Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 358: Generalul Mark Milley: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele / Stoltenberg: Trebuie să fim pregătiți pentru o confruntare de lungă durată cu Rusia / O explozie de proporții a avut loc în Crimeea / Nou val de atacuri al rușilor, care au lansat 36 de rachete

HotNews.ro
Soldat ucrainean pe Strada Independenței din Bahmut, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia
Soldat ucrainean pe Strada Independenței din Bahmut, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia

Rusia a desfășurat joi dimineață noi atacuri cu rachete asupra Ucrainei, în timp ce aliații occidentali s-au angajat să sporească ajutorul militar pentru a înarma mai bine Kievul, care ce se pregătește pentru o contraofensivă.

SINTEZA ZILEI

  • Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei în atacul cu rachete de joi dimineață. A fost lovită şi rafinăria de la Kremenciuk, la circa 200 de kilometri sud-est de capitala Kiev, dar autorităţile ucrainene nu au oferit detalii despre amploarea pagubelor.
  • Generalul Mark Milley: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele. Războiul se va încheia la masa negocierilor. Nici Rusia, nici Ucraina nu au şanse să-şi atingă obiectivele militare pe care şi le-au propus, aşa că războiul se va încheia probabil la masa negocierilor, a declarat generalul Mark Milley, şeful Statului Major interarme al armatei americane, într-un interviu pentru Financial Times
  • Pentru prima dată de la începutul războiului, un ministru israelian a venit la Kiev / Ecuaţia Ucraina-Rusia-Iran-Israel complică relaţiile. Ministrul israelian de externe Eli Cohen a venit joi la Kiev, fiind prima vizită de acest fel de la invazia rusă în Ucraina, în condiţiile în care Israelul se coordonează cu Rusia în ceea ce priveşte loviturile asupra unor presupuse ţinte iraniene din Siria şi nu a promis furnizarea directă de arme Kievului.
  • Artizanul Acordurilor de la Minsk recunoaşte că nu a mizat pe realizarea lor atunci când le-a conceput / Fostul strateg al Kremlinului e mulţumit de anexarea noilor regiuni ucrainene
  • Volodimir Zelenski a exclus să cedeze vreun teritoriu ucrainean în „favoarea lui Putin” în cadrul unui potențial acord de pace cu Rusia. Într-un interviu acordat BBC, liderul ucrainean a declarat că dacă ar ceda vreun teritoriu ar însemna că Rusia ar putea „continua să revină”.
  • Wagner critică din nou armata rusă pentru că nu a grăbit ofensiva. Wagner, șeful grupului paramilitar rus, a declarat că orașul Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, nu va cădea până în „martie sau aprilie”, atacând „birocrația militară” rusă care, în opinia sa, întârzie ofensiva, potrivit AFP.
  • Noua ofensivă rusă în estul Ucrainei este „foarte jalnică”, spune un oficial american / „Peste 200.000 de soldați ruși morți sau răniți”. „Vedeți cum războiul macină în est, în Bahmut”, a declarat subsecretarul american pentru afaceri politice, Victoria Nuland. „Rusia a declarat că lansează o nouă ofensivă. Ei bine, dacă asta este, este foarte patetic, aș spune eu”.
  • Belarusul se va alătura Rusiei în război dacă este atacat, amenință Lukașenko. Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat joi că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia dacă o altă țară lansează vreun atac împotriva Belarus, scrie The Guardian.
  • Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov afirmă că a declarat că Kremlinul pregătește un „plan B” cu ajutorul oligarhului Viktor Medvedciuk după ce forțele de invazie ruse nu au reușit să cucerească țara.
  • VIDEO O explozie de proporții a avut loc joi la Armeansk, un oraș din Crimeea ocupată de ruși care se află în apropierea graniței peninsulei cu regiunea Herson din sudul Ucrainei.
  • NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu arată nicio voinţă de pace, la un an după ce a declanşat războiul contra Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat AFP şi publicat joi.

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 358, LIVETEXT:

01:30Zelenski, în mesajul său de joi seară: Alți 101 ucraineni aflați în captivitate la ruşi au fost readuşi acasă / A continua cu eliberarea teritoriului nostru, o prioritate pe care o pregătim cu grijă

Preşedintele Ucrainei afirmă că păstrarea sub control a situaţiei de pe linia frontului şi pregătirea pentru orice escaladare a inamicului reprezintă o prioritate pentru viitorul apropiat. El spune și că eliberarea în continuare a teritoriului ucrainean este „o prioritate pe care o pregătim cu grijă”.

01:12Șeful Organizației Mondiale a Sănătății din Europa este uimit de rezistența sistemului de sănătate ucrainean

Hans Kluge, directorul european al Organizației Mondiale a Sănătății, a salutat joi sistemul de sănătate din Ucraina pentru că nu a cedat în fața războiului și a izbucnirii unor boli, așa cum s-a prezis atunci când Rusia a invadat țara în urmă cu un an, potrivit CNN.

Kluge a amintit „o mulțime de proiecții pesimiste” de anul trecut, inclusiv că „sistemul de sănătate se va prăbuși” și că va avea loc „o explozie de Covid-19, tuberculoză, HIV/SIDA”.

Wagner critică din nou armata rusă pentru că nu a grăbit ofensiva

00:51 Sprijinul Congresului SUA pentru Ucraina nu se va diminua, afirmă un senator pentru AFP

Statele Unite vor continua să acorde pachete importante de ajutor Ucrainei, în pofida ostilității unor republicani, a dat asigurări influentul senator democrat Sheldon Whitehouse într-un interviu acordat joi AFP, chiar înainte de a pleca la Conferința de securitate de la Munchen.

00:40Rusia a lovit cea mai mare rafinărie a Ucrainei în atacul cu rachete de joi dimineață

00:05 Pentru prima dată de la începutul războiului, un ministru israelian a venit la Kiev / Ecuaţia Ucraina-Rusia-Iran-Israel complică relaţiile

Ministrul israelian de externe Eli Cohen a venit joi la Kiev, fiind prima vizită de acest fel de la invazia rusă în Ucraina, în condiţiile în care Israelul se coordonează cu Rusia în ceea ce priveşte loviturile asupra unor presupuse ţinte iraniene din Siria şi nu a promis furnizarea directă de arme Kievului.

23:44 VIDEO Wagner critică din nou armata rusă pentru că nu a grăbit ofensiva

Wagner, șeful grupului paramilitar rus, a declarat că orașul Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, nu va cădea până în „martie sau aprilie”, atacând „birocrația militară” rusă care, în opinia sa, întârzie ofensiva, potrivit AFP.

23:25Casa Albă a declarat că președintele american Joe Biden intenționează să transmită un mesaj de solidaritate atunci când va vizita Polonia săptămâna viitoare, în jurul împlinirii unui an de la războiul din Ucraina.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a împărtășit joi detalii despre această călătorie, după ce a fost întrebat despre preocupările publice ale cetățenilor americani cu privire la cât de mult ajutor este cheltuit pentru război. Jean-Pierrex nu a răspuns în mod direct la întrebare, în schimb a făcut o avanpremieră a călătoriei pentru reporteri, potrivit CNN.

Generalul Mark Milley: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele

22:55Liderul opoziției britanice Starmer vizitează Kievul, promițând sprijinul Marii Britanii chiar dacă se schimbă guvernul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a primit joi la Kiev pe liderul Partidului Laburist din opoziția britanică. „Una dintre prioritățile noastre astăzi este de a consolida în continuare sprijinul pentru Ucraina din partea partenerilor și aliaților noștri, printre care Marea Britanie este unul dintre cei mai importanți”, a scris Zelenski pe Telegram. „De aceea, vizita liderului Partidului Laburist și al Opoziției din Regatul Unit, Keir Starmer, este foarte importantă”, potrivit CNN.

22:34 Avioane de vânătoare americane au interceptat avioane rusești în apropiere de Alaska pentru a doua oară în 2 zile

Marți, două avioane NORAD F-35 au interceptat un bombardier TU-95 Bear, precum și avioane de vânătoare SU-30 și SU-35, potrivit CNN.

Avioanele rusești au rămas în afara spațiului aerian suveran al SUA și al Canadei, care se întinde la 12 mile (peste 19 kilometri) de linia de coastă.

Cu o zi mai devreme, două F-16 ale NORAD au interceptat doua avioane TU-95 și SU-35 care intraseră deja în ADIZ Alaska, rămânând în afara spațiului aerian al SUA.

22:12Generalul Mark Milley: Nici Rusia, nici Ucraina n-au şanse să-şi atingă obiectivele. Războiul se va încheia la masa negocierilor

Nici Rusia, nici Ucraina nu au şanse să-şi atingă obiectivele militare pe care şi le-au propus, aşa că războiul se va încheia probabil la masa negocierilor, a declarat generalul Mark Milley, şeful Statului Major interarme al armatei americane, într-un interviu pentru Financial Times, citează News.ro.

21:53Noua ofensivă rusă în estul Ucrainei este „foarte jalnică”, spune un oficial american / „Peste 200.000 de soldați ruși morți sau răniți”

„Vedeți cum războiul macină în est, în Bahmut”, a declarat subsecretarul american pentru afaceri politice, Victoria Nuland. „Rusia a declarat că lansează o nouă ofensivă. Ei bine, dacă asta este, este foarte jalnic, aș spune eu”.

Artizanul Acordurilor de la Minsk recunoaşte că nu a mizat pe îndeplinirea lor

21:16Norvegia se angajează la un program multianual de ajutor de 7,3 miliarde de dolari pentru Ucraina

Norvegia a lansat un program multianual de sprijin pentru Ucraina în valoare de 7,3 miliarde de dolari, a confirmat joi guvernul acestei țări într-o declarație, potrivit CNN.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat de la distanță la lansarea programului de sprijin Nansen, care va fi distribuit pe o perioadă de cinci ani, se arată în declarație.

21:05Artizanul Acordurilor de la Minsk recunoaşte că nu a mizat pe realizarea lor atunci când le-a conceput / Fostul strateg al Kremlinului e mulţumit de anexarea noilor regiuni ucrainene

Vladislav Surkov – fostul consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, cunoscut ca autorul conceptului de „verticală a puterii”, o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin, şi arhitect al „Acordurilor de la Minsk” (2014/2015) destinate să ducă la reglementarea conflictului din Donbas – a recunoscut într-un interviu acordat directorului Centrului de conjunctură politică din Moscova, Aleksei Cesnakov, că încă de la început nu a mizat pe îndeplinirea acestor documente la elaborarea cărora a participat din partea Moscovei.

20:45 Zelenski exclude cedarea de teritorii într-un potențial acord de pace / Replică și pentru Lukașenko

Volodimir Zelenski a exclus să cedeze vreun teritoriu ucrainean în „favoarea lui Putin” în cadrul unui potențial acord de pace cu Rusia. Într-un interviu acordat BBC, liderul ucrainean a declarat că dacă ar ceda vreun teritoriu ar însemna că Rusia ar putea „continua să revină”.

20:15 Germania grăbește ieșirea rușilor de la Rosneft de la rafinăria Schwedt

Germania intenționează să își ajusteze Legea privind securitatea energetică pentru a permite o vânzare rapidă a participației grupului energetic rus Rosneft la rafinăria Schwedt fără a fi nevoie de o naționalizare prealabilă, se arată într-un proiect de lege, citat de Reuters.

19:50Belarusul se va alătura Rusiei în război dacă este atacat, amenință Lukașenko

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat joi că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia dacă o altă țară lansează vreun atac împotriva Belarus, scrie The Guardian.

O explozie de proporții a avut loc joi la Armeansk, un oraș din Crimee

19:37Franța afirmă că este „timpul să reluăm legătura” cu China

Franța a declarat joi că a venit „momentul reconectării” cu China, pentru a convinge Beijingul să „contribuie” la pacea din Ucraina, după o răcire a relațiilor legată de Covid, dar și de tensiuni diplomatice, potrivit AFP.

18:49Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov afirmă că a declarat că Kremlinul pregătește un „plan B” cu ajutorul oligarhului Viktor Medvedciuk după ce forțele de invazie ruse nu au reușit să cucerească țara.

18:08 Duma de Stat suspendă acordurile între Rusia şi Consiliul Europei

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a suspendat joi validitatea acordurilor internaţionale între Rusia şi Consiliul Europei, for paneuropean din care Moscova a fost exclusă după declanşarea invaziei în Ucraina. În total, deputaţii ruși au suspendat 21 de acorduri, între care Statutul Consiliului (1949), convenţiile privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevenirea terorismului sau Carta socială europeană.

17:29VIDEO O explozie de proporții a avut loc joi la Armeansk, un oraș din Crimeea ocupată de ruși care se află în apropierea graniței peninsulei cu regiunea Herson din sudul Ucrainei.

17:18NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare lungă cu Rusia, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu arată nicio voinţă de pace, la un an după ce a declanşat războiul contra Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat AFP şi publicat joi.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru un termen îndelungat, asta poate dura mulţi ani (…) Preşedintele Putin vrea o Europă diferită, o Europă unde el să-şi poată controla vecinii, unde poate să decidă ce pot face ţările”, a spus Stoltenberg.

16:52Statele Unite sunt gata să apere țările baltice Estonia, Letonia și Lituania, dacă va fi necesar, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de The Guardian.

  • „Statele Unite rămân ferm angajate libertății și suveranității aliaților noștri baltici.
  • Suntem alături de dumneavoastră pentru a descuraja și a ne apăra împotriva oricărei amenințări la adresa securității noastre comune”, a declarat Austin într-o conferință de presă susținută la Tallinn, după discuțiile cu liderii estonieni.

Noul premier moldovean, Dorin Recean: Neutralitatea s-ar putea să nu ne ajute, trebuie să ne întărim armata

16:00Într-un articol intitulat „O întrebare corectă pentru Putin: de ce susține Federația Rusă regimul de la Kiev?”, site-ul rusesc Pravda aduce critici neobișnuit de dure liderului de la Kremlin.

15:57 Noul premier moldovean, Dorin Recean: Neutralitatea s-ar putea să nu ne ajute, trebuie să ne întărim armata

15:36 Șefa departamentului financiar al Ministerului rus Apărării pentru Districtul de Vest, Marina Yankina, ar fi căzut de la fereastra unui bloc din Sankt Petersburg, scrie presa locală.

Trupul femeii de 58 de ani a fost găsit dimineață, potrivit autorităților, care au spus că una din ipotezele anchetatorilor este aceea unei sinucideri.

15:18Oficial occidental: Rămânerea la putere a lui Vladimir Putin a devenit mai puțin certă acum / Ce au spus două surse de rang înalt apropiate Kremlinului

14:28 Vladimir Putin se va întâlni vineri cu președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Da, o astfel de întâlnire este în curs de pregătire”, a spus Peskov, adăugând că întâlnirea va avea loc la reședința oficială a lui Putin din Novo-Ogaryovo, în regiunea Moscovei.

Lukașenko anunțase și el mai devreme joi, în timpul unei conferințe de presă, că se va întâlni cu Putin.

14:18 Elveția a lansat o procedură de confiscare a peste 130 de milioane de franci elvețieni (141 milioane de dolari) legate de anturajul fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici.

Guvernul elvețian a inițiat o procedură la Tribunalul Administrativ Federal pentru a sechestra banii presupuși a fi de „origine ilicită”, a precizat Berna într-un comunicat. Persoanele implicate au avut legături cu Ianukovici, care a fugit în Rusia după ce a fost înlăturat de proteste în masă în 2014.

Rușii amenință că vor lovi sateliții lui Elon Musk

14:12 O comisie guvernamentală rusă a aprobat vânzarea fabricilor producătorului suedez de mobilă IKEA din Rusia către doi cumpărători locali, deschizând calea pentru încheierea unui acord, a declarat joi un oficial guvernamental.

Vânzările au fost complicate, deoarece acordurile care implică companii din așa-numitele țări neprietenoase – cele care au impus sancțiuni împotriva Rusiei – au nevoie de aprobarea unei comisii guvernamentale.

Ministrul adjunct al Industriei și Comerțului, Viktor Yevtukhov, a declarat pentru cotidianul Izvestia că producătorul de blaturi de bucătărie Slotex și producătorul de cherestea Luzales vor cumpăra fabricile. (Reuters)

13:57 Rusia va prelungi din nou până luna viitoare restricțiile privind retragerile de valută în numerar și transferurile de bani în străinătate, a anunțat joi Elvira Nabiullina, guvernatorul băncii centrale de la Moscova.

13:22Farmaciile rusești au rămas fără Viagra, după ce livrările au fost sistate. Care a fost reacția autorităților

13:10 Obiectele spațiale nemilitare pe care Statele Unite și aliații săi le folosesc în timpul conflictului din Ucraina ar putea deveni o țintă legitimă pentru lovituri de răzbunare ale Rusiei, a declarat un înalt oficial de la Moscova, o măsură care ar putea viza sateliții Starlink ai companiei SpaceX conduse de miliardarul sud-african Elon Musk.

12:44 Două drone ucrainene au fost doborâte în timpul nopții în apropierea orașului Sevastopol din Crimeea, potrivit unui oficial local pus de Rusia în Peninsulă.

„Atacul asupra peninsulei a început peste noapte. În zona Sevastopolului, Forțele de Apărare Aeriană și Flota Mării Negre au doborât ambele drone deasupra mării”, a declarat Mihail Razvozhaev, guvernatorul Sevastopolului, într-o postare pe Telegram. (CNN)

Propagandiștii ruși, dezamăgiți că Europa n-a înghețat iarna asta

12:30 O alertă aeriană a fost anunțată în toată Ucraina, potrivit Kyiv Post. Alarma a fost declanșată de activitatea unui MIG-31K rusesc, avion ce are capabilități de lansare de rachete hipersonice „Kinjal”.

12:24 Ministrul ucrainean al energiei și operatorul rețelei naționale de electricitate au semnalat joi că atacurile aeriene rusești din timpul nopții nu au provocat perturbări majore în alimentarea cu electricitate.

Ministrul Energiei, German Galushchenko, a declarat că Ucraina acoperă cererea consumatorilor pentru a cincea zi consecutivă. Operatorul de rețea Ukrenergo a precizat că nu a considerat necesar să introducă întreruperi de urgență ale energiei electrice. Oficialii ucraineni nu au emis niciun raport privind daune majore după cel mai recent val de atacuri rusești. (Reuters)

12:03VIDEO Dezamăgire la televiziunile rusești: Europenii n-au înghețat de frig iarna aceasta, așa cum amenința propaganda Moscovei

12:01 Potrivit noii estimări a armatei ucrainene, rușii au pierdut în ultima zi 690 de soldați, 6 tancuri, 10 blindate de luptă ale infanteriei, 6 cisterne și diferite vehicule, 3 piese de artilerie, 1 elicopter, 3 sisteme antiaeriene și 1 dronă:

Stoltenberg s-a dus la Ankara să deblocheze aderarea Finlandei și Suediei la NATO

11:43 Statele Unite vor oferi 200 de milioane de dolari Cehiei pentru modernizarea armatei și înlocuirea echipamentelor pe care cehii le trimit în Ucraina, a anunțat joi ambasada americană. Această donație se adaugă la cele 106 milioane de dolari anunțate anul trecut, potrivit agenției de știri CTK.

11:40 Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut joi, la Ankara, ca Finlanda și Suedia, ale căror cereri de aderare la Alianța Atlantică au fost blocate de Turcia din luna mai și până acum, să fie integrate „acum”.

„A sosit momentul să le urăm bun venit Finlandei și Suediei ca membri ai NATO”, a declarat Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă cu ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu. (AFP)

11:22 Zelenski le-a mulțumit joi parlamentarilor norvegieni pentru că au aprobat un pachet de ajutor de aproximativ 7 miliarde de dolari pentru țara sa.

Norvegia, un important exportator de petrol, și-a văzut veniturile guvernamentale crescând la niveluri record după invazia Rusiei în Ucraina, în condițiile în care prețul gazelor vândute în Europa a crescut vertiginos anul trecut.

Pachetul, anunțat pe 6 februarie, este cel mai mare program de ajutor pe care Norvegia l-a furnizat vreodată unei singure națiuni. Vorbind prin intermediul unei legături video de la Kiev, Zelenski a spus că decizia Norvegiei a creat un precedent pentru un „sprijin durabil”, numind-o o „contribuție istorică”. (Reuters)

11:06 VIDEO O nouă înregistrare video distribuită de forțele armate ale Ucrainei a surprins un tanchist rus în timp ce încerca să se încălzească după ce vehiculul său de luptă a fost distrus pe front.

Rubla e la minimul ultimelor 10 luni față de dolar

10:22Rubla a atins joi un minim al ultimelor 10 luni, de aproape de 75 de unități pentru un dolar, fiind afectată de intrările mai mici de venituri în valută din exporturile de petrol și gaze ale Rusiei și de îngrijorările legate de o posibilă nouă rundă de sancțiuni ale UE.

09:58Potrivit șefului armatei ucrainene, Valerii Zalujnîi, joi dimineață trupele rusești au tras în total 36 de rachete de croazieră lansate de pe avioane și nave, rachete ghidate antiaeriene și rachete anti-navă. Echipamentele armatei ucrainene au doborât 14 rachete de crozieră și două rachete ghidate antiaeriene, potrivit sursei citate.

09:44 Ministrul israelian de externe Eli Cohen se va întâlni joi, la Kiev, cu Zelenski, în prima vizită de acest din ultimul an, a anunțat Ministerul de Externe al Israelului. Deși Israelul a condamnat invazia rusă în Ucraina, și-a limitat asistența acordată Kievului la ajutoare umanitare și echipamente de protecție.

Cohen participă joi la redeschiderea ambasadei israeliene, care a revenit la o activitate completă, a precizat ministerul. (Reuters)

ONU va vota o rezoluție la un an de la declanșarea invaziei ruse

09:07 Oficialii ucraineni au declarat că apărarea aeriană din sudul țării a doborât opt rachete Kalibr lansate de pe o navă din Marea Neagră, dar alte rachete au lovit nordul și vestul Ucrainei, precum și regiunile centrale Dnipropetrovsk și Kirovograd.

08:33 Un om a murit și doi au fost răniți în urma unui atac cu rachete rusești în regiunea Dnipropetrovsk. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk Oblast, Serhii Lysak, a declarat că o femeie în vârstă de 79 de ani a fost ucisă în orașul Pavlohrad, situat la 75 de kilometri est de capitala regională Dnipro. (Kyiv Independent)

08:22 La împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, Adunarea Generală a ONU va vota săptămâna viitoare un proiect de rezoluție care subliniază „necesitatea de a se ajunge, cât mai curând posibil, la o pace cuprinzătoare, justă și durabilă”, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite. Acesta cere din nou Moscovei să își retragă trupele și solicită încetarea ostilităților.

Adunarea Generală, formată din 193 de membri, va vota probabil joia viitoare, după două zile de discursuri rostite de reprezentanți a zeci de state.

Ucraina și susținătorii săi speră să adâncească izolarea diplomatică a Rusiei, încercând să obțină voturi „da” din partea a aproape trei sferturi din Adunarea Generală pentru a egala – sau a depăși – sprijinul primit pentru mai multe rezoluții anul trecut. (Reuters)

Rușii au lovit peste noapte regiunea Lviv de lângă granița cu Polonia

07:54 Infrastructura esențială a fost avariată în loviturile rusești asupra regiunii Lviv din vestul Ucrainei, a anunțat pe Telegram șeful Administrației Regionale de Stat din Lviv, Maksym Kozytskyi.

„În timpul alertei aeriene, un obiect de infrastructură critică a fost lovit în regiunea Lviv. Nu există victime. Incendiul a fost stins. Detalii mai târziu. Nu ignorați sirenele”, a spus el. Lovitura a avut loc la primele ore ale dimineții de joi asupra regiunii vestice de lângă granița cu Polonia.

Sirenele de raid aerian au sunat în mai multe localități din Ucraina, dar până în prezent avaria din Lviv este singura lovitură raportată de autoritățile locale. (The Guardian)

07:42 Ambasadorul polonez în Germania acuză Berlinul de lipsă de comunicare în privinţa Ucrainei.

01:18 Zelenski: Trebuie să ne asigurăm că în această primăvară se va simţi cu adevărat că Ucraina se îndreaptă spre victorie

00:57 Refuzul de a impune sancțiuni Rusiei nu este un motiv pentru întreruperea parcursului european al Serbiei, a declarat comisarul european pentru extindere

Scurtă recapitulare, joi dimineață, a evenimentelor recente:

  • Trupele rusești organizează atacuri constante asupra pozițiilor ucrainene din est și trimit soldați în regiune, însă forțele Kievului rezistă, au declarat oficiali ucraineni de rang înalt. Ministerul rus al Apărării susținuse anterior că forțele ucrainene s-au retras în fața atacurilor rusești în regiunea Lugansk, fără a oferi detalii.
  • Forțele ucrainene au respins unele atacuri rusești, dar situația rămâne dificilă, a declarat miercuri biroul președintelui Zelenski. În apropiere de Bahmut, forțele ruse au tras asupra a peste 15 orașe și sate, inclusiv asupra orașului însuși, a informat armata ucraineană.
  • Forțele rusești au lansat atacuri asupra mai multor așezări, inclusiv Paraskoviivka, aflată la nord de Bahmut, și asupra satelor Opytne și Klishchiivka, la sud de oraș, au afirmat analiștii militari ucraineni.
  • Șase baloane rusești au fost reperate deasupra Kievului și majoritatea au fost doborâte după ce au fost luate în vizor de apărarea aeriană, a declarat administrația militară a capitalei.
  • Rusia a pierdut jumătate din cele mai bune tancuri ale sale în anul care a trecut de la invadarea Ucrainei și se străduiește să le înlocuiască, potrivit unui centru de analiză.
  • Cel mai înalt diplomat al UE a îndemnat țările să se alăture Germaniei în trimiterea de tancuri către Ucraina, după ce presa a relatat că Danemarca și Olanda au anunțat că nu vor livra tancuri de luptă Leopard 2. Aliații occidentali nu vor putea furniza Ucrainei două batalioane complete de tancuri Leopard 2, așa cum au promis anterior, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
  • Țările NATO își intensifică producția de muniție de artilerie, deoarece Ucraina consumă obuze mult mai repede decât le poate fabrica Occidentul, a precizat Alianța.
  • Producătorul de armament de stat al Ucrainei a anunțat că a lansat o producție comună de obuze cu o țară central-europeană din NATO și că intenționează să dezvolte și să producă alte arme și echipamente militare cu aliații săi.
  • Camera superioară a parlamentului rus va avea o ședință extraordinară pe 22 februarie, care se va concentra pe adoptarea legilor privind integrarea a patru regiuni în Federația Rusă, a relatat RIA Novosti, citând un deputat de rang înalt.
  • Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner din Rusia, a declarat miercuri că orașul Bahmut din regiunea Donețk ar putea fi încercuit în martie sau aprilie. Prigojin, a recunoscut că grupul său de mercenari se confruntă cu dificultăți în Ucraina și că în curând va „scădea” în dimensiune.
  • Premierul suedez Ulf Kristersson, care a vizitat miercuri Kievul, nu a exclus trimiterea de avioane de luptă în Ucraina, dar a avertizat că un astfel de demers trebuie întreprins printr-o coaliţie internaţională.
  • Uniunea Europeană a anunțat detaliile celui de-al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care va viza bunuri industriale și tehnologie.
  • Statele membre NATO au relansat miercuri la Bruxelles dezbaterea despre creşterea cheltuielilor pentru apărare, secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, considerând că actuala ţintă de 2% din PIB ar trebui să devină un minim.
  • Forțele armate ucrainene au publicat o înregistrare video care arată mai multe lovituri împotriva mercenarilor Wagner care încearcă să avanseze pe timpul nopții în atacuri kamikaze către liniile inamice.
  • Pe măsură ce Rusia începe o nouă ofensivă în estul Ucrainei, SUA și aliații săi sunt sceptici că Moscova a adunat destule trupe și resurse pentru a obține câștiguri semnificative.
  • Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a criticat în termeni extrem de duri decizia Poloniei de a concedia din cadrul ministerului său de Externe angajații care și-au făcut studiile la Moscova.
  • Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace a declarat miercuri că un procent enorm din armata rusă – 97% – este implicat în războiul din Ucraina.
  • Tancurile Abrams pe care armata americană le va furniza Ucrainei sunt mult mai bune decât orice tancuri pe care le are Rusia, afirmă expertul militar Ruslan Puhov, directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor de la Moscova.

–––––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro