Sari direct la conținut

Luna decembrie ne-a arătat din plin cum va începe iarna pe viitor în România – Temperaturi de peste 21° C, nopți calde, zăpadă care se topește rapid

HotNews.ro
Peisaj de final de decembrie la 20 C, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Peisaj de final de decembrie la 20 C, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

2023 a fost un an plin de extreme climatice, iar în România s-a încheiat cu o lună decembrie mult mai caldă, cu puțină zăpadă și cu temperaturi de 21° C de Crăciun și de peste 15° C în ultima zi din an. La Brașov, un strat de peste 20 cm de zăpadă s-a topit într-o zi, iar în unele locuri au fost minime nocturne de peste 12° C.

Decembrie 2023 a început cu temperaturi de peste 20° C, și pe la mijloc de lună au fost peste 16° C, iar ultimele 11 zile au fost excepționale, fiind cel mai cald final de an de când există date meteo în țară. Nu doar că au fost 21° C de Crăciun, însă zi de zi au fost maxime de peste 15° C între 20 și 31 decembrie.

Lunile decembrie care vor rămâne în istorie sunt cele din anii 2023, 2020, 1982, 2019 și 2022. Media pe țară a lunii decembrie în ultimii 60 de ani a fost de -0,2° C, iar în cele mai calde, de peste 2,5° C.

La București Filaret, media lunii decembrie pentru ultimii 60 de ani a fost de +0,9° C, iar luna trecută a fost de peste 4° C. Maxima a fost în a doua zi de Crăciun, +18,2° C, iar minima a fost de numai -2,9° C. Au fost zece zile cu maxime de peste 10° C.

Calafat deține multe recorduri meteo românești, iar în decembrie anul trecut au fost în orașul de la Dunăre +20,9° C în ziua de Crăciun. În ultimele 11 zile ale lunii, maxima a depășit mereu 10° C, iar pe 27 decembrie au fost +10,4° C și noaptea, o minimă extrem de ridicată. Au fost doar patru nopți cu îngheț toată luna.

La Constanța, media lunii decembrie este de 3,3° C, dar anul trecut a fost mai mare de 6° C. Maxima absolută a fost de +20,8° C și în numai două nopți a dat înghețul. În 12 zile au fost maxime mai mari de 10° C. Cea mai caldă noapte a adus o maximă de +12,1° C!

Brașov – Media de temperatură a trecut de 2° C, maxima a fost de +19,1° C, iar în a doua zi de Crăciun au fost +16,7° C. Pe 2 decembrie minima zilei a fost +12,9° C, maximă ce este întâlnită în iunie sau august, nu în decembrie. Din cauza căldurii, stratul de zăpadă de peste 20 cm s-a topit în mai puțin de o zi.

La Sulina a fost o singură noapte cu îngheț (-0,8° C) și cea mai caldă noapte a adus o minimă de +10,9° C.

La Cluj, media lunii decembrie este -1,2° C, dar anul trecut a fost de peste 2° C, cu o maximă de +16,1° C. Cea mai rece noapte a adus temperaturi de -5,7° C.

La Sibiu fusese stabilit un nou record în decembrie 2022, când fuseseră peste 20° C, iar luna trecută a fost extrem de caldă, cu o medie de peste 3° C și maximă de +19,8° C. Au fost 11 zile cu maxime de peste 10° C și cea mai scăzută temperatură a fost de -8° C. Cele mai calde nopți au adus temperaturi de peste 5° C.

La Timișoara media lunii decembrie este de 1,2° C, dar în luna a 12 a din 2023 a fost mai mare cu 3 grade. Maxima a fost de 19° C, imediat după Ziua Națională, iar în ultimele șapte zile din an au fost temperaturi de peste 10° C.

La Iași, media lunii decembrie este de -0,5° C pentru ultimii 60 de ani, însă la final de 2023 media a trecut de 3° C. Au fost 14,4° C în ziua de Crăciun și 17,8° C ziua următoare. Aproape 15° C au fost și la jumătatea lunii.

La Bâlea Lac a fost frig și zăpadă, însă au fost și câteva zile incredibil de calde, culminând cu 2 decembrie, când maxima a atins +10,4° C, iar noaptea au fost +3,4° C. Spre final de lună au mai fost zile cu maxime de peste 7° C.

Târgoviște a înregistrat 13 zile cu maxime de peste 10° C, inclusiv +20,5° C în ziua de Crăciun. Și orașul Ploiești, aflat la 50 km distanță, a avut maxime foarte ridicate.

La Satu Mare media a fost cu 3° C peste normalul perioadei, maxima a fost de +12,4° C, însă minima nu a fost foarte joasă: -3,4° C. Au fost și nopți cu minime de peste 5° C.

Pentru acest articol am folosit date de pe platforma meteociel.fr care oferă informații detaliate despre temperaturi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro