Liviu Dragnea, Klaus Iohannis si constitutia
Liviu Dragnea şi Călin Popescu–Tăriceanu par să fie investiţi de istorie şi de vocaţia lor intelectuală cu misiunea de gardieni ai constituţiei şi ai legilor acestei ţări. Toţi cei care sunt atacaţi, mişeleşte, de organele DNA, toţi cei care privesc cu speranţă la un viitor mai bun găsesc în aceşti bravi oameni de stat o pavăză gata să îi ocrotească. Noul/vechiul USL îşi regăseşte entuziasmul originar: “ Dreptate până la capăt!”.
Un obstacol s-a ivit, ieri, în acest drum care ar fi trebuit să se încheie cu întronarea ( probabilă) a domnului Liviu Dragnea ca premier. Preşedintele Republicii a anunţat că , prin aplicarea unor criterii de integritate evidente, va refuza desemnarea în postura de premier a unui politician urmărit penal sau condamnat. Claritatea declaraţiei a trezit, în mod previzibil, zelul hermeneutic al domnului Dragnea. Fără a ezita, domnia sa a oferit un verdict definitiv. Preşedintele Republicii a încălcat grav constituţia. În sprijinul său a intervenit şi Victor Ponta. Solidaritatea din cadrul PSD era, astfel, restabilită. Cât despre Preşedintele Senatului, opinia sa se îndreaptă în aceeaşi direcţie.
O controversă politică devine o controversă constituţională. Dincolo de expresivitatea involuntară care însoţeşte dezbaterile autohtone, confruntarea de ieri merită reţinută, ca un semn al tensiunilor acumulate. Miza acestei înfruntări este, ca şi în cazul înfruntării de acum câţiva ani dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, definirea spaţiului de manevră de care dispune şeful de stat în momentul desemnării unui nou premier. Iar de soluţionarea acestei controverse depinde clarificarea naturii regimului nostru constituţional.
Un nou activism prezidenţial
În mod evident, Preşedintele Iohannis se îndreaptă, în ultima vreme, prudent dar clar, spre abandonarea rezervei în care se instalase pâna acum. Delimitarea, programatică, de stilul precedesorului său l-a obligat să opteze pentru poziţionarea discretă. Recentele gesturi , culminând cu cel de ieri, indică o schimbare de paradigmă, una care îl plasează, deloc paradoxal, în postura de activism prezidenţial refuzată anterior. Apelul la intrarea în politică adresat lui Dacian Cioloş , ( un apel care înseamnă şi apelul la transformarea PNL în vehicul de influenţă prezidenţială) creionează o abordare ce mizează pe extinderea propriei sale influenţe. Vidul provocat prin plecarea lui Vasile Blaga oferă ocazia de a muta, decisiv, în această direcţie.
În noua lectură pe care actele lui Preşedintelui Republicii o oferă, centralitatea Şefului de stat la nivelul executivului este reafirmată. Klaus Iohannis transmite un mesaj a cărui înţelegere este confirmată de vehemenţa reacţiilor USL. Procesul de constituire al Guvernului de după alegeri va fi unul în care opţiunile Preşedintelui vor fi formulate explicit, inclusiv prin refuzul propunerilor pe care le-ar înainta un nou USL victorios.
Preşedintele Republicii se află, prin aceste gesturi, în limitele pe care i le trasează constituţia. Momentul de după alegeri este poate singurul în care Preşedintele are prerogative clare de intervenţie în procesul politic. Modelul constituţional de la noi îi refuză posibilitatea revocării Premierului. Doar moţiunea de cenzură poate elimina acest potenţial rival- un scenariu dificil de pus în practică. Evenimentele de după tragedia de la “Colectiv” au permis Preşedintelui să -şi exercite această prerogativă cu deplină libertate: numirea lui Dacian Cioloş este efectul acestei acţiuni prezidenţiale.
De aici, insistenţa cu care şeful de stat înţelege să reafirme dreptul său de a opta, în baza unor criterii de integritate şi de eficienţă a guvernării. Încrederea prezidenţială este, în acest context stabilit de Klaus Iohannis, un criteriu imposibil de evitat, în acel moment. Preşedintele Republicii, în calitate de garant al unor valori constituţionale esenţiale, acţionează ca ultim filtru de selecţie.
Confruntarea de ieri nu este numai una retorică. Ea poate deveni, în ipoteza unei victorii clare a USL, un capăt de acuzare în vederea suspendării din funcţie. Refuzul de a accepta candidatul propus ar fi ocazia ideală spre a iniţia acest proces. Un proces care ar stabili, încă o dată, preeminenţa oligarhiei parlamentare de la noi.Suspendarea a incetat, o dată cu precedentele din 2007 şi 2012, să mai fie un act excepţional. Ea este, în practica actuală, metoda evidentă de eliminare a blocajului generat de rivalitatea dintre majoritate şi Preşdintele Republicii. Un USL dominant nu ar ezita să recurgă la această procedură.
INTERVIURILE HotNews.ro