Sari direct la conținut

LIVETEXT VIDEO Viscolul și vântul puternic creează probleme în țară / Circulația rutieră a fost afectată în mai multe județe și este închisă pe toate drumurile naționale din Buzău, Brăila, Ialomița și Tulcea/ Mai multe trenuri regio au fost anulate sau sunt blocate

HotNews.ro
circulatie in conditii de iarna, Foto: Politia Romana
circulatie in conditii de iarna, Foto: Politia Romana

Traficul rutier a început să fie afectat de precipitații, viscol și vântul puternic care dărâmă copaci pe partea carosabilă. De asemenea, cursurile vor fi suspendate joi în școlile din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, din cauza viscolului și a vântului puternic, fiind anunțat cod roșu de vreme rea, a anunțat Ministerul Educației. Toate porturile din Constanța și-au suspendat activitatea, iar CFR a anunțat că mai multe trenuri regio au fost anulate.

UPDATE 18 județe din Muntenia, Moldova și Dobrogea sunt joi de la ora 8.00 sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, iar alte patru sub cod galben. Potrivit meteorologilor, rămân sub avertizare cod portocaliu județele Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.

UPDATETrei trenuri de călători au fost blocate pe raza judeţului Brăila din cauza ruperii de către vânt a firelor de tensiune şi a pantografului

Sute de oameni au rămas blocați în mașini și în trenuri din cauza zăpezii și a viscolului puternic din județ. Tot din cauza vântului puternic mai multe rețele electrice au fost rupte, lăsând 70 de localități fără curent.

UPDATE Începând cu orele 05:30 se închide circulației rutiere și tronsonul Cernavodă (km 160) – Constanța (km 212) al Autostrăzii A2, din cauza viscolului

UPDATE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Bulgaria, autoritățile nu mai permit accesul traficului greu dinspre România către Bulgaria, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse.

UPDATE Circulaţia rutieră a fost închisă pe Autostrada Bucureşti – Constanţa din cauza vremii nefavorabile, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

UPDATECentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române că la nivelul județelor Buzău, Brăila, Ialomița și Tulcea, Comitetetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, au decis ca în perioada codului rosu, intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naționale si judetene sa fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de interventie.

UPDATE Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri seara, atenționări cod roșu de viscol pentru patru județe din țară, valabile până joi dimineața.

Potrivit ANM, zonele înalte ale județelor Suceava și Neamț sunt vizate de codul roșu de viscol până joi dimineața, la ora 5.00. Se vor semnala viscol și vânt cu rafale de 140 – 170 km/h. De asemenea, la altitudini de peste 1.800 de metri, în județele Caraş-Severin și Hunedoara va fi viscol puternic, vânt cu rafale de 140 – 170 km/h și zăpadă spulberată. Atenționarea este valabilă până joi dimineața, la ora 4.00.

UPDATEPrimarul Gabriela Firea a anunțat că, potrivit ultimelor informații meteo pe care le-a primit, în Sectoarele 4 și 5 stratul de zăpadă va ajunge la 20 de centimetri și în nordul Capitalei, stratul va fi de 7 centimetri. În acest sens, edilul a luat legătura cu primarii și societățile de dezăpezire.

UPDATE Locuitorii din nouă localităţi din judeţul Constanţa au rămas fără electricitate, miercuri noapte, E-Distribuţie Dobrogea informând că, din cauza vântului puternic, au fost afectate şase linii electrice aeriene de medie tensiune.

UPDATE Un autocamion încărcat cu baloţi de folie cu bule a fost răsturnat de vânt miercuri seara pe DJ 203I, între localităţile buzoiene Cotorca şi Pogoanele.

UPDATE 17 localităţi din judeţul Ialomiţa, cu 11.394 de abonaţi, au rămas miercuri seara fără curent electric, nouă linii de tensiune fiind afectate de vântul puternic, informează Biroul de presă al ISU Ialomiţa.

UPDATEAcoperișul unei ferme de oi din Râmnicu Sărat, județul Buzău, s-a prăbușit, miercuri seara, peste 150 de animale

UPDATE Mii de oameni au rămas fără curent electric, miercuri seara, în județele Brăila și Galați, din cauza vântului puternic care a distrus rețelele.

În Galați cele mai mari probleme sunt în nordul județului, la ora transmiterii acestei știri fiind aproximativ 2000 de gălățeni (din localitățile Barcea, Drăgănești și Malul Alb) afectați de penele de curent.

În județul Brăila ninsoarea și viscolul au lăsat opt localități în întuneric(Galbenu, Drogu, Pântecani, Zamfirești, Jirlău, Tufești, Vișani și Plăsoiu). Cinci mii de oameni așteaptă intervenția echipelor de la compania electrică.

UPDATE În Buzău, femeile însărcinate, bolnavii dependenți de oxigen și cei care fac dializă au fost duși la Spitalul Județean, miercuri seara, ca măsură de prevenție, pe perioada în care județul este sub cod roșu de vânt și viscol.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Buzău, până miercuri seara au ajuns la unitatea medicală un număr de 11 pacienți cu grad de risc, ce necesita monitorizare.

UPDATE Acoperișul unui bloc a căzut pe două mașini din cartierul Visoi, orașul Câmpulung. Nu au fost înregistrate victime, însă acoperișul de aproximativ 50 de metri pătrați a avariat două mașini. De asemenea, tot în Câmpulung, pompierii intervin pentru a da jos un alt acoperiș care să să cadă și un panou publicitar în pericol de prăbușire.

ISU Suceava a transmis, miercuri seara, că tronsonul de cale ferată Grădiniță-Coșna este blocat din cauza copacilor căzuți pe șine.

„Trebuie să treacă două trenuri Interregio. Circulația e închisă. S-a contactat Ocolul Silvic și Primăria Coșna să intervină pentru ridicarea arborilor”, transmite ISU Suceava.

Joi, la ora 06:00, după mai mult de 12 ore de cod portocaliu și roșu, situația rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România este următoarea, potrivit CNAIR:

Drumuri închise circulației:

1. A A2 Bucuresti – Constanța (km 12+500 – km 212+000)

2. DN 10 Buzau – Siriu (km 2+100 – km 94+760)

3. DN 12C Lacu Rosu (km 5+000 – km 32+000)

4. DN 13B Praid – Borzont (km 3+000 – km 33+000)

5. DN 1A Valenii de Munte/Ph – limita jud. Brasov (km 115+000 – km 160+600)

6. DN 1B Mizil – Ulmeni (km 47+245 – km 71+698)

7. DN 1D Ciorani – Urziceni (km 27+000 – km 42+330)

8. DN 2 Cotorca – Focsani (km 56+580 – km 180+220)

9. DN 21 Braila – Calarasi (km 1+000 – km 130+000)

10. DN 21A Tandarei – Baraganul (km 0+000 – km 23+363)

11. DN 22 Râmnicu. Sărat – Ovidiu (km 0+000 – km 287+456)

12. DN 22A Cataloi – Topolog (km 0+000 – km 66+603)

13. DN 22B Braila-Galati (km 2+200 – km 11+645)

14. DN 22D Macin – Caugagia (km 0+000 – km 81+325)

15. DN 22E Garvan – I.C. Bratianu (km 0+000 – km 14+200) 1

16. DN 22F Horia – Nalbant (km 0+000 – km 13+900)

17. DN 22H Babadag (km 0+000 – km 1+590)

18. DN 23 Braila – Focsani (km 5+025 – km 83+450)

19. DN 23B Maicanesti – Ciorasti (km 4+000 – km 15+000)

20 DN 24D Grivita – Vanatori (km 9+000 – km 84+000)

21. DN 2A Harsova – Ovidiu (km 127+000 – km 196+200)

22. DN 2B Spataru – Braila (km 0+000 – km 125+571)

23. DN 2C Costesti – Slobozia (km 0+000 – km 79+400)

24. DN 3 Fundulea – Cuza Voda (km 31+000 – km 110+000)

25. DN 3A Lehliu – Fetesti (km 0+000 – km 79+826)

26. DN 3B Fetesti – Vladeni (km 45+800 – km 96+732)

27. DN 72A Cetateni/jud. Arges (km 49+900 – km 51+100)

28. DN 73 Campulung – Valea Urdii (km 57+000 – km 92+000)

29. DN 31 Cuza Voda – Oltenita (km 0+000 – km 59+200)

Drumuri cu restricții de tonaj de 3,5 tone: DN 25 Hanu Conachi – Sendreni (km 33+000 – km 68+000)

Drumuri cu restricții de tonaj de 7,5 tone: DN 22A Harsova – Saraiu (km 66+600 – km 85+595), DN 22C Cernavoda – Murfatlar (km 0+000 – km 42+740), DN 3 Ostrov – Murfatlar (km 128+800 – km 242+800), DN 38 Agigea – Negru Voda (km 0+000 – km 53+817)

În județul Constanța, din cauza vântului puternic, toate porturile și-au suspendat activitatea.

Poliția atenționează că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu și roșu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

CFR a anunțat că mai multe trenuri regio au fost anulate ca urmare a avertizărilor de cod roșu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie de viscol puternic, rafale de vânt și vizibilitate redusă.

Astfel, în intervalul orar 22.00 (05.02.2020) – 08.00 (06.02.2020) vor fi anulate următoarele trenuri regio:

în 5 februarie 2020

8655 Constanţa – Tulcea Oraş

8397 Constanţa – Mangalia

joi, 6 februarie 2020

8652 Tulcea Oraş – Medgidia

8380 Mangalia – Constanţa

8381 Constanţa – Mangalia

8384 Mangalia – Constanţa

8385 Constanţa – Mangalia

8388 Mangalia – Constanţa

8343 Călăraşi Sud – Ciulniţa – Constanţa va fi limitat pe ruta Călăraşi Sud – Ciulniţa

8012 Feteşti – Bucureşti Obor

8031 Feteşti – Constanţa

8001 Bucureşti Nord – Constanţa

8002 Constanţa – Bucureşti Nord

8581 Slobozia Veche – Ciulniţa

8580 Ciulniţa – Slobozia Veche

8653 Medgidia – Tulcea Oraş

8654 Tulcea Oraş – Constanţa

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro