Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 486: Rebeliunea militară rusă se încheie / Prigojin trebuie se mute în Belarus – Kremlin / Luptătorii Wagner se retrag din Rostov / Facțiunile rusești rivale au început să se „mănânce între ele”, susține Budanov

HotNews.ro
Un pilot ucrainean pe frontul din Donețk, Foto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia
Un pilot ucrainean pe frontul din Donețk, Foto: Evgeniy Maloletka / AP / Profimedia

Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a pus capăt sâmbătă rebeliunii pornite cu o zi înainte, în timp un convoi cu aproximativ 5.000 de mercenari se afla în drum spre Moscova, într-o detensionare a unei situații care a devenit cea mai mare provocare a președintelui Vladimir Putin de când a venit președinte. Asta după ce Putin l-a acuzat sâmbătă de trădare. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că „slăbiciunea” Rusiei a fost dezvăluită, un purtător de cuvânt al apărării ucrainean numind această rebeliune „un semn al prăbușirii regimului Putin”.

Sinteza zilei:

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 486, LIVETEXT:

23:40Imagini video de pe rețelele de socializare îl arată peful Wagner, Evgheni Prigojin, plecând cu mașina de la cartierul general al armatei ruse din Rostov

23:00Șeful forței mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus în baza unui acord negociat de președintele belarus Aleksandr Lukașenko pentru a pune capăt unei revolte armate pe care Prigojin a condus-o împotriva conducerii militare a Rusiei, a anunțat sâmbătă Kremlinul.

22:02După ce șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a oprit sâmbătă „rebeliunea militară” la fel brusc pe cât a început-o vineri, experții internaționali spun că a fost provocatoare și critică pentru Rusia, dar pe de altă parte nu știm care a fost scopul final al lui Prigojin și nici dacă această revoltă ar fi adunat în în jurul său o mișcare mai mare de mase. De ce a oprit Prigojin rebeliunea și ce înseamnă aceasta pentru Rusia

21:51Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a avut o a doua conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin sâmbătă seara pentru a-l informa despre rezultatele discuțiilor sale cu șeful mercenarului Wagner Evgheni Prigojin, a informat agenția de presă Belta, relatează Reuters

Mercenarii Wagner se retrag din Rostov

21:19Postul de televiziune rus RT, controlat de stat, raportează că trupele Wagner își strâng echipamentele din Rostov, și prezintă imagini video cu soldații Wagner care păreau să se pregătească să plece, relatează The Guardian.

21:15Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că o revoltă a trupelor Wagner în Rusia, care între timp s-a și încheiat, a scos la iveală un haos total în această țară care a invadat Ucraina anul trecut.

20:45Fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care cu o zi înainte făcea apel la revoltă împotriva înaltului comandament militar rus, a declarat sâmbătă că le-a ordonat luptătorilor săi, care înaintaseră spre Moscova, să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge.

20:32 Biroul președintelui belarus Aleksandr Lukașenko a declarat sâmbătă că a negociat un acord cu liderul mercenar rus, Evgheni Prigojin, care a acceptat să detensioneze situația din Rusia, relatează Reuters.

20:04Convoiul Wagner care se îndreaptă către Moscova numără aproximativ 5.000 de luptători conduși de comandantul Dmitri Utkin, a declarat sâmbătă o sursă apropiată de conducerea pro-rusă a provinciei Donețk din Ucraina, relatează Reuters.

19:34Ministerul Apărării al Ucrainei i-a ridiculizat sâmbătă pe soldații ruși, spunând să nu mai lupte cu Ucraina, ci să aleagă o parte în conflictul dintre Wagner și armata rusă, relatează AFP.

„Ministerul Apărării al Ucrainei se întreabă de ce soldații ruși sunt încă în tranșeele lor noroioase, mai degrabă decât să vină în ajutorul camarazilor lor, fie de o parte a conflictului, fie de cealaltă parte. Este mai sigur pentru ei decât să se confrunte cu armata ucraineană”, a spus ministerul pe Twitter.

Moscova a mobilizat blindate și ofițeri cu mitraliere înainte de sosirea mercenarilor Wagner

19:08 Bannerele cu grupul Wagner au început să fie date jos în regiunea Moscovei.

18:37Ofițeri de poliție cu veste antiglonț și cu mitraliere au fost instalați pe autostrada principală care leagă Moscova de Voronej și Rostov-pe-Don, în timp ce coloana Wagner a trecut de Lipețk. Potrivit Meduza.ro, blindatele au fost scoase pe străzile Moscovei. Cu toate acestea, cercetătorul independent Chris Owen relatează, citând canalul de Telegram rusesc VChK-OGPU, că forțele dislocate pentru a apăra Moscova nu sunt suficiente pentru a-i opri pe mercenarii Wagner și că unități ale apărării ar urma să se predea lui Prigojin.

17:37Corpul Voluntarilor Ruși și Legiunea pentru Libertatea Rusiei, care au susținut până acum că luptă de partea Ucrainei, au declarat sâmbătă că sprijiină rebeliunea mercenarilor Wagner împotriva autorităților ruse și au cerut susținătorilor acestora să își „îndrepte armele spre turnul Kremlinului”, relatează Ukrainska Pravda.

16:55 Potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare, oamenii din Rostov par să se apropie de mercenarii Wagner, care patrulează prin oraș, pentru a le mulțumi și dau mâna cu ei.

16:32Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat sâmbătă că a vorbit cu miniștrii de externe ai G7 și cu Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, după ce luptătorii Wagner au preluat controlul unor instalații militare din sudul Rusiei.

„Statele Unite vor rămâne în strânsă coordonare cu Aliații și partenerii, pe măsură ce situația continuă să se dezvolte”, a scris Blinken pe Twitter.

16:28Locuitorii Kievului spun că sunt „foarte fericiți” de rebeliunea condusă de grupul Wagner în Rusia, sperând că aceasta va slăbi trupele ruse din Ucraina și va duce la consolidarea contraofensivei Kievului și în cele din urmă chiar la câștigarea războiului, relatează AFP.

16:10 Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat sâmbătă că își trimite oamenii în „zonele de tensiune”, în timp ce Rusia se confruntă cu o rebeliune armată din partea grupării paramilitare Wagner, în special la Rostov, în sudul țării, relatează AFP.

16:06 Armata rusă anunţă sâmbătă că a respins mai multe atacuri ale forţelor ucrainene în sudul şi estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, în timp ce Moscova se confruntă cu o rebeliune Wagner în Rusia, relatează AFP și news.ro. Ministerul rus al Apărării precizează că nouă asalturi ucrainene au fost respinse în regiunea Doneţk (est) şi unul în Zaporojie (sud). Aceste informaţii nu pot fi verificate din surse independente, precizează AFP.

15:57Putin lucrează normal la Kremlin, a declarat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, pentru agenția de presă de stat RIA Novosti, după ce forțele Wagner au afirmat că au capturat instalații militare în sudul Rusiei, transmit AFP și Al Jazeera.

Încercarea de a declanșa un război civil a eșuat, susține șeful spionilor ruși

15:31Serghei Narîșkin, Director al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, a declarat sâmbătă că este clar că ceea ce el a numit o încercare de a destabiliza societatea și de a declanșa un război civil fratricid a eșuat, a informat agenția de presă TASS, potrivit Reuters.

15:20Imaginile tancurilor de pe străzile Moscovei amintesc de ultimele luni ale Uniunii Sovietice din 1991, scrie The Guardian într-o analiză care subliniază că Vladimir Putin pare mai slab ca oricând de când a devenit președinte în 2000.

14:30Autoritățile din regiunea rusă Lipețk, la 420 km sud de Moscova, au cerut sâmbătă oamenilor să rămână acasă în contextul unei rebeliuni armate declanșate de grupul paramilitar Wagner, relatează AFP.

„Pentru a asigura ordinea și siguranța cetățenilor din regiunea Lipețk, sediul operațional (regional) face apel la rezidenți să nu părăsească locuințele decât dacă este necesar și să se abțină de la a călători cu un vehicul privat”, potrivit contului Telegram al autoritătilor din regiune.

14:23Elicopterele armatei ruse au deschis focul sâmbătă asupra unui convoi militar de mercenari Wagner, pe autostrada M4, lângă orașul Voronej, a declarat un martor Reuters.

14:01Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a îndemnat sâmbătă comunitatea internațională să „renunțe la falsa neutralitate” față de Rusia și să furnizeze Kievului toate armele de care are nevoie pentru a împinge forțele Moscovei afară de pe teritoriul ucrainean, transmite Reuters.

13:43Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că „slăbiciunea Rusiei este evidentă” și că, cu cât Moscova își menține mai mult timp trupele și mercenarii în Ucraina, cu atât mai mult haos va invita la el acasă, transmite Reuters.

Zaharova îndeamnă la unitate

12:59Ministerul rus de Externe a lansat un apel la unitate pentru a preveni potențiala amenințare a „conflictului civil”, scrie CNN.

„Avem un singur comandant suprem [Vladimir Putin]. Nu doi, nu trei. Unul singur. Și i-a îndemnat pe toți să se unească”, a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova într-o postare pe Telegram.

„Inamicul așteaptă doar conflictul nostru civil”, a adăugat ea.

Zaharova i-a îndemnat pe oamenii din Rusia să se unească în ciuda opiniilor lor diferite.

„În spatele vostru sunt copiii, femeile, părinții voștri! În spatele vostru se află țara. În spatele vostru este tot ceea ce apărați cu armele în mâini. În spatele vostru sunt mormintele celor care nu s-au cruțat. Voi sunteți generațiile viitoare. Rezistați și nu cedați.”

Zaharova și-a încheiat mesajul îndemnându-i pe ruși să rămână puternici.

„Astăzi suntem cu toții ispitiți, puterea noastră este pusă la încercare. Nu cedați! Împreună cu președintele! Dumnezeu să ne păzească!”, a adăugat ea.

12:46Președintele Klaus Iohannis a reacționat la situația din Rusia, precizând că „autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluțiile evenimentelor” din Rusia.

„Sunt permanent informat cu privire la evoluțiile înregistrate. Suntem în contact permanent cu Aliații”, a scris Iohannis pe Twitter.

12:39 Estonia şi-a consolidat securitatea la frontiera cu Rusia, a anunţat sâmbătă premierul eston Kaja Kallas, relatează AFP și news.ro.

Şefa Guvernului e cere estonilor să nu se ducă în zona de forntieră.

12:19Premierul italian Giorgia Meloni a declarat sâmbătă că rebeliunea șefului mercenarilor Evgheni Prigojin arată că invazia Rusiei în Ucraina se întoarce împotriva președintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Meloni „urmărește îndeaproape evenimentele care se desfășoară în Rusia, care arată cum agresiunea sa împotriva Ucrainei provoacă instabilitate în cadrul Federației Ruse”, a precizat biroul de presă al lui premierului italian într-un comunicat.

De ce a preluat Prigojin controlul asupra comandamentului militar din Rostov

12:15Rebeliunea lui Prigojin trebuie să fie „foarte enervantă” pentru președintele Vladimir Putin și deschide noi oportunități pentru contraofensivă ucraineană, a declarat William Taylor, fost ambasador al SUA în Ucraina, pentru CNN, citat de The Moscow Times.

11:48De ce a ales Prigojin orașul Rostov pe Don și ce implicații ar putea avea în cazul războiului din Ucraina

11:29 Guvernul cancelarului german Olaf Scholz urmărește îndeaproape situația din Rusia, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al biroului de presă al executivului de la Berlin, transmite Reuters.

11:18 Rebeliunea lui Prigojin, apel la declanșarea unui război civil armat, susține FSB, care cere mercenarilor să îl rețină pe liderul lor

10:48Cel puțin trei persoane au fost ucise sâmbătă după ce Rusia a declanșat cel mai recent atac aerian asupra Ucrainei în timpul nopții, au declarat oficialii de la Kiev, potrivit The Guardian.

Apărarea aeriană ucraineană a doborât peste 20 de rachete în jurul capitalei. Cu toate acestea, trei persoane au murit din cauza unor resturi care au lovit o clădire, iar aproximativ zece au fost rănite, operațiunile de salvare fiind în curs de desfășurare, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ihor Klymenko.

Rachetele rusești au vizat cel puțin cinci regiuni din Ucraina. Oficialii din regiunea sud-estică Dnipropetrovsk au declarat că opt persoane au fost rănite – dintre care doi copii – și că mai multe clădiri au fost distruse.

Guvernatorul Serhiy Lysak a declarat că apărarea aeriană a distrus nouă rachete și trei drone, dar că au fost lovite clădiri rezidențiale din capitala regională Dnipro și un obiect de infrastructură. Au fost raportate explozii în alte orașe, dar nu au fost indicate victime sau pagube.

Ucraina, atactă din nou cu rachete rusești

10:28 Forțele aeriene ucrainene au declarat sâmbătă că au distrus 41 de rachete de croazieră rusești în timpul ultimului atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei, transmite Reuters.

10:26 Președintele rus Vladimir Putin a declarat că o revolta armată a mercenarilor Wagner este o trădare și că oricine a întors armele împotriva armatei ruse va fi pedepsit.

În timpul unui discurs televizat, Putin a declarat că va face totul pentru a proteja Rusia și că vor fi luate „măsuri decisive” pentru a stabiliza situația din Rostov pe Don, un oraș din sudul țării, unde șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că forțele sale au preluat controlul asupra tuturor instalațiilor militare.

10:00Armata ucraineană a declarat că urmărește conflictul intern de la Moscova, după ce șeful grupului de mercenari Wagner a acuzat forțele armate ale Rusiei că a atacat una dintre bazele sale din interiorul Ucrainei, potrivit Al Jazeera.

„Urmărim”, a scris pe Twitter ministerul ucrainean al apărării la începutul zilei de sâmbătă, în timp ce șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kirilo Budanov, a declarat că facțiunile rusești rivale au început să se „mănânce între ele pentru putere și bani”.

09:56Compania rusă Gazprom a anunțat că va livra sâmbătă 41,3 milioane de metri cubi de gaze către Europa via Ucraina, transmite Reuters.

09:045 Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a descris sâmbătă acțiunile liderului mercenarilor ruși Evgheni Prigojin ca fiind o „operațiune antiteroristă” și a declarat că „totul este abia la început în Rusia”.

„Fractura dintre elite este prea evidentă. A fi de acord și a pretinde că totul este rezolvat nu va funcționa”, a scris Podoliak pe Twitter.

„Cineva trebuie să piardă cu siguranță: fie Prigojin… fie colectivul ‘anti-Prigojin'”, a adăugat el.

„Totul este abia la început în Rusia”.

Lovitură de stat în Rusia?

09:00Lovitură de stat în Rusia? Prigojin, acuzat de rebeliune armată, le cere lui Șoigu și Gherasimov să vină în Rostov / Măsuri extraordinare la Moscova

04:07Fragmente de dronă au lovit o parcare din centrul Kievului sâmbătă dimineață, iar serviciile de urgență au fost trimise la fața locului, a declarat primarul Vitali Klicko pe Telegram. În toată Ucraina au sunt sâmbătă dimineață alertele aeriene timp de mai bine de o oră și au fost raportate explozii la Harkov, Dnipro, precum și alte orașe.

04:00Evgheni Prigojin l-a acuzat pe șeful de stat major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, că a ordonat un atac aerian asupra coloanelor Wagner care intră în Rostov „în mijlocul mașinilor civile”, relatează CNN.

„Șeful Statului Major General tocmai a dat ordin să ridice avioanele și să deschidă focul asupra coloanelor care se mișcă printre vehiculele și camioanele civile”, a spus Prigojin. „Nu-i pasă pe cine ucide. Ei și-au ucis civilii de un an și jumătate în loc să lupte cu inamicul.”

Prigojin i-a lăudat pe piloții ruși pentru că „refuză să execute aceste ordine criminale”.

01:59Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă dimineața că Kievul concentrează mai multe brigăzi pentru o ofensivă în direcția Bahmut, profitând de „provocarea” șefului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, relatează CNN.

01:30 Securitatea a fost intensificată vineri seara la clădirile guvernamentale, la facilitățile de transport și în alte locații cheie din Moscova, a informat agenția de știri de stat TASS, citând o sursă de la un serviciu de securitate, relatează Reuters.

01:14Conflictul din Ucraina i-a permis șefului imprevizibil al grupării paramilitare Wagner să se impună ca un jucător de top în Rusia. Dar făcând apel la o revoltă împotriva statului major, Evgheni Prigojin a trecut Rubiconul, scrie AFP, făcând referire la declanșarea unui război civil. Cine este Evgheni Prigojin și cum a ajuns de la fost deținut la a face apel la revoltă militară în Rusia

00:48Armata ucraineană a declarat vineri că „observă” lupta dintre liderul grupării paramilitare ruse Wagner și înaltul comandament rus, după ce primul l-a acuzat pe al doilea de lovituri mortale asupra bazelor sale, relatează AFP.

„Observăm”, a postat pe Twitter Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kirilo Budanov, crede că facțiunile ruse rivale au început „să se devoreze reciproc pentru putere și bani”.

00:40Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon” de presa rusă, face apel la luptătorii Wagner să „asculte de Comandantul Suprem”.

„Suntem același sânge, suntem războinici, inamicul așteaptă ca situația politică internă din țară să se înrăutățească”.

00:35 Imagini cu blindate în mișcare în apropiere de Duma de Stat din Moscova:

00:28Serviciul Federal de Securitate (FSB) îndeamnă luptătorii grupului Wagner să nu dea curs ordinelor criminale și trădătoare ale lui Prigojin, ci să ia măsuri ca acesta să fie arestat, potrivit Ifax, scrie Reuters.

Potrivit FSB, comentariile liderului Wagner sunt un apel pentru începerea unui conflict armat civil în Rusia

00:22Mișcări de trupe în Rusia, potrivit Nexta care relatează că autoritățile din Moscova sunt în alertă, iar pe drumul principal de la Rostov-pe-Don la Moscova au fost instalate filtre.

În același timp, autoritățile ruse ar fi demarat o percheziție la centrul grupării de mercenari Wagner din Sankt Petersburg.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

–––––-

Evenimentele de vineri privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro