Lucrările la Planșeul Unirii încep săptămâna viitoare, anunță Daniel Băluță. „Sunt împărţite în patru zone” / „Urmează o perioadă extrem de dificilă de trei ani”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat luni că reparaţiile la planşeul Unirii vor începe din 10 iunie, după ce a primit autorizația de construire în ultima zi a mandatului lui Nicușor Dan la Primăria Generală. Edilul a explicat că lucrările, care costă 800 de milioane de lei, vor dura circa trei ani și vor fi împărţite în patru zone, ceea ce va duce la restricţii de trafic în centrul Capitalei timp de mai multe luni.
„Avem autorizaţia de construire pentru planşeul Unirii. A fost semnată în ultima zi de mandat de către primarul general, Nicuşor Dan, căruia i-am mulţumit pentru colaborare şi căruia i-am urat succes în cea mai înaltă funcţie publică, aceea de preşedinte al României”, a spus Daniel Băluţă, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.
„Autorizaţia era singurul document care ne lipsea. Acum însă avem toate documentele şi contractele semnate. Prin urmare, de săptămâna viitoare începem lucrările de refacere din temelii a planşeului Unirii pentru care am dat deja ordinul de începere. Mai exact, data de începere este 10 iunie”, a precizat primarul Sectorului 4.
Ce lucrări se vor face la Unirii
Edilul a prezentat şi câteva detalii tehnice din viitoarea lucrare.
„Conform autorizaţiei construire, lucrările de refacere din temelii a planşeului de beton vechi de aproape 100 de ani vor consta în: regenerarea spaţiilor publice din zona Piaţa Unirii, refacerea structurii cuvei râului Dâmboviţa, refacerea din temelii a planşeului Unirii denumit pod. Va avea în final o grosime stratul de beton de circa 1,4 metri”, a subliniat Daniel Băluţă.
Alte lucrări care vor avea loc sunt: refacerea reţelelor edilitare, semnalizare şi marcaje rutiere, sistematizări pe verticală, executarea unor drumuri temporare, executarea unor instalaţii de irigaţii, intervenţii temporare asupra fântânilor arteziene.
Lucrările, realizate în patru etape
Primarul Sectorului 4 a menţionat că lucrările vor fi împărţite în patru etape, respectiv în patru zone distincte.
- zona 1 – Porţiunea din faţa hanului lui Manuc,
- zona 2 – Porţiunea din parcul aflat în faţa magazinului Unirea,
- zona 3 – Porţiunea din zona fântânilor,
- zona 4 – Porţiunea dinspre pasajul Unirii.
„De săptămâna viitoare vom începe lucrările în zonele 1 şi 2. În zona parcului, în aşa-numită etapă 1, va fi organizarea de şantier în care vom avea utilajele şi materialele şi totodată vom începe lucrări efective. Imediat după începerea vacanţei de vară, intrăm şi în etapa 2, în faţa hanului lui Manuc. Concret, începem să spargem acolo. În această zonă pe perioada lucrărilor vor exista o serie de restricţii de trafic rutier”, a mai afirmat Băluţă.

Restricții de trafic timp de câteva luni
Edilul a anunţat că în cadrul acestor restricţii va fi închisă circulaţia pe o porţiune din Splaiul Independenţei.
„Se va crea un drum provizoriu cu trei benzi şi trotuar pe care îl vor folosi şoferii care vin de pe Bulevardul Corneliu Coposu, Bulevardul Magheru, Bulevardul Brătianu către Patriarhie. Cea mai importantă şi complicată veste pentru noi toţi este aceea că Splaiul independenţei se va închide între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Unirii. Autobuzele STB vor circula deviat pe traseele menţionate mai sus.
Se va circula în condiţii normale pe Splaiul Independenţei pe direcţia est-vest de la Piaţa Unirii spre Primăria Capitalei. Fluxul rutier de pe Calea Victorie va fi preluat de Bulevardul Naţiunile Unite, Bulevardul Libertăţii şi Bulevardul Unirii. Totodată suprafaţa parcului din faţa magazinului Unirea va fi împrejmuită. Pietonii nu vor mai putea să traverseze parcul, ci doar să-l înconjoare”, a mai transmis Daniel Băluţă.
El a precizat că restricţiile de circulaţie pentru zonele 1 şi 2 vor dura aproximativ şase luni.
„Este nevoie să intervenim și în ceea ce privește pasajul Unirii. Timpul estimat în care vom interveni și în aceasta direcție este în primăvară-vară anului 2026, atunci vom închide și Pasajul Unirii, după ce fazele de lucru despre care vorbim vor fi încheiate”, a adăugat Băluță.
Cât vor dura lucrările
„Urmează o perioadă de circa trei ani de zile. Pasajul, planșeul și aceste lucrări pentru tramvai – timpul estimat pentru realizarea lor este de trei ani de zile. Urmează o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți. Tocmai pentru că ne aflăm într-un moment extrem de dificil pentru România, avem inundații la Praid, vreau să ne gândim că acest disconfort nu se compară cu efortul de a pune în siguranță centrul capitalei și a evita o catastrofă precum cea de la Praid. Sunt convins că acesta va fi un model de bune-practici și pentru alte situații, nu doar din București, ci și din România”, a mai spus Daniel Băluță.
Scandalul de la Planșeul Unirii
În luna octombrie 2024, fostul primar al Capitalei, președintele Nicușor Dan, și primarul Sectorului 4 au fost în centrul unui conflict pe tema reabilitării Planșeului Unirii. Băluță a început lucrările, însă fără să aibă autorizațiile necesare de la Primăria Generală, a acuzat Nicușor Dan.
Primarul Daniel Băluță spunea că a început lucrările de refacere a planșeului Unirii în baza unei autorizații emise în regim de urgență de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Nicușor Dan a spus că nu a predat amplasamentul Primăriei Sectorului 4 și a mers la fața locului, însoțit de excavatoare, să demoleze gardurile puse de Sectorul 4 pentru organizarea de șantier.
Poliția Locală Sector 4 a făcut scut în fața excavatoarelor, pentru a împiedica demolarea. Doi angajați au reclamat că au fost răniți, iar Poliția a anunțat că a deschis dosar penal.
Într-un final, Nicușor Dan a reușit să demoleze gardurile, iar Băluță și-a retras echipa din șantier, la cererea fostului premier Marcel Ciolacu.
