Sari direct la conținut

Lovitură pe Wall Street: Bill Hwang, arhitectul imploziei Archegos Capital, a fost arestat

HotNews.ro
Bill Hwang, Foto: Captura video
Bill Hwang, Foto: Captura video

Procurorii federali din Statele Unite i-au arestat și pus sub acuzare pentru fraudă pe Bill Hwang, proprietarul Archegos Capital Management, și pe Patrick Halligan, fostul director financiar al biroului său de familie, relatează Reuters.

Cei doi au fost arestați la locuințele lor miercuri, fiind acuzați de înșelăciune, fraudă financiară și fraudă electronică, potrivit rechizitoriului depus miercuri de procurori la o instanță din New York.

Procurorii americani afirmă că Bill Hwang și fostul său angajat au conspirat să manipuleze prețul acțiunilor mai multor companii pentru a-și majora câștigurile și că planul acestora, care s-a bazat puternic pe îndatorare, a ajutat Archegos Capital, biroul de familie al lui Hwang, să își crească valoarea portofoliului de la 1,5 la 35 de miliarde de dolari într-un singur an.

Rechizitoriul întocmit de procurori afirmă că Hwang și Halligan „au corupt operațiunile și activitățile” biroului de familie pentru a manipula prețurile acțiunilor și că au mințit băncile și companiile de brokeraj care au făcut afaceri cu Archegos.

Bill Hwang, omul care a zguduit Wall Street din temelii

The New York Times amintește că prăbușirea Archegos Capital în luna martie a anului trecut a șocat Wall Street și a provocat pierderi importante unor bănci de top precum Credit Suisse, cea mai afectată instituție financiară de intrarea în insolvență a firmei lui Hwang.

Departamentul de Justiție de la Washington a anunțat în mai 2021 că a deschis o investigație privind implozia Archegos Capital, la anchetă participând de asemenea Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite și alte autorități de reglementare din SUA.

Reținerea lui Hwang și a fostului său director financiar reprezintă cea mai răsunătoare arestare pentru infracțiuni financiari făcută de autoritățile americane de ani de zile.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro