Sari direct la conținut

Liviu Dragnea, dupa ce un deputat spune ca a fost batut de PSD-istul Badalau: Nu mi s-a parut violent / Asteptam finalul anchetei, atunci o sa luam masuri

HotNews.ro
Liviu Dragnea in port popular, Foto: Captura Digi 24
Liviu Dragnea in port popular, Foto: Captura Digi 24

Liviu Dragnea a declarat luni ca nu i s-a parut ca presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, ar avea o fire violenta si a precizat ca asteapta finalul anchetei declansate de politie dupa ce liberalul Marin Anton a afirmat ca a fost batut de Badalau la o nunta, in week-endul trecut.

„Dl Badalau spune ceva, dl. Anton spune altceva. E o ancheta in desasurare. Cand ancheta va spune care dintre ei are dreptate, atunci o sa luam o masura”, a comentat Dragnea incidentul.

Seful PSD a precizat ca nu i s-a parut ca Niculae Badalau ar fi „violent” si, daca incidentul se confirma, „ar fi o surpriza pentru mine”. „Am decis sa asteptam sa se finalizeze aceasta ancheta”, a adaugat el.

Intrebat de ce PSD nu s-a pronuntat pana acum in privinta celuilalt incident violent de saptamana trecuta, cand sociologul Mirel Palada l-a lovit pe senatorul USR Mihai Gotiu, Liviu Dragnea a declarat ca a auzit despre o initiativa a USR privind adoptarea unei declaratii pentru non-violenta in politica, atat verbala cat si fizica”.

„O sustin in totalitate. Am fost intotdeauna impotriva acestor excese, si fizice si verbale”, a adaugat Dragnea.

Acesta s-a referit la o initiativa a senatorului USR Vlad Alexandrescu care să condamne violenţa în politică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro