Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 361: Franța trimite Ucrainei săptămâna viitoare tancurile AMX-10 / Războiul s-ar putea încheia curând, dacă UE nu furnizează rapid muniție Ucrainei / China vrea să furnizeze Rusiei arme / Trei persoane au murit în Herson

HotNews.ro
Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut (Donețk), Foto: AA / Abaca Press / Profimedia
Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut (Donețk), Foto: AA / Abaca Press / Profimedia

Statele Unite au ajuns la concluzia că Rusia a comis „crime împotriva umanității” în timpul invaziei sale de aproape un an în Ucraina, a declarat vicepreședintele Kamala Harris. Moscova a răspuns că Washingtonul încearcă să alimenteze o criză cu această acuzație.

Rezumatul zilei:

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 361, LIVETEXT:

22:07Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit duminică la telefon cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Cei doi lideri au discutat despre recentele vizite ale lui Zelenski la Londra, Paris și Bruxelles și Macron i-a reafirmat lui Zelenski sprijinul militar NATO.

Macron i-a reafirmat, de asemenea, lui Zelenskiy sprijinul său pentru o propunere de pace în 10 puncte, prezentată de Zelenski.

20:51 Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că Rusia a blocat rotația experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la cea mai mare centrală nucleară din Europa din orașul ucrainean Energodar, care a fost ocupat de ruși la scurt timp după 24 februarie, relatează Kyiv Independent.

20:22Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat, după o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, că Beijingul intenționează să furnizeze „arme” Rusiei pentru a-și sprijini ofensiva din Ucraina, relatează AFP.

„Am vorbit despre războiul condus de ruși și despre preocupările pe care le avem că China plănuiește să ofere sprijin letal Rusiei”, a spus el la CBS. Întrebat ce ar implica acest lucru în concret, șeful diplomației americane a răspuns: „În principal arme”.

Antony Blinken și Wang Yi s-au întâlnit sâmbătă seara la München, în marja Conferinței de Securitate, într-un schimb pe care diplomația americană l-a descris drept „franc și direct”

19:39 Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa este de părere că Occidentul ar trebui să trimită avioane F-16 Ucrainei / Parlamentarii americani vor ca SUA să înceapă „azi” pregătirea ucrainenilor pe astfel de avioane

19:04Rusia a acuzat Ucraina că plănuiește să însceneze un incident nuclear pe teritoriul său pentru a arunca vina asupra Moscovei înaintea unei reuniuni importante a ONU, dar nu a furnizat dovezi pentru a susține această teză, relatează Reuters.

18:23 Serviciile secrete ucrainene au avertizat că Rusia se pregăteşte să desfăşoare ”exerciţii de amploare ale forţelor nucleare strategice” cu scop de ”şantaj” în ajunul vizitei preşedintelui american, Joe Biden, în Polonia, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Borrell avertizează că războiul se va încheia dacă UE nu furnizează rapid muniție Ucrainei

17:54Trupele ucrainene care efectuează exerciții de weekend în apropierea orășelului Siversk, din estul țării, au declarat că se pregătesc să apere una dintre posibilele ținte ale unei noi ofensive ruse, relatează Reuters. „Dacă ocupă Bahmut, am fi semi-încercuiți”.

17:28 Franța urmează să înceapă să livreze vehiculele blindate pe care le-a promis Ucrainei, a declarat duminică ministrul apărării, Sébastien Lecornu, relatează The Guardian.

Vehiculele, de tip AMX-10, uneori descrise ca „tancuri ușoare”, sunt folosite pentru recunoaștere armată și atacuri asupra tancurilor inamice.

Vorbind pentru ediția de duminică a ziarului Le Parisien, Lecornu a spus că pregătirea echipajelor ucrainene pe AMX-10 a fost „aproape finalizată”, primele vehicule urmând să fie trimise „până la sfârșitul săptămânii viitoare”.

El a refuzat să precizeze numărul de vehicule din primul lot, spunând că nu dorește să ofere Rusiei nicio „informație strategică”.

17:07Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, aliatul președintelui Vladimir Putin, a declarat duminică că plănuiește ca într-o zi să-și înființeze propria companie militară privată în stilul Grupului de mercenari Wagner al lui Evgheni Prigojin, relatează Reuters.

16:53Rusia recunoaște efectele devastatoare ale războiului. „Operațiune militară specială afectează într-un fel sau altul toată viața noastră”

16:19Războiul cu Ucraina se va termina dacă UE nu găsește în câteva săptămâni o modalitate de a accelera furnizarea de muniție către Ucraina, a avertizat Josep Borrell, șeful UE pentru afaceri externe, în ultima zi a conferinței de securitate de la München, relatează The Guardian.

Soldații ruși ar fi nemulțumiți din cauză că Kremlinul nu îi plătește

15:22Reorganizarea miliției Republicii Populare Donețk de către Ministerul rus al Apărării creează nemulțumire printre bloggerii militari ruși, după ce șefului miliției DNR, Eduard Basurin, ar fi fost demis. Totodată, o nouă tentativă a șefului Wagner, Evgheni Prigojin, de a-și atrage aliaț a eșuat, iar puterea lui pare că scade din ce în ce mai mult, după ce Ramzan Kadîrov i-a respins mâna întinsă, arată ultima analiză Institutului pentru Studiul Războiului din SUA. Mai mult, Kremlinul și-ar pierde credibilitatea în fața voluntarilor de pe front, pentru că nu reușește să îi plătească.

14:46Două rachete rusești lansate sâmbătă au zburat „periculos de aproape” de o centrală nucleară din sudul Ucrainei, a declarat organismul de stat care administrează amplasamentul, Energoatom

14:18Premierul italian Giorgia Meloni se va deplasa luni la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat duminică o sursă politică, relatează Reuters.

Meloni, care a preluat mandatul în octombrie, a declarat că plănuiește să viziteze Kievul înainte de împlinirea unui an de la invazia de pe 24 februarie.

În ciuda fricțiunilor cu privire la această problemă în cadrul coaliției ei de dreapta și a opiniei publice divizate, Meloni a fost un susținător ferm al Ucrainei.

Fostul premier Silvio Berlusconi, liderul partidului conservator Forza Italia, care face parte din coaliția de guvernământ a țării, a declarat săptămâna trecută că nu va căuta o întâlnire cu Zelenski dacă acesta ar fi încă șef de guvern, deoarece îl învinovățește pe președintele ucrainean pentru războiul cu Rusia.

14:10Trei persoane au fost ucise de bombardamentele rusești în apropierea orașului Berîslav, din sudul Ucrainei, duminică dimineață, potrivit oficialilor locali, relatează The Guardian.

Administrația militară din regiunea Herson a spus pe Telegram că forțele ruse au lovit satul Burhunka cu „focuri masive de artilerie”.

Unul dintre obuze a lovit curtea casei unei familii și cel puțin trei persoane – un tată, o mamă și un unchi – au fost ucise.

De asemenea cinci persoane – o bunica, un alt bărbat adult, un băiat de 13 ani, o fată de 10 ani și un băiat de opt ani – au fost răniți.

13:33La centrul de recreere „Colțul Paradisului” din orașul ocupat de ruși Berdiansk, regiunea Zaporojie, a izbucnit un incendiu, potrivit localnicilor, citați de Ukrainska Pravda. Acolo, rușii ar fi improvizat un spital unde sunt îngrijiți soldații răniți.

13:23Cheltuielile cu maşini noi în Rusia au scăzut anul trecut cu peste 50%, industria auto resimţind semnificativ impactul sancţiunilor occidentale introduse după debutul ofensivei ruseşti în Ucraina, producţia s-a redus semnificativ, preţurile au crescut iar cumpărătorii au ales modelele second hand, mai ieftine, arată datele analizate de Reuters.

12:47Rusia a blocat duminică accesul la The Bell, o publicație de știri fondată de unul dintre cei mai buni jurnaliști ruși, acesta fiind cel mai recent site care interzis în contextul în care Moscova ia măsuri drastice împotriva presei independente, transmite Reuters.

Rusia a blocat zeci de site-uri de știri de când a invadat Ucraina anul trecut, acuzându-le adesea că publică știri „false” despre ceea ce numește „operațiunea sa militară specială” în Ucraina.

The Bell acoperă în principal știri de afaceri și a fost unul dintre puținele site-uri media independente rămase accesibile după ce autoritățile au blocat Mediazona, Meduza și Novaya Gazeta.

Moscova acuză SUA că vor să demonizeze Rusia

12:34 Washingtonul încearcă să demonizeze Moscova şi să alimenteze criza din Ucraina cu acuzaţii de crime împotriva umanităţii, a declarat duminică ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, citat de Reuters.

11:50 Rusia are în Marea Neagră 10 nave în misiune de luptă, inclusiv 2 purtătoare de rachete de croazieră Kalibr, potrivit Marinei Militare a Forțelor Armate ale Ucrainei, citată de Ukrainska Pravda.

De asemenea, a fost detectată o navă și în Marea Azov.

11:04Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat pentru CNN că se aștepta ca mai multe țări să ofere tancuri de luptă pentru Ucraina, după ce Germania a promis tancuri Leopard 2 la sfârșitul lunii ianuarie.

10:51Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a declarat că Serghei Mironov, deputatul Dumei de Stat din Rusia și preşedintele partidului Rusia Justă, apropiat de Kremlin şi care are relaţii strânse cu socialiştii moldoveni, a interpretat greșit declarațiile premierului Dorin Recean privind demilitarizarea Republicii Moldova, scrie deschide.md.

Trupele rusești atacă în Donețk

10:35 Forțele ruse au lansat un atac cu rachete asupra orașului Drujkivka, în estul regiunii Donețk, duminică dimineață, avariind cel puțin două clădiri rezidențiale și mașini, a declarat guvernatorul Pavlo Kirilenko. Nu au fost raportate victime până în prezent, potrivit oficialului ucrainean.

Drujkivka se află la aproximativ 40 de kilometri vest de Bahmut, „fortăreața” ucraineană din Donețk pe care forțele rusești încearcă să o captureze de mai bine de șase luni. (The Kyiv Independent)

09:44Ucraina are o șansă reală de a elibera Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, până la sfârșitul verii, dacă va primi rachete cu rază lungă de acțiune, a declarat generalul american în retragere Ben Hodges, care a comandat trupele americane în Europa, pentru agenția ucraineană Ukrinform, citată de The Kyiv Independent.

09:07Rușii au bombardat noaptea trecută Nikopol în regiunea Dnepropetrovsk. Mai multe clădiri au fost avariate, dar nu au existat victime, potrivit autoritățile citate de Ukrainska Pravda.

08:33CRONOLOGIE Război în Ucraina – 12 luni de cruzime şi disperare / Zeci de mii de morţi, posibil câteva sute de mii; milioane de ucraineni care au fugit din zonele de luptă sau din ţara lor; pagube care se ridică la zeci de miliarde de dolari.

07:19De ce le este rușilor frică de tancurile Leopard 2? / Tancul T-90 sau unde a greșit Rusia

Putin s-a întâlnit cu Lukașenko la Moscova

07:02Statele Unite încep să observe tendinţe „îngrijorătoare” în ceea ce priveşte sprijinul Chinei pentru armata Rusiei, au declarat pentru CNN oficiali americani familiarizaţi cu aceste informaţii. De altfel, vicepreşedinta Kamala Harris a vorbit deschis despre asta, sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, spunând că sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul său din Ucraina ar recompensa agresiunea.

06:50 Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său din Belarus Aleksandr Lukaşenko au discutat la Moscova despre cooperarea dintre cele două ţări în materie de economie şi securitate, potrivit informaţiilor difuzate de agenţiile de presă ruseşti, informează dpa.

06:34Secretarul de stat al SUA l-a avertizat, de asemenea, pe Wang Yi cu privire la „implicaţiile şi consecinţele” pentru China în cazul în care se constată că aceasta oferă „sprijin material” Rusiei în războiul său din Ucraina, potrivit aceleiaşi surse.

05:58Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, avertizându-i în acelaşi timp pe cei care vor „mai presus de toate să zdrobească Rusia” că aceasta nu va fi niciodată poziţia Franţei, informează sâmbătă AFP.

Scurtă recapitulare, duminică dimineață, a evenimentelor recente:

  • Alertele de raid aerian au sunat sâmbătă în mare parte din vestul și sudul Ucrainei sâmbătă dimineața, oficialii ucraineni raportând că Rusia a tras patru rachete Kalibr din Marea Neagră.
  • Un civil a fost ucis în urma bombardamentelor în orașul Vovceansk, la doar câțiva kilometri de granița cu Rusia.
  • Numărul soldaților ruși uciși de la invazie a ajuns la 142.270, potrivit armatei ucrainene.
  • Discuțiile de la conferința de securitate de la München, unde liderii mondiali s-au adunat în acest weekend, s-au concentrat în mare parte pe război.
  • Ucraina trebuie să-și câștige lupta împotriva invaziei Rusiei, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, avertizând că o victorie a Rusiei ar putea încuraja Moscova să atace alte țări. Pistorius a spus că l-a asigurat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că Germania și aliații săi vor ajuta Kievul „atât timp cât va fi nevoie”.
  • Marea Britanie este pregătită să sprijine orice țară care este dispusă să trimită avioane de luptă în Ucraina imediat, a declarat sâmbătă premierul Rishi Sunak, îndemnând aliații să-și mențină sprijinul în războiul împotriva Rusiei
  • Moscova este nemulțumită de faptul că Moldova pare să se apropie mai mult de Uniunea Europeană
  • Deputatul rus Serghei Mironov, preşedintele partidului Rusia Justă, apropiat de Kremlin şi care are relaţii strânse cu socialiştii moldoveni, sugerează că Moscova ar putea extinde aria aşa-zisei „operaţiuni militare speciale”
  • Vicepreședintele american Kamala Harris a declarat La conferința de la Munchen că nu are „nicio îndoială” că Rusia a comis crime de război în Ucraina
  • Uniunea Europeană explorează urgent modalități prin care țările sale membre să cumpere la comun muniții pentru a ajuta Ucraina

–––––

Evenimentele de sâmbătă privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro