LIVETEXT HotNews.ro priveste protestele sindicale in oglinda televiziunilor
„Televiziunea detine un monopol de facto asupra modelarii creierelor unei parti foarte importante a populatiei. Imaginea ne poate face sa vedem si sa credem in existenta a ceea ce ne arata. Televiziunea care se pretinde un instrument de inregistrare si redare a realitatii se transforma intr-un instrument de creare a ei. Astfel, televiziunea poate, paradoxal, sa ascunda aratand altceva decat ceea ce ar trebui sa arate daca ar fi cu adevarat preocupata de ceea ce pretinde ca face: adica sa informeze”(Pierre Bourdieu). „Ziua marelui protest” este numita de catre televiziunile de stiri manifestatia sindicala de astazi. Vor reusi televiziunile de stiri din Romania sa oglindeasca corect realitatea din Piata Victoriei sau vor incerca sa creeze o noua realitate?
Urmareste o cronica TV realizata LIVETEXT de Vlad Mixich
- „Mitingul saraciei” scrie Realitatea TV pe ecran. Intre timp, oamenii adunati in Piata Victoriei sunt filmati topaind pe Dansul Pinguinilor, melodie in voga la nuntile romanilor. Sindicaliste mamoase, sindicaliste ispititoare, sindicaliste juvenile zambesc in timp ce danseaza. Pe fundal, la Realitatea TV un lider sindical cere pe un ton disperat „greva generala”. Oamenii au inceput sa plece, imaginile prezentand Piata Victoriei aproape goala. E ora 13.35 si Cristina Sincai (Realitatea TV) anunta ca Piata Victoriei este eliberata. „Ziua marelui protest” s-a incheiat la termenul legal, dar va continua cu siguranta pe ecrane.
- Imagini televizate din Piata Victoriei: un miel se zbate in bratele unui sindicalist, o cruce pe care este scris numele lui Traian Basescu si data „dec. 2010”, cateva doamne cu sapca de sindicalist dormiteaza obosite cu mana la falca, doi copii isi flutura steguletele sub pancarte mari pe care, sub fotografia lui Traian Basescu, este scris BESTIA. Cu un papion visiniu in dotare, cantaretul-vedeta CRBL urca pe scena si incepe cantarea: „Buna ziua Romania. Cine e de acord cu mine sa ridice mainileeeee!”. Pancartele cu „Jos PDL, Jos TIRANUL” se leagana pe ritmuri pop-dance. A inceput distractiaaaaaa!
- Zeci de mii de oameni sunt in Piata Victoriei, informeaza corect Realitatea TV in jurnalul de la ora 13.00, ora de final anuntata a protestului. Antena 3 comunica un numar de peste 40.000 de participanti la manifestatie (informatie primita de la sindicate). Intre timp reporterul din teren al Realitatii TV avanseaza cifra de 50.000 de participanti. Nu se spune prin ce modalitati au numarat reporterii din teren zecile de mii de manifestanti. Deocamdata singura cifra oficiala este cea avansata de catre Jandarmerie: peste 20.000.
- Un moment „extrem de tensionat” este transmis in direct la Antena 3: Alessandra Stoicescu sare in apararea lui Marcel Hoara, trimis permanent al democrat-liberalilor la „televiziunile mogulilor”. Conform relatarilor Antenei 3 (imaginile absenteaza) Hoara a fost apostrofat de catre manifestanti. Alessandra Stoicescu cere „respect pentru un… om”. Antena 3 imparte ecranul in 4 cadrane: o imagine de ansamblu luata din Piata Victoriei care omite capatul dinspre blv. Titulescu, o portiune din care manifestantii lipsesc. Un alt cadran prezinta o trupa de jandarmi in asteptare, iar cel de-al treilea ofera imagini din mijlocul multimii. In coltul din stanga sus invitatii Antenei 3 se declara surprinsi de ostilitatea manifestantilor la adresa lui Marcel Hoara, reprezentant al puterii.
Pe fondul scandarilor „DE-MI-SIA” se face trimitere la Revolutia din 1989 a carei cauza ar fi fost, printre altele, concentrarea puterii in mainile unui singur om. Acelasi fenomen pare a se repeta astazi pe ecranul Antenei 3.
- Ce se intampla pe celelalte televiziuni din Romania? TVR 1, singura televiziune receptionata in orice colt al tarii, transmite imagini cu trei fleici rumenindu-se pe gratar. E vorba despre un documentar de calatorie. Pe ProTV curge „Tanar si nelinistit”, singurul serial din lume cu mai multe episoade decat numarul sindicalistilor din Piata Victoriei. Pe NationalTV se vand cutite performante pentru macelari, program potential periculos in aceasta zi (aviz CNA-ului). La OTV vorbeste Ben din Deva, in cadrul unei editii speciale „pentru cei care nu pot ajunge la miting si vor sa-si faca vocea auzita”. Oare Elodia e si ea in Piata?
- Eternul invitat al televiziunilor de stiri, Mugur Ciuvica, afirma pentru Antena 3: „Oamenii sunt in pragul mortii de foame”. O alta atitudine de neinteles a televiziunilor de stiri este calitatea de invitat permanent acordata unor persoane cu dificultati de exprimare. Cele doua televiziuni de stiri prezinta imagini cu abundenta de caricaturi si lozinci care il iau la tinta pe Traian Basescu si Emil Boc. Unul dintre zecile de mii de manifestanti a lesinat si echipajul Ambulantei intervine prompt. Ambele televiziuni prezinta imagini cu interventia medicilor, in timp ce din studio se aud remarcile moderatorilor: „Situatie destul de tensionata aici, speram ca totul sa se incheie pasnic”. Cu blandete apare din nou pauza de publicitate.
- Realitatea TV renunta la titlurile bombastice si se concentreaza in sfarsit asupra transmiterii informatiei: „Zeci de mii de oameni in strada”. Antena 3 insista cu urmatorul titlu: ” Piata Saraciei Nr.15-25%”. De neinteles este de ce ambele televiziuni de stiri si-au instalat studiourile foarte aproape de protestatari, facand dificila o transmisiune audibila. Scandarile sindicalistilor, fluierele si discursurile liderilor de sindicat se aud la fel de bine, uneori chiar mai bine, decat discutiile dintre invitati.
- Atat Realitatea TV, cat si Antena 3 isi intrerup discutiile pentru a transmite discursul lui Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa: „Astazi ni se cere un nou sacrificiu. Raspunsul nostru este un NU hotarat. Nu acestor guvernanti. Ne-au cerut sa fim solidari. Sa le cerem sa fie solidari cu noi si sa-si dea demisia. Demisia! Este anormal sa ne ceara acum sa dam din salariul nostru pentru incompetenta lor, pentru furturile lor, pentru proasta gestiunea pe care au facut-o pana acum”. Liderul sindical scandeaza de doua ori in microfon: „DE-MI-SIA! DE-MI-SIA!”. In scurt timp, Realitatea si Antena 3 introduc aproape simultan o pauza publicitara.
- „Ii desfid pe politicienii care arunca pe tapet tema schimbarii Guvernului. Sa vorbim acum despre variante de Guvern este o chestiune prematura”, afirma la Realitatea TV Robert Turcescu, directorul interimar al TVR propus de PDL. Prezent in studioul Realitatii din Piata Victoriei, Petru Dandea, vicepresedintele Cartel Alfa, afirma: „Noi spunem acum sa plece Boc daca nu are solutii. Sa vina cu niste solutii realiste de redresare economica si nu avem nicio problema. E clar ca ceea ce propune actualul Executiv nu poate fi o solutie de relansare a economiei”. Pe fondul acestor discutii, imaginile din Piata se succed: pancarta albastra cu „Noi vrem respect” (fosila a campaniei Realitatea care a precedat alegerile prezidentiale din toamna 2009), mersul leganat al unui politist cu statura de Terminator (barba alba, ochelari de soare), figuri de sindicalisti cu fluiere in dotare apoi, in fine, imagini filmate din elicopter care descopera o multime colorata pestrit, aproape carnavalesca. „DISPERATI DE SARACIE” este titlul Realitatii TV.
- Antena 3 filmeaza din elicopter multimea din Piata Victoriei. Imaginea reda corect gradul de ocupare al Pietei Victoriei. Jandarmeria apreciaza (conform Realitatea TV) ca in prezent in piata se afla 30.000 de oameni. Aproximativ 60-70% din patrulaterul delimitat de cladirea Guvernului si Muzeul Antipa este ocupat de protestatari.
- Realitatea TV a inceput transmisiunile din Piata Victoriei in jurul orei 09.30 titrand cu majuscule „ROMANIA IN STRADA”. Sindicatele au estimat o participare de 60.000 de oameni, cifra care reprezinta aproximativ 0,3% din populatia Romaniei.