Sari direct la conținut

Lucian Bode, la Consiliul Național al PNL: „E disperare la PSD și USR, pentru că ştiu că preşedinţia României nu o vor câştiga niciodată”

HotNews.ro
Lucian Bode și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES
Lucian Bode și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a afirmat duminică despre Mircea Geoană, George Simion şi Elena Lasconi, fără a pronunţa numele celor trei, că aceştia se află în cursa electorală pentru preşedinţia României „pentru candidatul social-democraţilor, care dacă ajunge în turul doi trebuie să aibă un contracandidat comod”.

„Acel adversar comod nu este Nicolae Ciucă pentru că Nicolae Ciucă este singurul care îl poate învinge pe candidatul stângii”, a declarat Bode, în discursul ţinut în deschiderea Consiliului Naţional în cadrul căruia PNL urmează să valideze candidatura lui Nicolae Ciucă la preşedinţia României.

„Candidatul PSD are de dus o bătăile cu fostul preşedinte PSD, acum independent şi fostul lor copil de mingi pe stadioane, acum extremist. Pe spaţiul stângii, aşadar, e aglomeraţie mare. E prima dată în istorie când pe electoratul lor se bat mai mulţi PSD-işti, unul mai roşu ca celălalt. Pe spaţul de dreapta e Nicolae Ciucă şi cam atât. Mai e o doamnă nou venită, dar ea nu ştie încă în ce barcă se află, dacă e de dreapta, dacă să câştige voturile progresiştilor sau voturile suveraniştilor. De fapt, toţi trei fac jocul PSD şi lumea trebuie să ştie că ei sunt în luptă pentru candidatul social-democraţilor, care dacă ajunge în turul doi trebuie să aibă un contracandidat comod. Acel adversar comod nu este Nicolae Ciucă pentru că Nicolae Ciucă este singurul care îl poate învinge pe candidatul stângii. Cam aşa stau lucrurile şi indiciul cel mai bun este că toţi ne atacă pe noi”, a afirmat Lucian Bode, potrivit News.ro.

Bode a vorbit și despre „disperarea” adversarilor PNL din aceste alegeri.

„Adversarii noştri sunt foarte agitaţi şi asta denotă un singur lucru: disperare. La PSD se fac planuri pentru preluarea preşedinţiei partidului, pentru că ştiu că preşedinţia României nu o vor câştiga niciodată. La USR există aceeaşi logică şi vedem permanent cum tabăra celor care ne-au ameninţat de ani de zile şi care nu au trecut de 8% în ultimele alegeri îi sapă de pe acum groapa candidatei”, a adăugat sercetarul general al liberalilor.

El a făcut referire şi la guvernarea comună, la faptul că PNL a fost „ferm pe poziţii” corectând tentativele social-democraților de a atenta la cota unică, la Pilonul 2, la „pensiile românilor”, arătând că „pesediştii şi-au arătat năravul de prea multe ori şi nu mai pot fi crezuţi”.

Urmăriți LIVE desfășurarea Consiliului Național al PNL.

INTERVIURILE HotNews.ro