Lumea este controlata de o organizatie formata din oligarhi, americani, evrei si francmasoni, cred 45% dintre rusi
45% dintre rusi sunt convinsi ca lumea este controlata de o „anumita organizatie” formata in special din oligarhi, americani, evrei si francmasoni, potivit unui sondaj al centrului rus pentru studierea opiniei publice (Vtsiom), relateaza AFP.
„O majoritate relativa a rusilor (45%) este de acord ca in lume exista o anumita organizatie care controleaza autoritatile din mai multe tari”, arata Vtsiom, intr-un comunicat publicat joi pe site-ul sau.
Peste jumatate dintre ei (51%) sunt oameni cu studii superioare, precizeaza comunicatul.
Aceasta „organizatie” este formata in primul rand din oligarhi, cred 22% dintre persoanele interogate.
Printre alti membri ai acestui asa numit „guvern mondial” figureaza in special americani, evrei, francmasoni sau chiar regina Marii Britanii Elisabeta a II-a, potrivit acestui sondaj efectuat in perioada 23 – 24 august in randul a 1.600 de persoane din 42 de regiuni din Rusia.