrainei, conform The Guardian.

15:10Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut vineri europenilor să rămână uniţi în războiul împotriva Rusiei şi să limiteze drastic preţul petrolului rusesc, în contextul în care UE discută despre o plafonare a lui.

  • „Nu există nicio divizare, nu există nicio schismă între europeni şi trebuie să păstrăm acest lucru. Aceasta este misiunea noastră numărul unu în acest an.
  • Europa a tras concluziile din greşelile sale istorice făcute de generaţiile anterioare. Naţiunile europene nu se mai lasă singure atunci când tirania începe o ofensivă.
  • Liderii europeni apără ceea ce ne uneşte pe toţi, dincolo de anumite viziuni ideologice personale. Statele europene realizează lucruri care păreau fantezii în urmă cu zece ani. Anul acesta, linia frontului din Ucraina a devenit linia de luptă a Europei pentru ea însăşi.
  • Au trecut 274 de zile şi este evident că agresiunea antieuropeană a Rusiei va eşua, iar libertatea europeană va fi garantată”, a declarat Zelenski adresându-se prin videoconferinţă participanţilor la conferinţa „The Idea of Europe”, găzduită de Lituania şi la care România este reprezentată de Klaus Iohannis.

15:07Budapesta se plânge la UE că Kievul pune piedică afacerilor maghiare. Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto , a declarat vineri că a depus o plângere la Uniunea Europeană, susținând că Ucraina îngreunează afacerile companiilor maghiare, cum ar fi producătorul de medicamente Richter, deoarece acestea au operațiuni în Rusia, transmite Reuters.

15:00La doar câteva zile după ce familiile ucrainene s-au reunit în Hersonul eliberat de forțele ruse, locuitorii orașului din sudul Ucrainei sunt forțați să fugă din cauza bombardamentelor rusești de peste râu, scrie The Guardian.

Kristina Berdinskikh, o jurnalistă ucraineană, spune că rudele ei din Herson au plecat de urgență în urma „atacurilor puternice” lansate joi seară și vineri dimineață.

Moscova a început să „se răzbune” pe locuitorii din Herson „pentru că nu au acceptat ocupația”, a scris ea.

14:37Decizia de a trimite sau nu sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina aparține fiecărui guvern în parte, a declarat vineri șeful NATO, Jens Stoltenberg, întrebat despre sugestia Poloniei ca Germania să trimită unități Patriot Kievului, transmite Reuters.

14:22Șeful ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a cerut atât Rusiei, cât și Ucrainei să le dea instrucțiuni clare forțelor lor militare cu privire la tratamentul prizonierilor de război, adăugând că toate acuzațiile de execuții sumare ar trebui investigate, scrie The Guardian.

El a făcut aceste declarații în contextul în care pe rețelele sociale circulă videoclipuri care par să arate soldați ucraineni ce execută prizonieri ruși de război. „E foarte probabil să fie autentice”, a spus el.

Cel puțin 77 de persoane au murit în urma bombardamentelor rusești din octombrie și până acum

14:02 Atacurile rusești asupra infrastructurii civile din Ucraina au ucis cel puțin 77 de civili începând din octombrie și până acum și au făcut ca milioane de oameni să se confrunte cu situații extreme, spune Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, citat de The Guardian.

De la începutul lunii octombrie, forțele ruse au lansat rachete cel puțin o dată pe săptămână cu scopul de a distruge rețeaua energetică ucraineană, paralizând aprovizionarea cu energie electrică și căldură a țării, conform oficialului ONU.

13:44Povestea știrii care putea declanșa un război între NATO și Rusia. ​În seara zilei de 15 noiembrie, Associated Press a emis o alertă în care susținea că un „oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane” a declarat că explozia din Polonia a fost provocată de căderea unor rachete rusești. Prestigioasă agenție de știri l-a concediat ulterior pe reporterul care a transmis informația eronată, însă acesta nu ar fi exclusiv vinovat, așa cum a sugerat AP, pentru știrea care putea să ducă tensiunile dintre NATO și Rrusia la cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, notează Semafor.

13:37Unsprezece puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina şi-au oprit temporar activitatea din cauza lipsei energiei electrice în zona ucraineană sau a defecţiunilor tehnice la bazele de date ale autorităţilor de frontieră şi vamale din ţara vecină, scrie Agerpres, citând MOLDPRES.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, este vorba desre posturile Clocuşna-Sokireanî, Ceadâr Lunga – Novîe Troianî, Ceadâr Lunga-Maloiaroslaveţ, Cişmichioi-Dolinscoe, Vulcăneşti-Vinogradovka, Mirnoe-Tabaki, Giurgiuleşti-Reni, Săiţi-Lesnoe, Briceni-Rossoşani, Unguri-Broniţa şi Ocniţa-Sokireanî.

Autoritatea a specificat că, în prezent, punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene îşi sistează periodic activitatea. În aceste circumstanţe, pentru a exclude formarea ambuteiajelor la trecerea frontierei de stat şi creşterea timpilor de aşteptare, călătorii sunt îndemnaţi să se informeze din timp despre situaţia din punctele de trecere a frontierei, fie sunând Linia Verde a Poliţiei de Frontieră (022 259 717), care este funcţională non-stop, fie online pe pagina oficială a instituţiei.

12:58Procesul unui fost angajat al poliției și forțelor armate suedeze acuzat alături de fratele său de spionaj în favoarea Rusiei a început vineri.

NATO va continua să sprijine Ucraina

12:52 Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, la Kaunas, în Lituania, importanţa unităţii europene în contextul războiului din Ucraina şi a arătat că, deşi agresiunea Rusiei a unit ţările la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă „să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională”.

„Avem nevoie ca întreaga comunitate internaţională să fie unită, deoarece acest război nu este războiul Europei. Acest război afectează cu certitudine întreaga lume – în planul securităţii alimentare şi energetice, al perturbărilor economice sau împiedicării eforturilor de luptă împotriva schimbărilor climatice. Trebuie să fim conştienţi că, deşi agresiunea Rusiei ne-a unit la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională. Acesta este motivul pentru care, în timp ce continuăm să consolidăm legăturile cu vecinătatea noastră apropiată şi cu Aliaţii noştri, precum şi să ducem mai departe în mod credibil promisiunile de extindere a Uniunii Europene, trebuie să extindem mesajul şi să construim parteneriate şi cu ţări şi regiuni din întreaga lume”, a spus şeful statului.

12:38Jumătate din capitala Ucrainei era în continuare fără energie electrică vineri dimineaţă în urma bombardamentelor rusești care au lovit infrastructura critică, ducând la pene masive de curent în toată țara. Pe rețelele sociale sunt distribuite imagini impresionante din Kiev, una dintre acestea înfățișând o fetiță care își încarcă inhalatorul într-o benzinărie.

12:03VIDEO Un guvernator rus din Siberia a încercat să le consoleze pe mamele militarilor trimiși la război, spunându-le că fiii lor nu le aparțin de fapt, ci aparțin statului.

11:15NATO va continua să sprijine Ucraina și, de asemenea, va intensifica ajutorul neletal pentru această țară, a declarat vineri secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

„NATO va continua să fie alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Nu vom da înapoi”, a declarat Stoltenberg reporterilor la Bruxelles, înainte de o reuniune a miniștrilor de externe ai alianței care va avea loc săptămâna viitoare la București.

10:43Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, încurajează Ucraina să mențină presiune împotriva Rusiei și să continue atacurile asupra forțelor lui Vladimir Putin, care sunt slab pregătite, pe parcursul lunilor de iarnă, potrivit The Daily Beast.

Jumătate din Kiev, în continuare fără energie electrică

10:26Potrivit primarului Vitali Klitschko, jumătate din Kiev este în continuare nealimentat cu energie electrică. El le-a transmis locuitorilor orașului că companiile energetice vor încerca să furnizeze energie electrică prin rotație, câte trei ore.

În mesajul său de joi seară, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre „teroarea energetică” a Rusiei, spunând că aceasta încearcă în mod repetat să elimine infrastructura energetică a țării.

10:05 În cele nouă luni de când a lansat invazia în Ucraina, Rusia a cheltuit aproximativ 82 de miliarde de dolari pentru a întreține războiul. Suma reprezintă un sfert din bugetul anual al Federației Ruse, arată o analiză Forbes Ucraina.

09:11Berlinul a precizat joi că unitățile de apărare antiaeriană Patriot pe care le-a oferit Poloniei sunt destinate utilizării pe teritoriul NATO, respingând cererea Varșoviei ca sistemul să fie trimis în Ucraina, notează Reuters. Germania are de trei ori mai puține astfel de sisteme față de perioada când era în prima linie a NATO în timpul Războiului Rece.

09:00 Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a declarat într-un interviu oferit BBC că Ucraina va rezista iarna care vine, în pofida frigului şi a întreruperilor de curent cauzate de rachetele ruseşti şi va continua să lupte într-un război pe care ea îl descrie drept un ”război al viziunilor asupra lumii”, deoarece ”fără victorie nu poate exista pace”.

”Suntem pregătiţi să rezistăm. Am avut atât de multe provocări groaznice, am văzut atât de multe victime, atât de multe distrugeri, încât întreruperile de curent nu sunt cel mai rău lucru care ni s-a întâmpla”, afirmă Olena Zelenska în contextul penelor majore de curent generate de bmbardamentele rușilor.

”Am cerut arme nu pentru a ataca, ci pentru a preveni uciderea copiilor noştri în casele noastre”, a mai spus ea.

Un nou bombardament al rușilor în apropierea unui sptal din Zaporojie

08:47Vadym Khlupyanets, un balerin de 26 de ani al Teatrului de Operetă din Kiev, a murit în luptă în Ucraina, lângă Bakhmut, anunță ministerul ucrainean al apărării.

08:41Rusia a atacat cu rachete periferia orașului Zaporojie în noaptea de joi spre vineri, potrivit guvernatorului regional, citat de The Kyiv Independent și The Guardian. Un spital a fost avariat în urma bombardamentului, dar nu au fost victime.

08:29ANALIZĂ După gaz, ar putea Vladimir Putin să taie accesul la GPS? O perturbare majoră a sistemelor de poziţionare GPS ar avea consecinţe colosale asupra funcţionării economiei mondiale, arată Serge Besanger, profesor la ESCE International Business School, într-un articol publicat de portalul „The Conversation”.

08:17Stăpânul țărilor din Europa de Est din epoca sovietică a provocat un boom al industriei de armament. ​Europa de este produce armament într-un ritm accelerat, nemaivăzut de la Războiul Rece, consecință a războiului din Ucraina, în timp ce aliații Kievului încearcă să îi furnizeze arme și echipament militar în lupta contra Rusiei, notează Reuters.

07:42Sistemul de apărare antiaeriană a fost pus în funcțiune în orașul Armiansk din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, a anunțat vineri agenția de presă TASS, citând autoritățile locale, scrie Reuters.

01:30Frigul iernii, noua armă a lui Vladimir Putin în Ucraina

Recentele atacuri rusești asupra infrastructurii ucrainene au dus la întreruperi masive de curent, în special în capitala Kiev, unde temperaturile au scăzut sub zero grade.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat „crime împotriva umanității” pe măsură ce se apropie iarna. „Cu temperaturi sub zero grade, milioane de oameni fără alimentare cu energie, fără încălzire și fără apă, aceasta este evident o crimă împotriva umanității”, a criticat el.

01:00Publicarea unei liste roșii a bunurilor culturale ucrainene / Jefuirea masivă a muzeului din Herson de către ruși

Manuscrise vechi, icoane vechi de secole sau obiecte de artizanat… Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) a publicat joi o „listă roșie de urgență a bunurilor culturale aflate în pericol” în Ucraina, pentru a lupta împotriva traficului ilicit, „amplificat de invazia rusă”, potrivit AFP.

00:02G7 va discuta săptămâna viitoare, la Bucureşti, cu privire la ajutorul acordat Ucrainei în perioada iernii

Miniştrii de externe din Grupul celor Şapte (G7) vor discuta săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni la Bucureşti, modalităţi de a susţine în continuare Ucraina în asigurarea aprovizionării sale cu energie, a anunțat joi pe Twitter ministrul german de externe Annalena Baerbock.

Scurtă recapitulare, vineri dimineață, a evenimentelor recente:

  • Rusia a creat un pericol real pentru o „catastrofă nucleară și radioactivă” prin lansarea unor atacuri în urma cărora toate centralele nucleare din Ucraina au fost deconectate de la rețeaua de energie electrică pentru prima dată în ultimii 40 de ani, a declarat șeful departamentului de energie nucleară din Ucraina. Oficialii ucraineni au declarat miercuri că trei centrale nucleare de pe teritoriul deținut de forțele ucrainene au fost deconectate după ultimul val de atacuri cu rachete rusești asupra instalațiilor energetice ucrainene.
  • Ucraina se așteapta ca cele trei centrale nucleare să funcționeze din nou până joi seară, a declarat ministrul Energiei, German Galușcenko.
  • Într-un interviu acordat Financial Times, Volodimir Zelenski a declarat că noua strategie a Rusiei de distrugere a infrastructurii Ucrainei nu va slăbi hotărârea țării de a elibera toate teritoriile ocupate, descriind conflictul ca fiind un „război al forței și al rezistenței” și respingând temerile occidentale de escaladare.
  • Bătăliile terestre continuă să se desfășoare în estul Ucrainei, unde Rusia presează o ofensivă de-a lungul unei porțiuni de front la vest de orașul Donețk, care este deținut de pro-ruși din 2014.
  • Armata ucraineană a declarat că forțele ruse au tras aproximativ 70 de rachete de croazieră asupra unor ținte din întreaga țară și au desfășurat, de asemenea, drone de atac. Atacurile au ucis 10 persoane și au deconectat de la rețea trei centrale nucleare, au declarat oficialii.
  • Miniştrii de externe din Grupul celor Şapte (G7) vor discuta săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni la Bucureşti, modalităţi de a susţine în continuare Ucraina în asigurarea aprovizionării sale cu energie, a anunțat joi pe Twitter ministrul german de externe Annalena Baerbock.
  • Mai mult de 15.000 de persoane au dispărut în timpul războiului din Ucraina, a declarat un oficial al Comisiei Internaționale pentru Persoane Dispărute (ICMP).
  • Guvernele din Uniunea Europeană au rămas divizate cu privire la nivelul la care ar trebui plafonat prețul petrolului rusesc pentru a limita capacitatea Moscovei de a plăti pentru războiul din Ucraina fără a provoca un șoc global în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol, noi discuții fiind așteptate vineri. Șase din cele 27 de țări ale UE s-ar opune nivelului de plafonare a prețurilor propus de G7, care va intra în vigoare la 5 decembrie.
  • Ungaria este pe cale să obţină o excepţie în aplicarea planificatei plafonări a preţului importurilor de petrolul rusesc în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de către UE, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, adăugând că, în acelaşi timp, „mai multe propuneri periculoase încă se află pe masa” Comisiei Europene.
  • Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că planurile occidentale de a introduce plafoane la prețul petrolului ar avea „consecințe grave” pentru piețele energetice, în timpul unei conversații telefonice cu premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani, potrivit CNN.
  • Președintele belarus Alexander Lukașenko a provocat furia Ucrainei sugerând că sfârșitul războiului este responsabilitatea Ucrainei și că, dacă nu se „oprește”, acesta se va încheia cu „distrugerea completă” a țării. El a declarat că, similar relațiilor cu Germania după cel de-al Doilea Război Mondial, odată ce războiul din Ucraina se va încheia „vom reface totul”.
  • Uniunea Europeană continuă cu un al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la atacul Moscovei asupra Ucrainei, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Finlanda. Ea a declarat că UE va „lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i diminua și mai mult capacitatea de a purta un război împotriva Ucrainei”.
  • Mai mult de două treimi din capitala ucraineană rămăsese joi dimineață fără energie electrică, iar un număr de locuitori nu aveau apă curentă, la o zi după ce loviturile cu rachete rusești au provocat cele mai mari întreruperi de curent din Kiev în nouă luni de război.
  • România, Republica Moldova și Irlanda recunosc Holodomorul ucrainean. Parlamentele Irlandei și Republicii Moldova au recunoscut Holodomorul, foametea artificială provocată de autoritățile sovietice asupra ucrainenilor, care a ucis milioane de oameni în 1932-1933, drept genocid împotriva poporului ucrainean, scrie Kyiv Independent.
  • Republica Moldova a declarat că suferă pene masive de curent cauzate de barajul de rachete, iar președintele său, Maia Sandu, apropiat de UE, a acuzat Rusia că i-a lăsat țara „în întuneric”.
  • Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) a afirmat că a împiedicat serviciile speciale ucrainene să efectueze ceea ce a spus că este un sabotaj asupra gazoductului „South Stream”, au relatat agențiile de presă rusești.

–––––

Evenimentele de joi au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro