Lula da Silva devine președintele Braziliei pentru a treia oară. Jair Bolsonaro nu și-a recunoscut înfrângerea – UPDATE
Liderul de stânga brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a învins la limită pe președintele Jair Bolsonaro în turul doi al alegerilor, dar președintele de extremă dreapta nu și-a recunoscut înfrângerea duminică seara, ceea ce a ridicat temeri că ar putea contesta rezultatul, transmite Reuters.
07:12 Curtea Supremă Electorală l-a declarat pe Lula următorul președinte, cu 50,9% dintre voturi, față de 49,1% pentru Bolsonaro. Învestirea lui Lula, în vârstă de 77 de ani, este programată pentru 1 ianuarie. A fost o revenire uluitoare pentru fostul președinte de stânga și o lovitură de pedeapsă pentru Bolsonaro, primul președinte în funcție din Brazilia care pierde alegerile prezidențiale.
„Până în prezent, Bolsonaro nu m-a sunat pentru a recunoaște victoria mea și nu știu dacă mă va suna sau dacă se va declara învins”, a declarat Lula în fața zecilor de mii de susținători bucuroși care sărbătoreau victoria sa pe bulevardul Paulista din Sao Paulo.
Victoria lui Lula marchează o revenire uluitoare pentru liderul de stânga, care a fost condamnat în 2018 la 19 luni de închisoare pentru luare de mită. Condamnările pentru corupție au fost anulate în 2021 de Curtea Supremă, ca urmare a unor iregularităţi în timpul proceselor, deschizându-i calea pentru a candida pentru un al treilea mandat prezidențial.
00:58 După ce au fost numărate 98,8% din voturi, Lula obține 50,08% din voturile valabil exprimate, iar Bolsonaro 49,2%. Lula nu mai poate poate fi ajuns din punct de vedere matematic, potrivit Curții Electorale Superioare.
23:50 Cu 60,76% din voturi numărate, Lula obține 50,01%, devansându-l pe Bolsonaro care are 49,99% din voturi, relatează Reuters.
23:11 Cu 30,1% din voturi numărate, Bolsonaro avea 51,1%, comparativ cu 48,9% pentru Lula
22:49 Cu 10,1% din voturi numărate, Bolsonaro a obținut 52,1% din voturi valabile, comparativ cu 48,0% pentru Lula, a raportat Curtea Electorală Superioară.
Secțiile de votare din Brazilia s-au închis duminică la ora locală 17:00 (20:00 GMT), în timp ce țara își ține respirația în așteptarea numelui câștigătorului: președintele în exercițiu de extremă dreapta Jair Bolsonaro sau fostul președinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care este dat de sondaje ca favorit, relatează AFP.
O controversă a contaminat o zi care a trecut fără incidente majore.
Președintele Curții Electorale Superioare (TSE) Alexandre de Moraes a anunțat ridicarea barierelor de filtrare de către poliția rutieră federală (PRF) care „a întârziat sosirea alegătorilor” la secțiile de votare, spre nemulțumirea stângii.
Liderii Partidul Muncitorilor al lui Lula au difuzat anterior pe rețelele de socializare mai multe videoclipuri cu autobuze care transportau alegători la secțiile de votare, în special în zonele rurale din Nord-Est, bastion electoral al fostului președinte de stânga (2003-2010) care a considerat „inadmisibil ceea ce se întâmplă”.
De Moraes a declarat însă, la o conferință de presă, că, în ciuda întârzierilor, „niciun autocar nu s-a întors și toți alegătorii au putut vota”.
Președintele Bolsonaro, în vârstă de 67 de ani, care a fost printre primii care au votat imediat după deschiderea urnelor în Rio de Janeiro, așteaptă rezultatele în capitală.
Cel puțin 200 de persoane au început să se adune în centrul Brasiliei, pe Esplanada Ministerelor, după închiderea secțiilor, a notat AFP.
Îmbrăcat într-un tricou cu inscripția „Brazilia”, cu galben și verde, culorile drapelului național îndrăgit de suporterii săi, Bolsonaro a apărut anterior alături de echipa de fotbal Flamengo, care a câștigat sâmbătă în Ecuador Copa Libertadores, echivalentul Ligii Campionilor.
Lula, în vârstă de 77 de ani, ar aștepta rezultatele la Sao Paulo, unde erau planificate sărbători în cazul victoriei. Îmbrăcat într-o cămașă albă cu mâneci lungi, el a spus că are „încredere într-o victorie pentru democrație” votând în Sao Bernardo do Campo, orașul din sud-estul în care și-a făcut debutul ca lider de sindicat.
Lula spune că vrea „restabilească pacea între brazilieni”, după o campanie ultrapolarizată care a tăiat țara în două.
Lula și Bolsonaro s-au insultat pe perioada întregii campanii
Bolsonaro l-a insultat pe Lula: „hoț”, „fost prizonier”, „alcoolic” sau „dizgrație națională”. Acesta din urmă a întors atacurile: „pedofil”, „canibal”, „ucigaș în masă” sau „mic dictator”.
Numele noului președinte ar trebui să fie cunoscut înainte de ora locală 20:00 (23:00 GMT).
Deşi sondajele prezic de multe luni un al treilea mandat de patru ani pentru Lula, după cele din 2003-2010, Jair Bolsonaro are în continuare şanse.
Potrivit ultimei anchete Datafolha, de sâmbătă seara, ecartul s-a redus la 52%-48% în favoarea lui Lula, însă marja de eroare este +/- 2 puncte, iar sondajele au subestimat mult scorul lui Bolsonaro în primul tur.
Mulţi se tem că Bolsonaro nu va accepta o eventuală înfrângere, după ce a lansat atacuri constante împotriva sistemului ‘fraudulos’ al sistemului de vot electronic, şi că ar putea chiar asista la o replică braziliană a asaltului de la Capitoliul din Washington după înfrângerea lui Donald Trump.