Sari direct la conținut

Ludovic Orban, despre ședința informală a foștilor PDL-iști: Nu am participat la discuție. Blaga a vrut să aibă o discuție cu colegii săi mai apropiați

HotNews.ro
Ludovic Orban, despre ședința informală a foștilor PDL-iști: Nu am 
participat la discuție. Blaga a vrut să aibă o discuție cu colegii săi 
mai apropiați

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că a fost informat şi de acord cu întâlnirea de miercuri, de la sediul partidului între Vasile Blaga şi membrii fostului PDL, însă nu a participat pentru că probabil aceștia au vrut să discute chestiuni care țineau de istoria lor, scrie Mediafax.

„I-am salutat pe toți colegii mei de partid, am discutat cu colegii. În rest, fiind vorba de o discuție pe care a generat-o colegul meu, domnul Blaga, e o discuție la care are dreptul orice membru al PNL, sediul PNL e deschis la orice fel de discuții, dezbateri, între membrii PNL. Cum adică nu am participat? A fost o discuție pe care a vrut să o aibă domnul Blaga, care să ne aducem aminte că domnul Blaga a avut de suferit doi ani de zile, este un om care în momentul în care a început urmărirea penală împotriva sa – ca și în cazul meu – s-a retras din funcția de co-președinte, nu a mai candidat la Parlament, a făcut un pas în lateral, iar astăzi este achitat și probabil a vrut să aibă o discuție cu colegii săi mai apropiați. O chestiune, pe care încă o dată o repet, am fost informat, am fost de acord și orice fel de discuție are loc în sediul partidului între colegi, membri ai PNL, este binevenită”, a afirmat Ludovic Orban la sediul PNL din Modrogan.

Întrebat dacă l-ar deranja o repetare a unei întâlniri între Vasile Blaga și foștii pedeliști, Orban a răspuns: „Nu cred că se vor repeta”.

Acesta a spus că este posibil ca discuția dintre aceștia să fi fost una ca ține de istoria foștilor membri ai PDL, și că nu i-a fost solicitată prezența, dar nici nu a cerut să participe.

„Am discutat cu fiecare individual. Nici nu a fost vorba să particip eu în vreun fel la această discuție în care probabil au avut și chestiuni care țin de istoria lor, de ceea ce au făcut de-a lungul timpului împreună. Nu mi s-a solicitat prezența și nu am solicitat eu să fiu prezent la această întâlnire. Pe de altă parte, vă repet, am discutat cu toții”, a completat Ludovic Orban.

Referitor la întâlnirea cu fostul lider liberal Crin Antonescu, de săptămâna trecută, Ludovic Orban a susţinut că nu poate dezvălui ce au vorbit între patru ochi, însă dacă vrea să se implice mai mult în viaţa politică a PNL se va implica, fără invitaţie specială.

„Nu o să vă dezvălui ceea ce discut cu un vechi prieten în discuții între patru ochi. Dacă are ceva de spus domnul Antonescu, spune domnul Antonescu. În ceea ce mă privește îl cunosc pe domnul Antonescu de o bună bucată de vreme, am fost alături în majoritatea bătăliilor, și ca atare este un om cu care îmi face plăcere să vorbesc. Nu i-am cerut (să se implice în viaţa PNL – n.r.) pentru că știu că domnul Antonescu de fiecare dată se implică atât cât dorește domnia sa și cum simte că poate să fie util PNL. Nu are nevoie domnul Antonescu de invitații speciale, dacă domnul Antonescu simte nevoia de a face ceva, face”, a mai adăugat Orban.

Preşedintele PNL Ludovic Orban s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu foştii lideri liberali Vasile Blaga şi Crin Antonescu, întrevederea fiind confirmată de toate părţile implicate. Discuţiile ar fi vizat şi posibilitatea ca cei trei să candideze pentru alegerile europarlamentare.

Anterior, surse politice au relatat că Ludovic Orban le-ar fi propus lui Vasile Blaga şi lui Crin Antonescu să candideze la alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai a anului viitor. Astfel, există posibilitatea ca pe listele candidaţilor PNL să se regăsească toţi cei trei foşti lideri ai formaţiunii, alături de Sigfried Mureşan, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda, Adina Vălean (soţia lui Crin Antonescu – n.r.), Mircea Hava, Ilie Bolojan.

Printre cei prezenți la întâlnirea cu Vasile Blaga în sediul PNL din Aleea Modrogan s-au numărat foștii membri ai PDL, Emil Boc, Mircea Hava, Marilen Pirtea, Dan Vîlceanu, Gheorghe Flutur.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro