Ludovic Orban, după întâlnirea cu Dan Barna: Am discutat şi despre o non-beligeranţă între PNL şi USR în perspectiva alegerilor locale
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat marţi, după întâlnirea avută cu liderul USR, Dan Barna, că a discutat cu acesta şi despre o non-beligeranţă între cele două formaţiuni în perspectiva alegerilor locale, scrie Agerpres.
„Am trecut în revistă prevederile acordului pe care l-am încheiat. Am stabilit un mod de coordonare a acţiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat şi despre câteva elemente din înţelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susţinerea în Parlament a legii primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, am abordat problema anticipatelor şi am discutat de îmbunătăţirea colaborării la nivel local între filialele noastre şi despre o non-beligeranţă între formaţiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale”, a precizat Ludovic Orban.
El a afirmat că pot exista colaborări punctuale acolo unde există această posibilitate în cazul alegerilor locale.
În schimb, preşedintele PNL a susţinut că este prematur să se discute despre această posibilitate în ceea ce priveşte candidatura pentru Primăria Capitalei.
„Este prematur să abordăm acest subiect. Abia s-au terminat alegerile prezidenţiale. În mod evident, între noi există o veche colaborare, de trei ani de zile am stat împreună pe băncile Opoziţiei şi ne-am opus împreună tuturor agresiunilor pesediste împotriva economiei, împotriva justiţiei, împotriva percepţiei bune a României la nivel internaţional. Am făcut front comun şi colaborarea noastră continuă”, a afirmat Orban.