Sari direct la conținut

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România

HotNews.ro
Lumina Sfanta de Pasti, adusa de la Ierusalim, Foto: basilica.ro
Lumina Sfanta de Pasti, adusa de la Ierusalim, Foto: basilica.ro

Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă seară la Bucureşti, relatează Agerpres.

În cursul serii, pe Colina Bucuriei din Capitală, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, relatează News.ro. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

„Ea (Lumina Sfântă – n.r.) va pleca direct de aici pentru ca să câştigăm timp, să ajungeţi în vreme fiecare la centrele eparhiale de unde aţi venit. Vă dorim sărbătoarea Sfintelor Paşti cu lumină şi să petreceţi această noapte mântuitoare cu multă speranţă, rugându-ne împreună la Dumnezeu, în deplină frăţietate şi solidaritate să ne dăruiască prea bunul Dumnezeu putere, să dăruiască pace în lume, cooperare şi iubire între oameni. Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat deasupra lumii noastre”, a declarat unul dintre delegaţii eparhiilor Patriarhiei Române la Aerportul Henri Coandă.

În aceeaşi seară, în intervalul orar 19:30 – 20:30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.

Tradiţia aducerii Luminii Sfinte de o delegaţie a Patriarhiei Române direct din Ierusalim şi distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga ţară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008, potrivit basilica.ro.

Va fi aşadar al 14-lea an al acestei tradiţii care nu a fost întreruptă nici în timpul pandemiei de coronavirus.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a anunţat că persoanele refugiate din Ucraina pot participa la Catedrala Mitropolitană din Iaşi la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina.

„În noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, persoanele refugiate din Ucraina se vor putea bucura de momente de mângâiere duhovnicească prin posibilitatea de a participa la Slujba de Înviere oficiată în limba slavonă bisericească, aşa cum se slujeşte în Ucraina. Astfel, conform rânduielii, după ce vom primi la miezul nopţii lumina sfântă de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, credincioşii ucraineni vor putea participa apoi în incinta Ansamblului Mitropolitan la Slujba de Înviere oficiată în Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, unde vor sluji părintele Dumitru Popescu, etnic român din Ucraina, şi părintele Vladislav Nedelcu, vorbitor de limbă slavonă şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi”, a anunţat Vasile Bănescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro